ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4414/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea depusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.02.2018, reclamanții A., în nume personal și în calitate de reprezentant legal al minorului B. și C., au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 12504/18.01.2018 cu obligarea pârâtului la plata daunelor solicitate.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5155 din 07.12.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active pentru reclamanta C., invocată de pârât, ca nefondată, cât și cererea formulată de reclamanții A., C., B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au exercitat calea de atac a recursului reclamanții A., în nume personal și în calitate de reprezentant legal al minorului B. și C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și admiterea contestației cu rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la plata daunelor solicitate prin cererea administrativă, în sensul de a majora pretențiile acordate către D. și de a acorda daune morale pentru C. și B. - fiul lui D. și nepotul defunctei în cuantumul solicitat.

În motivarea cererii, recurenții-reclamanți au învederat că instanța de fond nu a analizat cererea reclamantei C. și nu a solicitat să se facă dovada calității de reprezentant a lui A., deși dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 menționează că pârâta are această obligație și poate solicita acte.

Înainte de a se pronunța pe respingerea cererii lui C. în faza administrativă, pârâta putea să solicite în unul dintre e-mailurile de corespondență să se facă dovada că D. este tutore sau, în caz contrar, C. să semneze cererea.

De asemenea, au mai arătat că cererea administrativă a fost semnată de avocat, iar această calitate era acoperită prin mandatul dat avocatului.

Totodată, cu privire la B., au arătat că cererea a fost analizată superficial, mai ales că locuiau cu toții în imobilul părinților și erau o familie unită.

Un alt motiv de recurs privește faptul că, deși instanța achiesează la concluziile pârâtei, totuși aceasta a respins excepția lipsei calității procesuale active a lui C., însă nu i-a admis plângerea, deși consideră că are calitate procesuală activă.

Dacă în faza administrativă C. a formulat o cerere pe care nu a semnat-o, ci a fost semnată de sora ei în baza tutelei, cerere care nu a fost luată în considerare de pârât, în faza de instanță C. are calitate procesuală activă să formuleze o contestație la o plângere în care nu a avut calitate pentru că nu era semnată de ea, ci de sora ei.

În continuare, au susținut că potrivit C. proc. civ. dacă se trimite o cerere nesemnată, instanța pune în vedere părții să se conformeze pentru a semna plângerea, astfel nu se poate lua nicio decizie.

În situația de față, în condițiile în care pârâta a constatat că plângerea a fost semnată de o persoană al cărei mandat a expirat chiar înainte de data depunerii, deci la acel moment pârâtul a considerat că era nesemnată și au arătat că pârâta trebuia și avea obligația să solicite informații dacă își menține cererea sau nu. A considerat că așa trebuia să fie și soluția instanței și să dispună obligarea pârâtei să soluționeze cererea după semnarea și însușirea ei de C..

În privința respingerii cererii reclamantei A., au arătat că motivarea este generală, pe considerente care nu au legătură cu speța, iar acordarea sumei de bani este mult prea mică în raport de pierderea suferită și de cele suportate de aceasta la vârsta de 24 de ani când și-a pierdut ambii părinți.

Cu privire la fiul recurentei-reclamante A., au susținut că instanța a înlăturat toate probele, mărturia martorului a fost trunchiată.

Cu privire la C. au arătat că aceasta a rămas fără părinți de la vârsta de 15 ani și de atunci este crescută de sora sa, iar pierderea acestora i-a adus multe suferințe și a trecut prin multe traume. În plus, odată cu pierderea părinților, a pierdut și posibilitatea de a-și asigura viitorul, de a merge la o facultate, pentru că toate implicau costuri, iar sora sa a făcut eforturi foarte mari să-i crească și să-i întrețină.

De asemenea, a fost afectată atât emoțional, cât și psihic, pentru că și-a pierdut părinții.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 448

6

și următoarele, art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 1340 și următoarele, art. 1381 și următoarele, art. 1386, 1387, 1399 și următoarele C. proc. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011, Legea nr. 136/1996, art. 2199, 2223, 2224 C. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

În apărare a susținut, în esență, că recurenta a recunoscut că ea a fost cea care a semnat cererea de plată nr. x/27.01.2017 și pentru sora sa C., deși tutela încetase odată ce sora sa a devenit majoră, respectiv la data de 12.01.2016.

