ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2021

HOTĂRÂRE
24.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contractoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

1.obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, calcularea corectă a salariului pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

2.obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ, respectiv începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; și începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat;

Prin sentința civilă nr. 4387 din 30 octombrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

A respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4387 din 30 octombrie 2018, a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată pârâtei Direcția Națională de Probațiune la data de 23.11.2018, iar recursul a fost declarat la data de 13.12.2018, când cererea de recurs depusă la Curtea de Apel București, deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 10.12.2018.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză pârâta Direcția Națională de Probațiune nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de aceasta este tardiv formulat, cu depășirea termenului instituit de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și se va respinge ca atare.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 4387 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-15
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios admini
ÎCCJ 2021-06-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3335/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2021-04-08
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2243/2021
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2021-09-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/
ÎCCJ 2021-11-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5725/2021
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
Sursă