ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5700/2022

HOTĂRÂRE
24.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5700/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției de respingere a sesizării din data de 25.02.2021, dată de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare în lucrarea nr. C21-277.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1017 din 25 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat că lipsesc din conținutul hotărârii recurate chiar motivele pentru care recurentul-reclamant a apreciat ca fiind greșită Rezoluția de respingere a plângerii sale din 25.02.2021, dată de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare în lucrarea nr. C21-277.

Primul se referă la faptul că nu a indicat nicio normă de drept substanțial sau procesual care să constituie elementul material al abaterii disciplinare săvârșită de judecătorii care au pronunțat hotărârea. Contrar acestei constatări, după cum rezultă și din preluarea unor susțineri din recursul formulat, acesta a fost întemeiat pe greșita aplicare a dispozițiilor art. 1357, art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1385 C. civ., astfel că, există norme de drept material la care instanța de recurs trebuia să raporteze analiza sa.

Un al doilea motiv este acela că susținând declarativ că "Inspecția Judiciară nu îndeplinește rolul unei suprainstanțe de control judiciar, care să intervină în activitatea instanței de judecată în ipoteza în care petiționarul este nemulțumit...", Inspectorul Șef produce dovada că, practic, nu a analizat de la bază plângerea sa, ceea ce corespunde unei nemotivări în fapt și după aceea în drept a măsurii pronunțate.

Comparând cele invocate cu motivele pentru care Curtea de Apel București a respins ca nefondată cererea sa rezultă o discrepanță uriașă care se datorează faptului că judecătorul fondului nu a analizat chiar motivele cererii sale, considerentele hotărârii de respingere fiind enunțate pe existența ori inexistența dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 303/2004 și nicidecum pe aspectele concrete pe care le-a invocat.

În opinia recurentului-reclamant, hotărârea atacată nu s-a referit chiar la obiectul litigiului, așa cum a înțeles acesta să îl prezinte și să îl susțină în drept, aspect care echivalează cu o nepronunțare asupra fondului.

Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea la aceeași instanță pentru ca aceasta să se pronunțe în raport cu obiectul cererii cu care a fost investită.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 24 noiembrie 2022, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorității publice intimate, înregistrată sub nr. x-2946, recurentul-reclamant A. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la judecătorii din cadrul Curții de Apel Galați care au soluționat dosarul nr. x/2017 și au pronunțat decizia nr. 127R/17.06.2020 prin care s-a anulat recursul său, solicitând exercitarea acțiunii disciplinare față de aceștia pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluția nr. 2960/A din 25.09.2020 emisă în lucrarea nr. 20-2946, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că nu au rezultat indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Împotriva rezoluției de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția Inspectorului Șef din 25.02.2021 emisă în lucrarea nr. C21-277.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu contestație împotriva rezoluției Inspectorului Șef din 25.02.2021 emisă în lucrarea nr. C21-277, apreciind că este netemeinică.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată reținând, în esență, că actele administrative atacate sunt legale și temeinice.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că deși recurentul-reclamant a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, majoritatea criticile de nelegalitate formulate se circumscriu motivului prevăzut de pct. 6, sentința atacată urmând a fi analizată și din perspectiva acestui motiv de casare.

În concret, prin cererea de recurs s-a susținut că lipsesc din conținutul motivării hotărârii recurate, motivele pentru care recurentul-reclamant a apreciat ca fiind greșită Rezoluția de respingere a plângerii sale; că judecătorul fondului nu a analizat chiar motivele cererii sale, considerentele hotărârii de respingere fiind enunțate pe existența ori inexistența dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 303/2004 și nicidecum pe aspectele pe care le-a invocat; precum și faptul că hotărârea atacată nu s-a referit chiar la obiectul litigiului, așa cum a înțeles acesta să îl prezinte și să îl susțină în drept, aspect care echivalează cu o nepronunțare asupra fondului.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Așadar, în cuprinsul hotărârii recurate, la pct. I, prima instanță a expus cererile, susținerile și apărările părților (inclusiv motivele pentru care recurentul-reclamant a apreciat ca fiind greșită Rezoluția de respingere a plângerii sale), iar la pct. II al hotărârii s-au expus premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Cu alte cuvinte, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În practica consolidată a instanței supreme, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului, care apreciază că "instanța nu a analizat chiar motivele cererii sale" ori "că nu s-a referit chiar la obiectul litigiului, așa cum a înțeles acesta să îl prezinte și să îl susțină în drept" nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant nu se poate reține o nepronunțare asupra fondului de către prima instanță, câtă vreme instanța s-a raportat la obiectul cauzei cu care a fost investită și a analizat legalitatea actelor administrative contestate, respectiv rezoluția inspectorului-șef prin care a fost respinsă plângerea și rezoluția de clasare, astfel cum permit dispozițiile art. 45

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea și aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de față, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Recurentul-reclamant a reluat o parte din susținerile formulate în sesizarea și plângerea adresate Inspecției Judiciare, fiind nemulțumit de neîmpărtășirea punctului său de vedere, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe judecătorii ce au făcut obiectul verificărilor.

A criticat constatarea inspectorului judiciar care se referă la faptul că nu s-a indicat nicio normă de drept substanțial sau procesual care să constituie elementul material al abaterii disciplinare săvârșite de judecătorii care au pronunțat hotărârea, susținând, totodată, și faptul că inspectorul șef nu a analizat de la bază plângerea sa, ceea ce corespunde, unei nemotivări în fapt și în drept a măsurii contestate.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici, apreciind, în deplin acord cu judecătorul primei instanțe, că inspectorii judiciari, în soluționarea sesizării, au efectuat verificări în raport de susținerile petentului din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

lit. t) "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni";

Totodată, la art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență.

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față.

Or, în cauza de față, în mod corect instanța de fond a apreciat că, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a acestor abateri, în condițiile prezentate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare au vizat, de fapt, raționamentul logico-juridic al magistraților care au apreciat că a fost invocat în mod formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au anulat recursul.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că lipsesc elementele care să ateste reaua-credință sau grava neglijență a magistraților în legătură cu modul de soluționare a căii de atac formulate de petent, și că nu poate fi pusă în discuție legalitatea și temeinicia deciziei civile nr. 127R/17.06.2020, prin intermediul verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecția Judiciară.

Așadar, Inspecția Judiciară a efectuat toate verificările necesare, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora "hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale", dar și ținând cont de dispozițiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeași Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 25 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5071/2022
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2022-03-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2022
Ședința publică din data de 10 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2024-03-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2024
Ședința publică din data de 28 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la
ÎCCJ 2022-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108/2022
Ședința publică din data de 24 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2022-09-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2022
Ședința publică din data de 16 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2020
Sursă