Din dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 rezultă că există posibilitatea comisiei speciale ca "în toate cazurile în care consideră", să "poată solicita petenților completarea documentației ș/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată". Prin urmare, a arătat că este o posibilitate și nu obligație a comisiei speciale de a solicita documente sau informații suplimentare, dar această corespondență este inițiată numai dacă există o cerere de plată care să genereze raportul de drept administrativ dintre FGA și petentul respectiv. În cauza de față acest raport juridic nu s-a născut, cererea pentru C. nefiind semnată de aceasta - care majoră la momentul formulării cererii de către sora sa - și nici nu a înțeles să-i dea recurentei un mandat valabil, sau oricărei alte persoane pentru a semna o astfel de cerere.

Dacă recurenta recunoaște expres că a semnat cererea de plată și pentru sora sa, această recunoaștere exclude semnarea prin mandatar avocat.

În ceea ce privește critica recurentei "deși instanța achiesează la concluziile pârâtei, totuși respinge excepția lipsei calității procesuale active a lui C. însă nu îi admite plângerea, în sensul că ar fi o contrarietate de motivare, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., solicită respingerea, având în vedere confuzia recurentei în ce privește calitatea procesuală activă față de actul administrativ atacat - în sensul în care aceasta este prevăzută de art. 36 din C. proc. civ. și calitatea de creditor de asigurare - în sensul în care este definită de art. 22 lit. c) din Norma ASF 16/2015, în cazul de față.

Totodată, a mai arătat că soluția FGA, confirmată ca legală de instanța de fond, în ce privește lipsa calității de reprezentant a recurentei față de semnarea cererii de plată a despăgubirilor de către A. pentru sora sa, deși tutela sa încetase la momentul la care C. a devenit majoră, este întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Norma ASF 16/2015.

În ceea ce privește critica referitoare la o pretinsă motivare străină de natura cauzei cu privire la nemulțumirea recurentei față de respingerea cererii de majorare a despăgubirilor morale acordate de FGA acesteia în urma evenimentului rutier reclamanta, a susținut că instanța de fond a reținut în mod corect atât cadrul legal aplicabil, respectiv art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011, cât și lipsa unor criterii obiective de determinare a daunelor morale și, în consecință, necesitatea de a soluționa în echitate acest tip de cereri.

Totodată, a arătat că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei față de respingerea pretențiilor în ce privește acordarea de despăgubiri morale pentru fiul său B., recurenții neaducând nicio dovadă că soluția instanței de fond sub acest aspect ar fi nelegală, iar suferința sa și legăturile cu mama sa, în urma decesului căreia solicită despăgubiri morale pentru fiul său - nu pot constitui motive pentru ca instanța de judecată să poată acorda fiului său despăgubiri de acesta natură.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenții-reclamanți A., în nume personal și în calitate de reprezentant legal al minorului B., și C. nu au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, deși aceasta le-a fost comunicată în termenul prevăzut de lege.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 20.06.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05.10.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în cadrul cererii de recurs, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanții A., C. și B. prin reprezentant legal A. este fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate:

Argumente de drept și de fapt relevante

La data de 14.05.2014 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autor cu nr. x, care, circulând pe DN 2-E85, a intrat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu auto nr. x, rezultând decesul numitei E., care era pasager în auto x. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la F. S.A., conform poliței seria x. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/27.01.2017, reclamanta A. a solicitat, în nume personal, în numele surorii sale C., invocând calitatea de tutore a acesteia, și în numele fiului său minor B., să fie despăgubiți din disponibilitățile FGA cu suma de 135.000 RON fiecare (respectiv 30.000 euro fiecare), reprezentând prejudiciul moral suferit în urma decesului numitei E., ca urmare a unui accident rutier.

Procedura administrativă necontencioasă s-a finalizat prin emiterea de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a Deciziei nr. 12504/18.01.2018, prin care a soluționat cererea de plată nr. x/27.01.2017, în sensul admiterii în parte a cererii de plată formulată de A. în nume personal pentru suma de 43.879 RON daune morale, respingerii cererii de plată formulată de petenta A., în nume personal, cu privire la diferența între suma solicitată și cea acordată și respingerii cererii formulată de petentă cu privire la despăgubirile solicitate în numele surorii sale C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, și a fiului său B., ca neîntemeiată.

În acest context, reclamanții A., în nume personal și în numele fiului său minor - B., și C., au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea Deciziei nr. 12504/18.01.2018 cu obligarea pârâtei la plata daunelor solicitate.

