ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2935/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 2.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, solicitând:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie CALCULATE Șl APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL Șl PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4208 pronunțată în data de 19 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția rămânerii fără obiect.

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, în parte.

Anulează în parte OMJ nr. 542/C/2018 și OMJ nr. 603/C/2018.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariale ale reclamanților prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi.

Obligă pe pârâți la plata diferenței de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite reclamanților și drepturile salariale calculate conform valorii de referință sectoriale menționate anterior, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la dobânda legală aferentă de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective."

Cererile de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 4208 din data de 19 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs ambii pârâți, respectiv MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE.

În cadrul recursului său, pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat a se constata că la acest moment pretențiile reclamantului au rămas fără obiect și, ca urmare, acțiunea acestuia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 19.07.2018, Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/2018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 121 alin. (3) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune și ale prevederilor art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 1079/2013' pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații -asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2883/2018 prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază tunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3), prevede că, începând cu luna august 2016, calculul drepturilor satariale prevăzute la art. 1 alin. (2) se va realiza ținând seama și de majorarea de 25% prevăzută deart. lll din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. x privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Prin urmare, consideră că reclamantul nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate și pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

La rândul său, recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut în esență că înaintea termenului de judecată din data de 12.10.2018, respectiv la data de 09.10.2018, Direcția Națională de Probațiune a depus la dosarul cauzei, prin Registratura instanței, noi apărări denumite "Concluzii scrise" (Anexă) și în cuprinsul acestora a solicitat instanței de fond admiterea probei cu încrisuri, respectiv Ordinul ministrului justiției nr. 2883/C/19.07.2018 și Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/30.08.2018 (care au fost atașate la concluziile scrise) și pe cale de consecință respingerea ca fiind rămase fără obiect a capetelor de cerere privind obligarea MJ și DNP la rectificarea OMJ nr. 542/C/2017 și a OMJ nr. 603/C/2018, respectiv a celor referitoare la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor de bani rezultate ca urmare a acestei rectificări.

Menționează că prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-au acordat valori de referință sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a statuat că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 2).

Totodată, la art. 5 din acest act administrativ se precizează că valoarea de referință sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/2018 se modifică și devine 463,5 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018 (Anexă), a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018 iar suma sporurilor de care beneficiază reclamantul a fost stabilită în procent total de 30% din salariul de bază, în conformitate cu_dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, adăugă că prin art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 prin care a fost modificată VRS stabilită prin OMJ nr. 542/C/2018, ordonatorul de credite a stabilit următoarele:

"Plata drepturilor salariate prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează:

a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018;

b) pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune".

De asemenea, art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 mai sus menționat.

Întrucât instanța de fond nu a observat că recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a depus la dosar Ordinele ministrului justiției nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018, în mod greșit a respins excepția rămânerii fără obiect reținând în considerente că "Aceste capete de cerere nu au rămas fără obiect de vreme ce pârâtul nu a depus la dosar ordinul prin care să se calculeze drepturile satariale ale reclamantului, începând cu 09.04.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială invocată".

Prin faptul că instanța de fond nu a observat că a fost depusă la dosarul cauzei cererea de probe cuprinsă în concluziile scrise s-a produs decăderea a recurentei-pârâte Direcția Națională de Probațiune din dreptul de a solicita și administra această dovadă, fiind încălcat dreptul la apărare al instituției publice.

Susține astfel că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dreptul la apărare al recurentei-pârâte Direcția Națională de Probațiune, precum și principiul contradictorialității.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat contrarietatea flagrantă dintre considerente, precum și dintre acestea și dispozitiv

Susține astfel că, prin dispozitivul sentinței, instanța de fond a dispus următoarele:

"Obligă pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariate ale reclamanțiloi (n.n.-ale reclamantului) prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 si de 445 RON, pe perioada 01.12.2015, la zi".

Contrar celor menționate în dispozitiv, prima instanță a reținut în considerente următoarele:

"Deși reclamantul avea dreptul la stabilirea drepturilor sale salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON pe perioada 01.12.2015 la zi, totuși Curtea a dispus luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 421,36 iei, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 si de 463,5 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, pentru a nu acorda reclamantului mai mult decât a ceruți...)."

După cum se poate observa, există contrarietate între considente în sensul că deși instanța motivează "pentru a nu acorda reclamantului mai mult decât a cerut", aceasta acordă totuși reclamantului mai mult decât a cerut, respectiv valori de referință sectorială de 421,36 și 463,5 RON.

De asemenea, există contrarietate flagrantă între dispozitiv, prin care se admite acțiunea în sensul acordării unei VRS de 405, respectiv 445 RON, și considente, prin care acordă valori de referință sectorială de 421,36 și 463,5 RON.

