ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4705/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, a solicitat anularea Deciziei nr. 224 din 07.07.2017 emisă de Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației și obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluționeze contestația împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/28.02.2017 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 28.02.2017.

Prin sentința civilă nr. 3322 pronunțată în data de 11 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a anulat Decizia nr. 224/07.07.2017 emisă de ANAF - DSC și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a contestației nr. A - SLP 1057/02.05.2017 formulată de contestatoare.

Împotriva sentinței sentinței nr. 3322 din 11 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Agenția Naționale de Administrare Fiscală, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată este nelegala, in considerarea următoarelor aspecte:

Potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate suspenda prin decizie motivata soluționarea cauzei atunci când, in speța, exista indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare si care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată in procedura administrativa.

In acest context, hotărârea atacata este data cu aplicarea greșită a dispozițiilor anterior menționate, in conditiile in care textul de lege nu condiționează măsura suspendării de inceperea urmăririi penale așa cum retine instanța în hotărâre.

In ceea ce priveste motivarea instanței de fond cu privire la faptul ca nu se evidențiază in concret in ce mod infracțiunea ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi data și ca nu se prezinta o justificare suficienta, precizează ca în decizia nr. 224/2017 se argumentează in mod concret care este situația de fapt pentru care a fost formulată sesizarea penală și care sunt argumentele care au stat la baza ei.

Astfel, intre stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscala nr. x/28.02.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017 și existenta elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Interdependența constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscala au constatat ca, au fost efectuate înregistrări de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, in scopul creării de avantaje fiscale, constând în TVA deductibila si cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, in vederea diminuării obligațiilor fiscale, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat in suma totala de 8.429.691 RON.

Astfel, s-a constatat ca A. S.R.L. a înregistrat în evidenta contabila facturi emise de prestatorii de servicii B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. si F. S.R.L. pentru care nu a prezentat documente justificative din care sa rezulte legalitatea si realitatea prestării efective a acestora.

Organele fiscale nu dețin atribuțiuni specifice organelor de cercetare penala, neputând astfel stabili daca tranzacțiile efectuate de societatea contestatoare sunt sau nu reale.

Conchide în sensul că, decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de cate ori este vădit că soluționarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina derularea simultană și în paralel a două proceduri independente, administrativă și penală cu privire la aceleași fapte, ce are drept consecință emiterea unor hotărâri contradictorii .

Astfel, reținerea instanței de judecată, în sensul că Decizia nr. 224/07.07.2017 emisa de ANAF-DGSC, prin care s-a decis suspendarea soluționării cauzei până la definitivarea laturii penale a cauzei este nelegală, nu are temei întrucât, decizia privind suspendarea cauzei s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contrarietate între hotărârea penală și cea civilă, având în vedere că soluționarea laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, în principal a invoca excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învederat că recursul este lipsit de interes, întrucât lipsește folosul practic atât al folosirii căii de atac, cât și al unei eventuale soluții de admitere a suspendării soluționării contestației, în condițiile în care Decizia de impunere este suspendată definitiv până la soluționarea contestației în sine.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată în prezenta cauză, instanța de fond a anulat decizia contestată și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a contestației nr. A-SLP1057/2017 .

Dreptul de a promova acțiune se naște o dată cu decizia contestată și, pe cale de consecință, măsura anulării ei, dispusă de prima instanță își produce în continuare efectele, iar recurenta-pârâtă justifică interesul soluționării recursului, scopul fiind menținerea suspendării soluționării contestației formulată de A. S.R.L..

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond a dat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care constată nefondate criticile recurentei-pârâte întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concret, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Prin sentința ce face obiectul controlului judiciar, instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat autoritatea fiscală să soluționeze în fond contestația administrativă formulată de societate.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizează interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Or, din analiza sentinței recurate rezultă că nu sunt întemeiate motivele invocate de recurentă, având în vedere următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reține că rezultă din textul indicat că măsura suspendării nu este obligatorie, ci reprezintă o opțiune a organului de soluționare a contestației și se dispune numai în condițiile în care au fost sesizate organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a constatat că în prezent cazurile în care se poate opta pentru suspendarea soluționării contestației sunt mai restrictive în reglementare actuală, conținută de Legea 207/2015 față de reglementarea anterioară din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte constată că recurenta nu a dus critici referitoare la argumentul esențial al instanței de fond cu privire la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile privind existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și condiția privind constatarea existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că decizia de impunere este emisă în anul 2017, iar în prezent, conform datelor obținute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Pitești, în dosar nr. x/2016, a fost emis rechizitoriul, înaintat spre Curtea de Apel Ploiești unde s-a înregistrat dosarul nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Ploiești - stadiul de Cameră Preliminară - și în care societatea intimată are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale, prin raportare la definiția excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prin dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 au fost limitate faptele care pot fi imputate contribuabilului, iar organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Concluzia instanței de fond este corectă, iar criticile aduse acestei sentințe nu pot fi primite de instanța de control judiciar, motiv pentru care sentința pronunțată de instanța de fond va fi menținută ca fiind legală.

Instanța de control judiciar reține, în deplin acord cu considerentele instanței de fond, faptul că organul fiscal are sarcina de a verifica dacă prin sesizarea penală făcută au fost identificate indicii ale unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Or, din actele dosarului rezultă că organul fiscal nu a identificat indiciile privind infracțiunea legată de mijloacele de probă, întrucât a reținut faptul că societățile cu care reclamanta a colaborat, au un comportament neadecvat, pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale declarative, fiind firme inactive, care nu au calitatea de persoane impozabile și nu au personal pentru a presta serviciile înscrise în facturi.

În aceste condiții, soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes, invocată pe cale de întâmpinare de S.C. A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1519 din 29 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2021.