ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5688/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii sale de plată înregistrate la F.G.A. sub nr. x/11.03.2016 și să dispună obligarea pârâtului la soluționarea de îndată a cererii, în conformitate cu dispozițiile legale, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 1699 din 17 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la soluționarea cererii de despăgubiri formulate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de obiect; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect pretenții; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții și a respins această cerere ca fiind prescrisă. Totodată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1699 din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, și, rejudecând cauza pe fond, să se dispună admiterea acțiunii precizate cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată constând: în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor; iar, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Totodată, a arătat că își menține solicitarea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În dezvoltarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată este rezultatul unei interpretări greșite a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, arătând că decizia FGA privind refuzul de plată a fost declarată nelegală, în mod definitiv, în data de 13.10.2021, ce reprezintă data soluționării definitive a acțiunii din Dosarul nr. x/2018.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și a Deciziei Înaltei Curți nr. 22/2019 dată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la 13.10.2021, întrucât abia la acest moment actul emis de FGA a fost anulat definitiv și pot fi pretinse despăgubiri, ceea ce face ca soluția privind prescripția să fie nelegală.

În speță este vorba despre o cerere de obligare a FGA la plata de daune interese moratorii, care au natură accesorie față de cererea principală a despăgubirilor, fiind aplicabile disp. art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2016, "dreptul la acțiune contra fondului pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului la acțiune dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment".

În concluzie, arată recurenta-reclamantă, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, respectiv: existența actului administrativ nelegal, prejudiciul material sau moral, raportul de cauzalitate între actul administrativ și prejudiciu și culpa autorității.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare, depunând însă concluzii scrise prin intermediul cărora a combătut criticile recurentei-reclamante, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

La termenul din 10 noiembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, recurenta-reclamantă a depus jurisprudență relevantă în materie, precum și un document ce conține opinia juridică de specialitate asupra problemei de drept supuse dezlegării prin recursul de față. Totodată, a depus un extras în dovedirea datei efectuării plății în cursul judecății desfășurate în prima instanță, iar în termenul de amânare a pronunțării a depus la dosar completare la concluziile scrise formulate inițial.

Înalta Curte a încuviințat depunerea înscrisurilor solicitate de recurenta-reclamantă și a reținut spre soluționare recursul promovat în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține incidența motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și constată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit disp. art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, iar potrivit disp. art. 19 alin. (2) din același act normativ, cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).

Astfel, în temeiul art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, pot fi cerute despăgubiri pe cale separată, după ce s-a dispus anularea actului administrativ sau autoritatea a fost obligată să emită actul într-un termen de un an de la data la care persoana vătămată a cunoscut întinderea pagubei sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În speță, recurenta-reclamantă a solicitat, prin acțiunea introductivă din data de 01.04.2021, constatarea unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte Fondul de Garantare a Asiguraților, de soluționare a cererii de plată nr. x/11.03.2016.

Printr-o cerere modificatoare, reclamanta a solicitat, în temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând, în principal, din penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011-2423,21, calculate până la data de 08.09.2021 și, în continuare până la data plății efective și, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Modificarea cererii s-a datorat emiterii Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de către pârât, prin care s-a respins cererea de plată.

Această decizie a fost contestată de către reclamantă, acțiunea făcând obiectul Dosarului nr. x/2018, aflat la data de 31.08.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu termen la 13.10.2021.

În prezent, dosarul a fost soluționat definitiv prin respingerea recursului pârâtului, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraților este obligat să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă.

În fața instanței de fond, în prezenta cauză, prima instanță a luat act că debitul principal a fost achitat în data de 29.10.2021.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut că reclamanta solicită penalități/dobânzi începând cu a 31-a zi de la data depunerii cererii de plată nr. x/11.03.2016 și până la plata debitului solicitat.

A mai reținut prima instanță că reclamanta cunoștea despre producerea prejudiciului și întinderea acestuia ca urmare a respingerii cererii de plată, începând cu data comunicării Deciziei nr. 14452/03.05.2018, respectiv la 07.05.2018, fiind nereală susținerea conform căreia abia la data de 13.10.2021, data soluționării definitive a Dosarului nr. x/2018 este cert că s-a născut dreptul la despăgubiri, precum și întinderea pagubei.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a solicitat, în prezenta cauză despăgubiri atât pentru întârziere în soluționarea cererii de plată, cât și pentru respingerea nejustificată a acestei cereri.

Față de acestea, formularea unei acțiuni prin care s-au solicitat penalități/dobânzi în anul 2021 pentru întârziere este supusă termenului de prescripție prevăzut de disp. art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmând a se constata intervenită prescripția dreptului material la acțiune, cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Recurenta-reclamantă nu avea niciun motiv să aștepte soluționarea în instanță a cererii de anulare a Deciziei nr. 14452/03.05.2018 pentru că acest litigiu a vizat refuzul nejustificat de soluționare a cererii și nu sancționarea unei pretinse întârzieri în emiterea deciziei de plată.

În ceea ce privește cererea de plată a unor despăgubiri constând în penalități/dobânzi pentru refuzul nejustificat de plată a debitului principal ca urmare a emiterii Deciziei administrative nr. 14452/03.05..2018, întinderea prejudiciului nu putea să fie cunoscută decât ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive care să statueze asupra obligației pârâtului de soluționare a cererii.

Obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a cererii are semnificația reținerii unui refuz nejustificat din partea autorității, de respingere a solicitării ca urmare a existenței plafonului de 450.000 RON.

Urmare a pronunțării hotărârii judecătorești, cuantumul debitului principal nu este stabilit de către instanță, ci este lăsat la aprecierea autorității care va aplica legislația în materie.

Prin urmare, în acest caz particular, era necesar ca părții vătămate să-i fie recunoscut dreptul pretins prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești și prin plata debitului, urmând ca penalitățile/dobânzile să fie calculate în funcție de această împrejurare, aspecte care nu contrazic cele reținute de prima instanță care a amintit Decizia ÎCCJ nr. 29/2019 pronunțată de Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept.

În speță, a fost analizată o situație particulară, prin demonstrarea de către partea vătămată a datei de la care a ceasta a cunoscut întinderea pagubei.

Această dată nu poate coincide cu data emiterii deciziei administrative de respingere a cererii, datorită particularităților speței, ce a dat naștere la jurisprudența contradictorie și la pronunțarea Deciziei nr. 29/2020 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul ÎCCJ - SCAF.

În concluzie, se va reține că pentru perioada 03.05.2018 - 28.10.2021 termenul de prescripție prevăzut de disp. art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nu era împlinit la data modificării acțiunii introductive.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul, se va casa în parte sentința atacată, urmând să se trimită cauza primei instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor aferente perioadei 03.05.20018 - 28.10.2021.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 1699 din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza primei instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor aferente perioadei 03.05.2018-28.10.2021.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.