Având în vedere cele de mai sus, solicită a se constata incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alineat pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, arată că în mod greșit instanța de fond a admis capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale de la data scadenței până la data plății efective în temeiul dispozițiilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, întrucât nu a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâților o culpă în ceea ce privește neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referință sectorială solicitate.

Astfel, în ceea ce privește actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, precum și plata dobânzilor legale aferente, solicită a se constata că nu se poate imputa pârâților o culpă în ceea ce privește neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referință sectorială solicitate.

În acest sens, menționează că VRS acordată personalului de probațiune a fost stabilită sau recunoscută prin hotărâri judecătorești pentru alte categorii profesionale din sistemul justiției, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, fiind urmarea interpretării că în cadrul aceleiași familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să existe o singură valoare de referință sectorială, interpretare care a fost anterior aplicată și de alți ordonatori de credite, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii.

În sprijinul acestui argument privind caracterul de oportunitate al acordării VRS solicitate prin cererea de chemare în judecată, menționează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 524/2018 privind "Nota Direcției resurse umane și organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorității judecătorești" (Anexă) prin care s-au subliniat următoarele:

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu Decizia nr. 794115.12.2016 a Curții Constituționale, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale sa nu existe o salarizare diferita, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectoriala fiind o constantă, recomandă ordonatorilor de credite să aibă în vedere următoarele aspecte:

- stabilirea drepturilor salariate raportat la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON în perioada 09.04.2015-30.11,2015 și raportat la valoarea de referință sectorială de 463,5 în perioada 01.12.2015- 31.12.2017 (...)".

Având în vedere dreptul de apreciere al pârâților cu privire la alegerea uneia sau a alteia dintre soluțiile posibile pentru executarea în concret a legilor de salarizare, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, respectiv actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, or, așa cum am arătat mai sus, acordarea VRS are caracter de oportunitate, iar dreptul de apreciere al pârâților cu privire la alegerea uneia sau a alteia dintre soluțiile posibile pentru executarea în concret a legilor de salarizare, nu poate naște o obligație în sarcina acestora, motiv pentru care solicită a se constata că se impune respingerea și a acestui capăt cerere.

Deopotrivă, mai susține recurenta că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, întrucât nu a avut în vedere efectele deciziilor Curții Constituționale și faptul că acestea au putere numai pentru viitor:

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficiat al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Obligativitatea deciziilor CCR instituită prin textul constituțional anterior menționat se traduce prin aceea ca, "din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficiat al României, instituțiile și autoritățile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4),~art. 16, art. 124 și art. 126, în privința stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie".

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 4208/19.10.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vll!-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță și pe fond, respingerea cererii, ca rămasă fără obiect, respectiv respingerea, ca neîntemeiate, a solicitării privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și cea referitoare la acordarea dobânzilor legale.

Apărările formulate în cauză

Împotriva celor două recursuri intimatul - reclamant A. nu a formulat întâmpinări, deși cererile de recurs i-au fost comunicate în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat închisă cercetarea judecătorească, reținând cauza spre soluționare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul prezentei judecăți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la recursul promovat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, Înalta Curte nu poate reține incidența niciunuia din cele trei motive de nelegalitate invocate.

Astfel, instanța de control judiciar nu a identificat o contrarietate între dispozitiv și considerente, neputându-se reține că judecătorul de primă jurisdicție a acordat " totuși reclamantului mai mult decât a cerut, respectiv valori de referință sectorială de 421,36 și 463,5 RON", astfel cum recurenta a susținut, în condițiile în care prin dispozitivul hotărârii recurate a fost obligat " pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariale ale reclamanților prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi.".

Este adevărat că prima instanța, în cadrul considerentelor hotărârii, a menționat atât că " în baza textelor de lege menționate și a art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea în parte, va anula în parte OMJ nr. 542/C/2018 și OMJ nr. 603/C/2018 și va obliga pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariale ale reclamantului prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi ", procedând întocmai prin dispozitivul aceleiași hotărâri, cât și că " Deși reclamantul avea dreptul la stabilirea drepturilor sale salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, totuși Curtea a dispus luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 421,36 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, pentru a nu acorda reclamantului mai mult decât a cerut, conform art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ."

Analizând însă ansamblul motivării hotărârii, se constată cu ușurință că aceste ultime considerente ce se referă la o valoare de referință sectorială " de 421,36 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, . . . . . . . . . . .", deși străine de fondul cauzei, nu au nicio relevanță în autonomia hotărârii, din ansamblul considerentelor acesteia rezultând cu ușurință că instanța de primă jurisdicție a respectat limitele învestirii, analizând cererea reclamantului din perspectiva aplicării unei valori de referință sectorială de 405 RON " începând cu data de 09.04.2015" și " începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017".