Prin sentința recurată a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active pentru reclamanta C., invocată de pârât, ca nefondată, fiind, de asemenea, respinsă și cererea formulată de reclamanții A., în nume personal, și în numele fiului său minor B., și C., ca neîntemeiată.

Această soluție, în integralitatea sa, nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente speței.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au invocat două motive de nelegalitate în susținerea căii de atac, respectiv motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de casare, instanța de control judiciar subliniază faptul că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează mai multe ipoteze pentru care o hotărâre poate fi casate și anume situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți, aceștia se prevalează de existența unor motive contradictorii, context în care este necesar ca analiza instanței de control judiciar să conducă la concluzia fie în sensul că există o contradicție între considerentele hotărârii atacate, ce face imposibil de verificat raționamentul judecătorului fondului, fie că există o contradicție evidentă între considerente și dispozitiv, ce face inexplicabilă soluția la care s-a oprit instanța fondului.

În cauza de față, pretinsa contradicție ar exista, în opinia recurenților-reclamanți, prin faptul că, deși instanța a achiesat la concluziile pârâtei, totuși a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C., însă nu a admis plângerea. Apreciază că, în condițiile în care instanța a considerat că are calitate procesuală activă, asta înseamnă că are calitate și în plângere.

Aceste critici nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referindu-se la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției.

Analizând hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de față, Înalta Curte nu a regăsit niciuna din aceste ipoteze, neexistând nici o contradicție între soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei C. și soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, constatarea faptului că aceasta are calitate de a sta în instanță, ca reclamant, fiind îndrituită să conteste în fața instanței de judecată Decizia nr. 12504/18.01.2018, având în vedere că aceasta conține soluții ce o vizează, neputând conduce automat la admiterea cererii, în condițiile în care, prin acțiune, nu s-au formulat critici doar cu privire la soluția dată de FGA cererii sale, ce fusese formulată prin soră - A., în calitate de tutore, ci si critici ce vizează celelalte soluții date de autoritate cererilor formulate de aceasta, în nume propriu și în numele fiului său, B..

Verificând considerentele hotărârii recurate, din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, argumentele avute în vedere în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut, în considerentele hotărârii regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, permitând astfel exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În schimb, Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Înalta Curte constată că, în esență, se invocă interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, a Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, în vigoare la data procedurii evenimentului asigurat, precum și încălcarea prevederilor art. 1390 și 1391 din C. civ., argumente pe care le apreciază ca fiind în măsură să conducă la reformarea hotărârii.

Instanța de control judiciar apreciază ca fiind întemeiate argumentele recurenților - reclamanți în sensul că Fondul de Garantare a Asiguraților avea obligația de a-i solicita petentei C. să semneze cererea personal, "înainte de a a se fi pronunțat pe respingerea cererii lui C.".

Înalta Curte consideră că, deși este corectă reținerea intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că, la împlinirea vârstei de 18 ani încetează și tutela, iar petenta C. era majoră la momentul formulării cererii de plată, acesta avea obligația de a solicita petentei complinirea lipsurilor cererii pentru a se asigura de legalitatea soluției pe care urma să o dispună prin decizia sa.

Este de necontestat că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 sunt redactate într-o manieră neobligatorie, lăsând la aprecierea comisie speciale necesitatea completării informațiilor ori documentelor depuse cu cererea de plată, dar acest text trebuie interpretat, pentru identitate de rațiune, în coroborare cu dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanța ca, atunci când constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, să dea "un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă cererea va fi anulată."

Prin urmare, chiar dacă recurenta-reclamantă A. a manifestat neglijență, omițând faptul că, la momentul formulării cererii în fața Fondului de Garantare a Asiguraților sora sa, C., era deja majoră, motiv pentru care aceasta trebuia să formuleze și să semneze personal cererea, această omisiune putea fi corectată încă din procedura administrativă, prin diligența intimatului-pârât, iar solicitarea de precizare a cererii și de semnare corespunzătoare a acesteia nu poate fi considerată o simplă posibilitate, lăsată la aprecierea Comisiei speciale din cadrul FGA, fără consecințe asupra legalității actului administrativ de soluționare a cererii de plată, câtă vreme omisiunea făcută de titularul cererii de plată influențează semnificativ conținutul deciziei.

