ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 20.04.2017 reclamantul A. succesor al autorului B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței de contencios administrativ constatarea refuzului nejustificat ANRP de a soluționa favorabil Notificarea sa prin care a solicitat emiterea în condițiile disozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 a titlurilor de plată aferente tranșelor anuale scadente la data formulării notificării și anume 24.11.2016; obligarea pârâtei ANRP la emiterea în condițiile dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 a titlurilor de plată aferente tranșelor anuale scadente la data soluționării cauzei, corespunzător creanței stabilite prin Decizia nr. 5363/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 200 RON pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei ANRP la plata dobânzii legale conform ratei de scont a BNR, în principal, începând cu data de 28.12.2016 ca urmare a împlinirii termenului de 30 de zile acordat de reclamant prin notificare pârâtei 1, notificare care echivalează cu punerea în întârziere a pârâtei 1, sau, în subsidiar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice (în reprezentarea Statului Român) la punerea efectivă în plată a reclamantului în cel mult 180 de zile de la data emiterii titlurilor de plată de către pârâta 1.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată cu privire la emiterea titlurilor de plată aferente deciziei CCSD nr. 5363/30.06.2009.

Prin sentința nr. 1613 din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. succesor al autorului B. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca tardiv introdusă.

Împotriva sentinței civile nr. 1613 din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal reclamanții C., D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei sre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, și în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În opinia recurentului, excepția invocată de intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și anume tardivitatea depunerii cererii de emitere a titlului de plată conform vechiul cadru normativ și nu a cererii de chemare în judecată nu poate fî primită nici sub aspectul termenului, recurentul depunând cererea în vederea constituirii dosarului de opțiune în termenul legal de 3 ani de zile de la data comunicării titlului de plată la adresa recurentului din Germania și anume la data de 14.06.2012, moment care întrerupe cursul prescripției, toate actele depuse ulterior la dosarul de opțiune fiind considerate a fi depuse în termenul legal, iar în al doilea rând nu poate fi primită excepția invocată pentru că actualul cadru legal, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România abrogă în mod expres dispozițiile Legii nr. 247/2005 cuprinse în Titlul VII. iar recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, modificată.

Mai mult de atât, susține recurentul, dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, dispoziții legale aplicabile speței în cauză, dispun în cadrul alin. (4) că titlul de plată se emite de către ANRP în condițiile alin. (1) și (2), și anume plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele deja aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se face în termen de 5 ani

,

în tranșe anuale egale, începând cu dala de 1 ianuarie 2014, iar cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 RON, în conformitate cu dispozițiile alin. (2)

1

, introdus de pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 251/23.12.2016. În acest sens titlul de plată se emite de ANRP și se plătește de Ministerul Finanțelor Publice, în cel mult 180 de zile de la emitere.

Aceste dispoziții legale recunosc așadar, dreptul celor care au deja un titlu de despăgubire, așa cum este situația recurentului, de a beneficia, fără nicio excepție de emiterea titlului de plată corespunzător. Drept urmare, actuala Lege nr. 165/2013 modificată nu mai impune parcurgerea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această procedură fiind în continuare obligatorie doar în situația unei cereri prin care se solicită emiterea unui litiu de despăgubiri și nu a unui titlu de plată cum este în speța de față.

Susține recurentul că a primit un răspuns în scris de la ANRP la data de 13.03.2017 prin care i se refuza emiterea unui titlu de plată motivat de faptul că, titlul de despăgubire nu ar fi fost valorificat în termenul de 3 ani de la comunicarea acestuia.

Precizează recurentul că, în aceste condiții este fără putință de tăgadă că intimata ANRP a refuzat să dea curs solicitărilor recurentului, cum de altfel cu rea voință nu a dat curs nici solicitărilor instanței de a depune la dosarul cauzei dosarul administrativ de opțiune.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea de recurs formulată în prezenta cauză, recurentul susține, faptul că a depus în termenul legal de 3 ani toate actele necesare în vederea valorificării titlului de despăgubire.

A mai susținut recurentul-reclamant faptul că nu poate fi primită excepția tardivității invocată, pentru că actualul cadru legal, respectiv Legea nr. 165/2013 abrogă prevederile Legii nr. 247/2005.

Referitor la acest aspect, instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 165/2013, respectiv de emiterea și încasarea efectivă a titlurilor de plată, recurentul-reclamant ar fi trebuit să formuleze în interiorul termenului de 3 ani, dosar de opțiune în condițiile prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Deși recurentul-reclamant A. susține că ar fi depus, în termenul legal, toate documentele în vederea formulării dosarului de opțiune, atât intimata-pârâtă ANRP, prin actele prezente la dosar și prin corespondența purtată cu acesta, cât și instanța, prin analiza dosarului administrativ, au ajuns la concluzia că recurentul-reclamant nu a fost prezent la sediul ANRP.

Într-adevăr, se constată că recurentul-reclamant a transmis adrese electronice către instituția intimată, ANRP, dar, cu toate acestea, nu a îndeplinit conduita prevăzută de lege pentru formularea opțiunii, motiv pentru care a ieșit din termenul legal prevăzut.

Instanța, în considerentele hotărârii recurate a reținut, în mod corect că:"Din verificările actelor depuse la dosar, Curtea retine că din nici un înscris nu rezultă că reclamantul ar fi depus personal cererea de opțiune, însoțită de documentele prevăzute deart. 18

2

lit. a) din aceeași lege. În acest sens, Curtea apreciază că înscrisurile depuse la filele x din vol. I al dosarului sunt lipsite de concludență, în contextul în care, din corespondența purtată între părți reiese că documentația ce însoțea cererea de opțiune a fost returnată tocmai datontă faptului că nu a fost depusă personal de reclamant".

Prin urmare, instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că intima-pârâtă se opune la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5363/30.06.2009, cu motivarea că recurentul-reclamant nu a valorificat titlul în termen de 3 ani de la emitere, conform art. 18

1

alin. (4) din Cap. V, Titlul VIl al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții C., D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., împotriva sentinței civile nr. 1613 din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.