ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., șef serviciu în cadrul Serviciului de Probațiune Gorj, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, a formulat plângere împotriva modului de soluționare a contestației sale cu privire la Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 privind stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. VIII, Secțiunea 1 - "Familia ocupațională de funcții bugetare "justiție" și curtea constituțională" din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

Reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul dispozițiile art. 204 C. proc. civ., a formulat cerere de modificare a cererii introductive, în sensul că a solicitat:

- să se ia act că primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de "Anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale subsemnatei" a rămas fără obiect, pârâta MJ modificând dispozițiile acestui ordin în cursul judecății;

- să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv "Obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce mă privește, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază" a rămas fără obiect, întrucât pârâta MJ a emis acest ordin pe parcursul judecății;

- înțelege să modifice petitul al treilea, în sensul:

"Obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis (prin care mi se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației";

- înțelege să modifice petitul al patrulea, în sensul de "a obliga Direcției Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflației".

- înțelege să mențină petitul al cincilea, acela de "Obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar".

- înțelege să mențină petitul referitor la Obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor efectuate.

Prin sentința civilă nr. 456 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția rămânerii fără obiect a capetelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Serviciul de Probațiune Gorj, în Loc. Târgu Jiu, str. x, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în București și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE DIN CADRUL MINISTERULUI JUSTIȚIEI, cu sediul în București.

Obligă pârâtul Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și apoi prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 respectiv nr. 3396/C/2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenței până la data plății efective.

Respinge capetele de cerere privind anularea dispozițiilor Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale și obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu prevederile Legii 153/2017 respectiv la salariul care i-a fost stabilit începând cu 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază, ca rămase fără obiect.

Respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței civile nr. 456 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

3.1. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale

3.1.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței.

Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei, respectiv să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

3.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește soluția de obligare la plata sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților.

De asemenea, în ceea ce privește actualizarea diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 2283/C/2018, au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

3.2. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale a invocat încălcarea normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situația întrunirii răspunderii civile.

În speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca Direcția să fie obligată la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației, întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligație legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituțională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017.

Ca urmare, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plații, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acesta include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018 fiind necesar să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei, respectiv o analiză a fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

Ori, cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a analizat și soluționat capătul de cerere nr. x al acțiunii, respectiv cel prin care reclamanta a solicitat obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin care va fi emis.

Constatând că, ulterior introducerii acțiunii, au fost emise la data de 19.07.2018 și data de 30.08.2018 Ordinul nr. 2883/C și, respectiv, Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale personalului de probațiune și implicit și ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum și faptul că pârâții nu au invocat și nu au făcut dovada achitării diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, prima instanță a admis acest capăt de cerere, obligând pârâtul Direcția Națională de Probațiune să achite reclamantei diferențele dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, respectiv Ordinul nr. 2883/C.

În aceste condiții, prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Nefondate sunt și criticile referitoare la soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale, critici circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Așadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecință recunoașterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligația angajatorului de a achita acesteia diferențele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul inițial și cele stabilite prin ordinul ulterior, precum și de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speță, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistența faptei ilicite, ca urmare a inexistenței unei obligații legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, care, în condițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În schimb, Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că soluția instanței de fond de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, respectiv Ordinul nr. 2883/C, s-a realizat cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 3/2019, care stabilesc o plată eșalonată a acestor sume.

Astfel, din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiție, soluția instanței de fond este nelegală, având în vedere că diferențele ar trebui achitate integral, printr-o plată unică, iar nu eșalonat așa cum prevede acest act normativ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, în baza art. 496 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței atacate, și, în rejudecare, înlăturarea din sentință a dispoziției privind obligația de plată a diferențelor salariale cu nerespectarea eșalonării legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției împotriva sentinței civile nr. 456 din 8 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Înlătură dispoziția referitoare la obligația de plată a diferențelor salariale cu nerespectarea eșalonării legale.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.