Din această perspectivă, nu pot fi reținute nici argumentele intimatului-pârât FGA prin care a arătat că este o posibilitate și nu o obligație a comisiei speciale de a solicita documente sau informații suplimentare, dar această corespondență este inițiată numai dacă există o cerere de plată care să genereze raportul de drept administrativ dintre FGA și petentul respectiv. Această apărare va fi înlăturată, Înalta Curte reținând că, în pofida omisiunilor reclamantei A. la depunerea cererii, pârâtul FGA trebuia să desfășoare procedura administrativă de soluționare a cererii de plată cu respectarea scopului activității sale, anume acela de dezdăunare a creditorului de asigurare pentru paguba suportată în urma evenimentului asigurat, conform principiului reparației integrale a prejudiciului.

Se constată astfel că, în speță, pârâtul FGA a respins cererea formulată de petenta A. cu privire la despăgubirile solicitate în numele surorii sale, C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, neprocedând la o examinare proprie și efectivă a acestei cereri prin analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.

Or, constatând neglijența petentei A., care, la momentul formulării cererii în fața Fondului de Garantare a Asiguraților a omis faptul că sora sa, C., era deja majoră, fiind în drept să formuleze și să semneze personal cererea, Fondul de Garantare a Asiguraților, în exercitarea cu diligență și bună-credință a atribuțiilor ce-i revin, trebuia să-i solicite acesteia din urmă formularea și semnarea corespunzătoare a cererii.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte consideră că, în mod greșit judecătorul fondului a reținut legalitatea soluției date de Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la cererea formulată de petenta A. " cu privire la despăgubirile solicitate în numele surorii sale, C.", acesta nefăcând o corectă interpretare și aplicare la situația din speță a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Pe cale de consecință, instanța de control va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamanta C..

Nici menținerea de către judecătorul fondului a soluției date de Fondul de Garantare a Asiguraților cererii de plată formulate de petenta A. în numele fiului său B., în sensul respingerii acesteia, nu este însușită de instanța de control judiciar, care apreciază că un cuantum al daunelor morale de 15.000 RON pentru reclamantul B., nepot al defunctei, reprezintă o reparație echitabilă și efectivă fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză, fiind îndestulător pentru repararea prejudiciului moral, mai ales că acesta a locuit cu bunica sa.

Înalta Curte reține astfel dispozițiile art. 1390 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 republicată, privind C. civ., ce prevăd că "Despăgubirea pentru prejudiciile cauze prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținerea din partea celui decedat", cu mențiunea însă că art. 1391 alin. (2) din același act normativ prevede că "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Cât privește despăgubirile pecuniare pentru prejudiciul moral, în lipsa unor dispoziții legislative explicite și detaliate, acestea sunt lăsate la aprecierea judecătorului, care poate stabili o sumă de achitat în favoarea persoanei prejudiciate, odată întrunite criteriile impuse de răspunderea civilă delictuală care dă loc la asemenea despăgubiri; aprecierea este însă circumscrisă unor criterii concrete, proprii cauzei deduse judecății, atât de natură subiectivă legate de persoana păgubită, dar și de natură obiectivă legate de circumstanțele de fapt proprii faptului ilicit care a produs suferința, cu mențiunea că este necesar un nivel de intensitate a atingerii aduse atributelor personalității titularului. Totodată, potrivit art. 1386 din Legea nr. 287/2009 republicată, despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral au caracter reparator, nefiind menite a viza în principal un scop pur sancționator.

Înalta Curte reține astfel că, în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, criterii legale de determinare a acestora, motiv pentru care reperul pentru stabilirea lor îl constituie jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Prin urmare, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, în măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Deopotrivă, instanțele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Astfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Or, este cert că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată în urma decesului mamei, respectiv bunicii acestora.

Înalta Curte, contrar reținerilor instanței de fond, apreciază că circumstanțele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc decesul victimei, precum și raporturile în care se afla reclamantul B. cu aceasta (conviețuirea în cadrul aceluiași apartament cu bunicii care se ocupau de creșterea nepotului împreună cu mama acestuia), determină o suferință care l-a afectat, întrucât existența unor relații caracterizate prin afecțiune și respect reciproc sunt specifice oricărei familii normale, fiind menite a asigura dezvoltarea corespunzătoare a membrilor săi, iar pierderea unei rude printr-un deces intervenit intempestiv și neprevăzut are ca efect în aceste împrejurări producerea unei suferințe incomensurabile. Tocmai de aceea, evaluarea despăgubirii acordate pentru prejudiciul moral nu poate fi cuantificată cu exactitate matematică, ci apreciată prin raportare la măsura în care o anumită sumă este rezonabilă într-un anumit context.

