ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5425/2022

HOTĂRÂRE
16.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5425/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 februarie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD") și A., a solicitat anularea Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 700/09.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 899 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 899 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.

Intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de reclamantă.

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.

În motivarea recursului, reclamanta a reiterat apărările din fond, prin redarea integrală a primelor cinci paragrafe din acțiune, cuprinzând contextul factual care a dus la formularea plângerii adresate CNCD de pârâtul A., precum și a șase paragrafe din cea de-a patra pagină a acțiunii. Aceste pretinse critici au fost încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se indica în mod expres textul de lege greșit interpretat sau încălcat de instanța de fond la pronunțarea soluției atacate și nici motivul pentru care această interpretare/aplicare este eronată.

Recursul declarat în cauză nu cuprinde critici efective la adresa soluției instanței și a raționamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta, neîndeplinind cerințele procedurale referitoare la obiectul analizei recursului, astfel cum este conturat prin dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, iar atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, atunci nu poate fi considerată îndeplinită condiția motivării recursului.

Deoarece reclamanta nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. și va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina împotriva sentinței civile nr. 899 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3688/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2024-04-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2122/2024
Ședința publică din data de 11 aprilie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererilor de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2022-04-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2214/2022
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2023-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată
ÎCCJ 2022-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2022
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
Sursă