ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5356/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5356/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2022
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 602 din 5 februarie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. prin reprezentant legal Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșan "Muntenia" împotriva sentinței nr. 181/F-CONT din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, revizuenta SIPA Muntenia pentru membrul de Sindicat A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte analizând cu prioritate excepția tardivității prezentei cereri de revizuire, invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată.
Verificând data la care a fost cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 511 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
"(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:(...)
în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că decizia atacată a fost pronunțată la 5 februarie 2020, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 17 mai 2022, deci cu mult peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Revizuenta nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ.
Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că cererea de revizuire este tardiv formulată și, în temeiul art. 511 C. proc. civ., se va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității invocată din oficiu.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SIPA Muntenia pentru membrul de Sindicat A. împotriva Deciziei nr. 602 din 5 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.