Contextul emoțional și psihic se confirmă și prin depoziția martorei G., acesta susținând că "minorul a fost afectat de pierderea bunicilor, întreba mereu de ei".

Calitatea reclamantului B. de rudă în linie directă de gradul 2 al defunctei, precum și aspectele învederate de martorul audiat în proces, determină instanța de control judiciar să nu se îndoiască de existența unor sentimente reale de afecțiune ale nepotului față de bunica maternă decedată, cu consecința resimțirii unei suferințe firești la cunoașterea tragicului eveniment și prin refuzul participării sale la înmormântarea bunicilor.

Într-un astfel de context, Înalta Curte apreciază că nu are temei legal sau factual negarea de către Fondul de Garantare a Asiguraților a oricărui drept la despăgubire în beneficiul acestui reclamant, iar faptul că reclamantul avea părinți care să-l întrețină material în executarea obligației legale ce le incumbă pe perioada de minoritate, nu exclude existența unor sentimente de afecțiune între nepot și bunici, ci ele se confirmă în urma probelor administrate în proces.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că acordarea sumei de 15.000 RON către reclamantul B., nepotul defunctei, compensează prejudiciile morale suferite de acesta, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Pe cale de consecință, va fi obligat pârâtul la plata sumei de 15.000 RON către reclamantul B., prin reprezentant legal A..

În ceea ce privește însă criticile ce vizează daunele morale acordate recurentei-reclamante A., în nume personal, vor fi respinse, Înalta Curte reținând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestora, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

În cauză, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, având în vedere prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului numitei E., s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor străzii, cât și la consecințele negative suferite de victimă atât pe plan fizic cât și psihic resimțite de reclamanta A. în urma accidentului rutier, stabilind suma de 43.879 RON, cu titlu de daune morale. Or, susține reclamanta că acordarea acestei sume este mult prea mică în raport de pierderea suferită și de cele suportate la vârsta de 24 de ani, această susținerere neputând fi însă însușită și de instanța de control judiciar.

Constată Înalta Curte că, în speță, reclamanta nu a dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite prin decizia contestată. Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamanta a invocat preponderent aspecte economice legate de asigurarea unui viitor pentru sine și familie, rolul daunelor morale nefiind însă gândit de legiuitor într-un asemenea sens.

În acord cu judecătorul fondului și instanța de control judiciar apreciază că suma acordată recurentei - reclamante de Fondul de Garantare a Asiguraților, în cuantum de 43.879 RON, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparație echitabilă, o compensație pentru pierderea suferită, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În recurs, recurenta nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanței de fond, rezumându-se la susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinței recurate.

Instanța de control judiciar amintește că ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A. reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, în raport cu legislația și jurisprudența națională, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

Înalta Curte reține că, ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmașii victimei decedate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Prin urmare, în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantei A. pentru prejudiciul moral suferit, Înalta Curte nu a identificat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond, acesta fiind considerentul pentru care se va casa doar în parte sentința recurată, meținându-se, astfel, soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale active pentru reclamanta C., invocată de pârât, ca nefondată și soluția de respingere a cererii formulate de reclamanta A., ca neîntemeiată, implicit soluțiile Fondului de Garantare a Asiguraților, de admitere în parte a cererii de plată formulată de A. în nume personal, pentru suma de 43.879 de RON daune morale și de respingere cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pe cale de consecință, apreciind ca fiind nelegală în parte hotărârea instanței de fond, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va admite recursul formulat de reclamanții A., C. și B. prin reprezentant legal A., va casa în parte sentința civilă recurată și rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamanții A., C. și B., prin reprezentant legal A., va anula în parte Decizia nr. 12504/18.01.2018, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamanta C., precum și la plata sumei de 15.000 RON către reclamantul B., prin reprezentant legal A., menținând în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A., C. și B. prin reprezentant legal A. împotriva sentinței civile nr. 5155 din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând,

Admite în parte cererea formulată de reclamanții A., C. și B., prin reprezentant legal A..

Anulează în parte Decizia nr. 12504/18.01.2018.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamanta C..

Obligă pârâtul la plata sumei de 15.000 RON către reclamantul B., prin reprezentant legal A..

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.