ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022
Asupra căii de atac de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 septembrie 2021 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, suspendarea executării actului administrativ cu caracter individual constând în încheierea civilă nr. 24/2021, emisă de pârâtă în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea acțiunii în anulare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 153/CA/2021 - PI din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Calea de atac ce face obiectul prezentului dosar
Împotriva sentinței nr. 153/CA/2021 - PI din 6 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cale de atac petentul A., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu stabilirea eronată a situației de fapt și cu ignorarea probelor.
Apărările intimatei-pârâte
Deși a fost legal citată, intimata - pârâtă Curtea de Apel Cluj nu a formulat întâmpinare.
II. Soluția Înaltei Curți
2.1. Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a căii de atac formulate de către A., invocată din oficiu, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:
"Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: (...) c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant."
Prin citațiile comunicate petentului la data de 25.07.2022 (conform dovezii de înmânare aflate la dosar) și la data de 03.10.2022 (conform dovezii de înmânare aflate la dosar), Înalta Curte i-a adus la cunoștință obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferente căii de atac formulate împotriva sentinței nr. 153/CA/2021 - PI din 6 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2022, petentul A. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.
Înalta Curte constată că inițial petentul A. a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, obligație cu privire la care a formulat cerere de reexaminare.
Prin încheierea din data de 17.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.1, s-a admis în parte cererea de reexaminare formulată de către petent și s-a constatat că acesta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.
Ulterior, fiind citat în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu mențiunea achitării acestei taxe, petentul A. a formulat o nouă cerere de reexaminare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 06.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.2.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac este nulitatea.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 197 C. proc. civ., art. 33 alin. (1) și art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula calea de atac formulată de A. împotriva sentinței nr. 153/CA/2021 - PI din 6 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează calea de atac formulată de A. împotriva sentinței nr. 153/CA/2021 - PI din 6 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.