ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4015/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat:

a. obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 794/2016

b. Obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

c. Obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

d. Obligarea pârâtului Ministerul Justiției să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta Direcția Națională de Probațiune:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și, în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

e. Obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

f. Obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 150 din 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în calitate de consilier de probațiune în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON, respectiv VRS de 445 RON, ca rămase fără obiect și a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate în punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea căii de atac promovate, a arătat, în esență, recurenta că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune de plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018, fără ca reclamanta să fi contestat OMJ nr. 2883/C/2018.

De asemenea, apreciază recurenta că pentru a putea fi obligată la plata diferențelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018 era necesară o cercetare a fondului dreptului, ceea ce instanța nu a efectuat.

Dintr-o altă perspectivă apreciază recurenta că în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției, în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția instanței de a dispune obligarea recurentei la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzilor legale aferente unor astfel de sume, apreciază recurenta că acestea nu pot avea caracter executoriu, fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

De asemenea, susține recurenta și nelegalitatea soluției de obligare a sa la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 3396/C/2018 actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente acestora, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, sens în care nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale, întrucât acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, apreciază recurenta că dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, decizia ICCJ nr. 2/2014 nefiind aplicabilă cauzei.

Intimata - reclamantă A. și intimatul - pârâtul Ministerul Justiției, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Prin notele scrise depuse la data de 06.09.2021, recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect, motivat de faptul că aceasta a achitat intimatei - reclamante A. drepturi salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei - pârâte la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele materiale întreprinse de recurentă în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a achitat intimatei - reclamante A. drepturi salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018 și nr. 3396/C/2018, aspect ce reprezintă o punere voluntară în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări tacite.

Din perspectiva planului unei căi de atac precum cea care face obiectul dosarului pendinte, analizând efectele pe care o astfel de executare voluntară le produce, Înalta Curte reține că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în prezent, interesul procesual al recurentei - pârâte în susținerea recursului nu mai este unul actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că aceasta, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin sentința de fond, aspect recunoscut de către parte prin notele de ședință depuse.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute aspectele exhibate de recurentă privind incidența, în raport de prevederile O.U.G. nr. 3/2019, a prematurității capătului de cerere privind plata diferențelor de drepturi salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, câtă vreme acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul cauzei pendinte a fost formulată la data de 4 mai 2018, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 150 din 17 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2021.