ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Liceul de Arte "B." și Ministerul Educației Naționale, solicitând suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, precum și suspendarea executării deciziei nr. 589/08.12.2021 a directorului Liceului de Arte "B." Slobozia, emise în temeiul dispozițiilor anterior menționate.

Prin sentința civilă nr. 291 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 589/08.12.2021 formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Liceul de Arte "B." Slobozia, și formarea unui nou dosar pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu termen de judecată 18.02.2022, completul 12-Fond, ora 10:00.

Totodată, s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și s-a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca inadmisibil.

Împotriva sentinței civile nr. 291 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, a arătat că a indicat în cerere că la data de 17.01.2022 a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat Ministerului Educației Naționale revocarea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sens în care a atașat în probațiune factura seria x din data de 17.01.2022 din care reiese că a depus la poștă plângerea prealabilă adresată acestei instituții publice.

Judecătorul fondului nu a avut în vedere acest înscris la pronunțarea soluției și nu a făcut nicio referire la acesta în condițiile în care era unica sa posibilitate de a face dovada formulării plângerii prealabile, ținând seama că nu putea obține un număr de înregistrare de la Ministerul Educației Naționale decât dacă s-ar fi prezentat la registratură (cum a procedat în cazul plângerii prealabile adresate Liceului de Arte "B."), reclamanta alegând în schimb să comunice plângerea prealabilă prin poștă.

Deși pârâtul primise plângerea prealabilă încă din 20.01.2022, astfel cum rezultă din confirmarea de primire pe care o atașează prezentei cereri de recurs, la data de 15.02.2022 acesta a invocat cu rea-credință că reclamanta nu ar fi făcut dovada că a parcurs procedura prealabilă.

Or, nici la acest moment nu a primit un răspuns din partea Ministerului Educației Naționale la plângerea prealabilă (deși termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit), astfel că nu este în măsură să indice sub ce număr a fost înregistrată aceasta.

În concluzie, în opinia sa, în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ignorând faptul că a făcut dovada depunerii plângerii prealabile la poștă, singura probă pe care, de altfel, o putea produce, având în vedere și urgența care caracterizează această procedură.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate precum și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Liceul de Arte "B." și Ministerul Educației Naționale, a solicitat suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, precum și suspendarea executării deciziei nr. 589/08.12.2021 a directorului Liceului de Arte "B." Slobozia, emise în temeiul dispozițiilor anterior menționate.

Prin sentința recurată, s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și s-a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca inadmisibil.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei soluții, în esență, invocând îndeplinirea condiției formulării plângerii prealabile, astfel cum rezultă din factura seria x din data de 17.01.2022 din care, în opinia sa, reiese că a depus la poștă plângerea prealabilă adresată Ministerul Educației Naționale, iar judecătorul fondului nu a avut în vedere acest înscris la pronunțarea soluției.

Înalta Curte constată că această critică, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, împărtășind soluția primei instanțe.

Astfel, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Din aceste dispoziții legale rezultă că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ pentru a putea pretinde suspendarea executării unui act administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancționată cu respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Din actele dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află întradevăr factura seria x din data de 17.01.2022, iar la dosarul de recurs se află confirmarea de primire de către Ministerul Educației Naționale a corespondenței expediată conform acestei facturi, înscrisuri care însă nu fac dovada că reclamanta a expediat către Ministerul Educației Naționale plângerea prin care a solicitat revocarea Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021. Totodată, plângerea adresată altei entități, respectiv Liceul de Arte "B." Slobozia, nu îndeplinește condiția legală în discuție.

Cu privire la acest aspect, astfel cum a reținut și prima instanță, este decizia Curții Constituționale nr. 184 din 6 martie 2007, refritoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângerea formulată de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ nu conferă caracter neconstituțional textului de lege criticat, întrucât procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de judecată nu împiedică și nu restrânge accesul celui în cauză la justiție. Dimpotrivă, această prevedere instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior.

Deși art. 7 din Legea nr. 554/2004 restrânge exercițiul dreptului reclamantului de acces liber la justiție, această restrângere este prevăzută de lege, iar aplicarea în cauză este proporțională, conform art. 53 din Constituția României, în condițiile în care actul administrativ este publicat în Monitorul Oficial al României și producea efecte ce puteau fi înlăturate prin admiterea plângerii prealabile.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod constant în practica sa, în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 554/2004, că parcurgerea procedurii prealabile administrative are un caracter obligatoriu, neîndeplinirea de către reclamant a acestei obligații imperative echivalând cu un fine de neprimire. Prin îndeplinirea procedurii prealabile administrative nu se încalcă accesul liber la justiție, ci se respectă o condiție impusă de legea specială în materie pentru exercitarea dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, fiind irelevantă invocarea nulității absolute sau a celei relative. (Decizia nr. 3522 din data de 19 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2010).

În aceste condiții, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 291 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.