ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022
Asupra cererii de completare dispozitiv de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Decizia pronunțată în recurs
Prin decizia nr. 3755 din 23 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nul recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 111/CA din 10 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în recurs
Prin cererea înregistrată la data de 8 august 2022, intimatul-reclamant A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 3755 din 23 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării recurentei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON, reprezentând onorariu avocațial, având în vedere că a solicitat acordarea acestora prin întâmpinarea depusă la dosar, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lor.
Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de completare a deciziei pronunțate în recurs
Examinând cererea formulată de intimatul-reclamant A., în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele textului de lege sus-menționat, cheltuielile de judecată efectuate de intimatul-reclamant în calea de atac a recursului, în cuantum de 2.975 RON, fiind solicitate și dovedite cu chitanța nr. x din 22.06.2022 și factura seria x nr. x din 30.03.2022, aflate la filele x verso și 35 din dosar, însă instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.
De asemenea, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este îndeplinită și cerința ca partea ce urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată să fie cea care a pierdut procesul.
Soluția pronunțată asupra cererii de completare a deciziei
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., coroborat cu art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de A. și va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 3755 din 23 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că:
"Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON, reprezentând onorariu avocațial."
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de A..
Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 3755 din 23 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că:
"Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON, reprezentând onorariu avocațial."
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 3 noiembrie 2022.