Așadar, având în vedere ansamblul considerentelor hotărârii, amplu motivate de prima instanță, constată Înalta Curte că respectivul paragraf din cadrul considerentelor nu constituie fundamentul hotărârii, fiind definite de literatura de specialitate " considerente indiferente sau supraabundente", ele nejustificând soluția din dispozitiv, motiv pentru care criticile formulate de recurenta- pârâtă Direcția Națională de Probațiune, pe acest aspect, sunt nefondate și nu pot fi reținute, în dispozitivul hotărârii instanța procedând în sensul menționat în paragraful anterior acestor considerente supraabundente, obligând "pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariale ale reclamanților prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi", astfel cum reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Neputându-se, astfel, reține contrarietatea dintre considerentele precum și dintre acestea și dispozitiv, Înalta Curte respinge, ca nefondate, criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând hotărârea recurată și din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată instanța de control judiciar că, subsumat acestuia, recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a susținut că " prin faptul că instanța de fond nu a observat că a fost depusă la dosarul cauzei cererea de probe cuprinsă în concluziile scrise s-a produs decăderea .. din dreptul de a solicita și administra această dovadă, fiind încălcat dreptul la apărare", dar și principiul contradictorialității.

Aceste critici nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care nici în încheierea de amânare a pronunțării întocmită la termenul de judecată din data de 12.10.2018 și nici în cadrul hotărârii recurate instanța de primă jurisdicție nu a decăzut această pârâtă din dreptul de a solicita și administra proba cu înscrisuri, excepția rămânerii fără obiect, invocată de această recurentă fiind respinsă de către instanță, pe considerentul că nu a fost depus la dosar ordinul prin care să se calculeze drepturile salariale ale reclamantului, fiind de la sine înțeles că prima instanță s-a referit la ordinul "individual" de acordare a respectivelor drepturi salariale.

Prin urmare, în mod greșit susține recurenta că "instanța de fond nu a observat că recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a depus la dosar Ordinele ministrului Justiției nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018", respectiv că " instanța de fond nu a observat că a fost depusă la dosarul cauzei cererea de probe cuprinsă în concluziile scrise", în condițiile în care aceasta a reținut că " aprobarea acordării VRS de către ordonatorul principal de credite (Ministerul Justiției -prin Ministrul Justiției, emitentul Ordinelor nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/30.08.2018), înainte de finalizarea procesului nu echivalează cu emiterea ordinului de acordare", fiind evident că probele depuse de parte în susținerea excepției rămânerii fără obiect, inclusiv cele două ordine, au fost avute în vedere de judecătorul de primă jurisdicție la soluționarea acestei excepții, neputându-se reține astfel nici încălcarea dreptului la apărare al recurentei Direcția Națională de Probațiune și nici principiul contradictorialității.

Așadar, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 13 și art. 14 din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Analizând pe fond soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, pentru a răspunde atât criticilor recurentei Direcția Națională de Probațiune, cât și criticilor celuilalt recurent -Ministerul Justiției, Înalta Curte o apreciază ca legală, însușindu-și astfel argumentele reținute de judecătorul de primă jurisdicție în sensul că acțiunea nu a rămas fără obiect de vreme ce nu s-a depus la dosar ordinul individual prin care să se calculeze drepturile salariale ale reclamantului, începând cu data de 09.04.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială invocată, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, astfel cum a solicitat reclamantul prin cererea de chemare în judecată.

În baza ordinelor ministrului justiție emise la nivel general instanța nu poate verifica dacă drepturile salariale au fost efectiv plătite conform legii sau nu, prin urmare, critica celor doi recurenți ce vizează rămânerea fără obiect a acțiunii, nu poate fi primită.

Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi primite de instanța de control judiciar.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune rectificarea celor două ordine în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Națională de Probațiune, care a fost obligată la plata diferențelor de drepturi calculate prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 445 RON pe perioada 01.12.2016 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, formulând critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și ale art. 1357 alin. (1) C. civ. și la actualizarea sumelor cuvenite reclamantului cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] și aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

)-1

4

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite.

Înalta Curte, văzând caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantului cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute.

Reține instanța de control judiciar că salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare înțelegându-se același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție.

Această concluzie este susținută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modific7ări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Totodată, se reține că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 31 din Ordonanță, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (11)-(14), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor, raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamant trebuie stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de asemenea, se constată că soluția primei instanțe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamant prin plata, pentru perioada de timp indicată în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privința dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care se prevede că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă și în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, reclamantul are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenții-pârâți nefăcând dovada îndeplinirii obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin sentința recurată.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite reclamantului și drepturile salariale calculate prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015 -30.11.2015 și de 445 RON, pe perioada 01.12.2015, la zi, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentei-pârâte Direcția Națională de Probațiune este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților-pârâți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 4208 din 19 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.