ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2021

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018 la data de 08.05.2018, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat: 1. Să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

Să fie obligați pârâții să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: • începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; • începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

Să fie obligați pârâții la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

Să obligați pârâtul MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: • să se aplice majorarea salariala de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; • să se aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate șl aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

Să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

Să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018. La data de 02.10.2018, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii introductive în sensul că: 1. Modifică primul petit din cererea introductivă, după cum urmează: obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, la emiterea OMJ - ului individual prin care să îi recunoască și stabilească un salariu corect ce conține VRS 463,5 RON (conform OMJ nr. 2883/C/2018); 2. Constată ca fiind rămas fără obiect cel de al doilea petit din cererea introductivă, respectiv acela de a obliga pârâții să reconsidere perioada de acordare a diferențelor salariale prevăzute de OMJ 542/C/2018; 3. Își menține petitul al treilea din cererea introductivă, respectiv: obligare a pârâților în vederea stabilirii unui calendar exact pentru plata sumelor restante cu titlul despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate din rata inflației; 4. Modifică petitul al patrulea, în sensul de a aplica procentele menționate în cererea introductivă, luând în calcul noua valoare de referință sectorială recunoscută pentru personalul de probațiune prin OMJ 2883/C/2018, respectiv de 463,5 RON; 5. Modifică petitul al cincilea, în sensul de: "obligare a Direcției Națională de Probațiune la plata restanțelor salariale în conformitate cu noile ordine emise, respectiv 2883/C/2018 și 3996/C/2018, a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației"; 6. Modifică petitul al șaselea în sensul de: "obligare a Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator terțiar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noilor ordine ce au fost emise, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018 (prin care se recunoaște VRS 463,5 RON) și OMJ nr. 3996/C/2018 (prin care i se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației".

Adaugă petitul al șaptelea, acela de: "obligare a Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 988 din 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiției, cu privire la solicitarea reclamantei de obligare la alocarea sumelor necesare plății și respinge în consecință acest capăt de cerere ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune. A fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Au fost respinse petitele 1-2 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca fiind rămase fără obiect. Au fost respinse petitele 3-4 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca fiind neîntemeiate. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii. Astfel, în ceea ce privește petitul nr. 3 al cererii, instanța a reținut că acesta este nefondat deoarece, referitor la sumele menționate în cuprinsul OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, nu se apreciază necesară elaborarea unui astfel de calendar precum cel pretins de reclamantă, de vreme ce prevederile O.U.G. nr. 3/2019 instituie în mod direct eșalonarea plății drepturilor salariale restante. Cu toate acestea, instanța de fond a obligat pârâta la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Astfel, a arătat recurenta că, întrucât prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 se referă la plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, în eventualitatea rămânerii definitive a hotărârii instanței de fond, soluția instanței de fond va obliga recurenta la plata integrală a diferențelor salariale, dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 fiind aplicabile, cum s-a arătat, doar în eventualitatea în care nu există o hotărâre judecătorească definitivă. Cu privire la soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale, a invocat recurenta și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, instanța fiind învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018. Drepturile solicitate fiind deja recunoscute de pârâți, a solicitat recurenta să constate că instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului. Astfel, instanța de fond a depășit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul punerii în aplicare a dispozițiilor OMJ nr. 2883/C/2018. A mai arătat recurenta că, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanța de fond, precum și în lumina dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi privind OMJ nr. 3396/C/2018, a arătat că era necesar ca instanța de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect, fiind deja făcută plata în luna octombrie 2018. Recurenta a mai arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței, motiv de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a sa la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018. Totodată, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiționează legala învestire a instanței, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 3396/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta a mai susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de actualizare a diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamantei. Astfel, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plații, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii. În ceea ce privește plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică. 4. Apărările intimaților Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității și nulității recursului invocate de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și urmează să le respingă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată pe motiv că acesta este exercitat împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în soluționarea unui conflict de muncă, Înalta Curte reține că sentința civilă recurată este pronunțată în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, fiind supusă căii de atac a recursului prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepția nulității, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 din C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018, întrucât era necesar ca instanța să analizeze fondul cauzei, condiție ce nu este îndeplinită în cauză. Or, chiar prin ordinele invocate s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat contradicția între aspectele reținute de prima instanță în considerentele hotărârii atacate. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de aceasta. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existența unei contradicții logice în considerente nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat. Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21.12.2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)". Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) și aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON. De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante. În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică". Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială. Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute. Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009. Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei. În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 988 din 14 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,