ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 mai 2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea O.M.J. nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui O.M.J.

- obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de O.M.J. nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia Î.C.C.J. nr. 23/2016 după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; - începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să rectifice O.M.J. nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta D.N.P.: - să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; - să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul O.M.J. nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința nr. 4387 din data de 30 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune și a obligat pârâta D.N.P. la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor M.J. nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Totodată, a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor M.J. nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015 și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 1099 din data de 24 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 4387 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv formulat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că sentința atacată a fost comunicată pârâtei Direcția Națională de Probațiune la data de 23 noiembrie 2018 conform filei nr. 32 din dosarul de fond al Curții de Apel București, iar recursul a fost declarat la data de 13 decembrie 2018, conform filei 4 din dosarul de recurs, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac împlinindu-se la data de 10 decembrie 2018, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva deciziei menționate Direcția Națională de Probațiune a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, contestatoarea a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, instanța de recurs reținând în mod eronat că sentința civilă nr. 4387 din data de 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București a fost comunicată la data de 23 noiembrie 2018, deși aceasta a fost comunicată la data de 27 noiembrie 2018, conform ștampilei aplicate pe plicul în care a fost comunicată hotărârea, înregistrat la D.N.P. sub nr. x/27.11.2018.

Din acest motiv, se impune anularea deciziei pronunțate în recurs și reluarea judecății acestuia. În subsidiar, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de recurs, având în vedere că pe ștampila aplicată pe plic este menționată data de 27.11.2018, la această dată fiind înregistrată comunicarea și la Direcția Națională de Probațiune.

Intimații A. și Ministerul Justiției, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată.

Textul de lege are, așadar, în vedere greșelile materiale evidente, de ordin procedural, pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speță, pretinsa eroare materială invocată de contestatoare se referă la data declarării căii de atac avută în vedere de către instanța de recurs în soluționarea excepției tardivității. Contestatoarea susține că instanța de recurs a reținut în mod eronat că sentința recurată a fost comunicată la data de 23 noiembrie 2018, deși pe ștampila aplicată pe plicul în care a fost comunicată sentința recurată a fost menționată data de 27 noiembrie 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 184 alin. (1) C. proc. civ., "termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel", iar prevederile art. 165 alin. (1) din același cod statuează că "procedura de comunicare a actelor de procedură se socotește îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare."

Înalta Curte constată că, la soluționarea excepției tardivității recursului declarat de către Direcția Națională de Probațiune, a fost avută în vedere, conform prevederilor legale, data menționată în cuprinsul dovezii de înmânare a sentinței recurate, aflate la dosarul de fond.

Potrivit acesteia, sentința civilă nr. 4387 din data de 30 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată intimatei Direcția Națională de Probațiune la data de 23 noiembrie 2018, fiind primită de către un funcționar din cadrul Registraturii generale a Ministerului Justiției, conform mențiunilor și ștampilei aplicate.

De la această dată a început să curgă termenul de 15 zile de exercitare a căii de atac a recursului, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi avută în vedere susținerea contestatoarei, care pretinde că data comunicării este 27 noiembrie 2018 - data din cuprinsul ștampilei aplicate pe plicul expediat de instanța de fond.

Nu în ultimul, din verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă și faptul că toate dovezile de comunicare a actelor de procedură către Direcția Națională de Probațiune poartă ștampila Ministerului Justiției - Registratura generală, fără ca în privința acestora contestatoare să fi invocat, în diferitele etape ale procesului, comunicarea la o dată ulterioară celei menționate în cuprinsul dovezii de înmânare, respectiv data ștampilei aplicate pe plic, pe parcursul circuitului intern al corespondenței.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția instanței de recurs nu este rezultatul unei erori materiale în sensul art. art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 508 din același cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Națională de Probațiune împotriva deciziei nr. 1099 din 24 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.