ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3743/2022

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17.01.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, reclamanții A., B. și C. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cerere precizatoare a motivelor de fapt și de drept, întemeiată pe art. 204 C. proc. civ., prin care invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 (forma în vigoare înainte de modificarea la data de 04.06.2016, prin art. I pct. 26 din Legea nr. 111/2016 și art. V alin. (1) din aceeași lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011. Prin sentința civilă nr. 120 din 16.01.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, apreciind că Ordinul nr. 2794/05.12.2016 a fost emis de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 23/2009, motiv pentru care a făcut aplicarea normei de competență de la art. 63 din Legea nr. 31/1990. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018. Prin sentința civilă nr. 2030/2018 din 21.06.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. În considerentele acestei sentințe s-a reținut în esență că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța fiind învestită cu o cerere în anularea unui act administrativ, ceea ce atrage competența curții de apel în circumscripția căreia își are sediul pârâtul. Prin decizia nr. 4836 din 13.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2215 din 16 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile privind calitatea procesuală activă, calitatea procesuală pasivă și inadmisibilității cererii, iar pe fond, s-a respins cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, D. și E., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2215 din 16 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții C., A. și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii reclamanților, astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv anularea Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de Ministerul Finanțelor Publice și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului arată că Ordinul nr. 2794/05.12.2016, emis de Ministerul Finanțelor Publice, este nelegal, deoarece scopul adoptării lui a fost acela de a se evita numirea recurenților pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere al FRC S.A., respectiv ca după evaluarea, selectarea candidaților pentru funcțiile de membru în consiliul de supraveghere de către Comitetul de nominalizare și înaintarea propunerilor respective Adunării Generale a Acționarilor, să nu se aprobe numirea membrilor și a Președintelui Consiliului de Supraveghere. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, susțin că, pe de o parte, instanța de fond a precizat că va analiza motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de Ministerul Finanțelor Publice prin raportare la vătămarea suferită, iar, pe de altă parte, fără a face o analiză a motivelor de nulitate invocate de recurenți, a reținut că motivele de nulitate invocate prin cererea introductivă vizează, în realitate, nelegalitatea și netemeinicia hotărârii adoptate de către Adunarea Generală a Acționarilor, pentru a cărei adoptare a fost emis Ordinul MFP nr. 2794/05.12.2016, precum și faptul că aceste motive de nulitate nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor la FRC S.A. Consideră că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016 invocate prin cererea de chemare în judecată și că, deși instanța nu a analizat în concret motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016, a concluzionat că aceștia nu au suferit o vătămare a drepturilor și intereselor lor legitime prin emiterea ordinului și că doar hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Fondului Român de Contragarantare S.A. este de natură a le produce o vătămare. Apreciază că instanța de fond le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 3 din CEDO, întrucât motivarea este un element esențial al hotărârii judecătorești și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 29 din O.U.G nr. 109/2011, art. V alin. (1) din Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G nr. 109/2011, art. 1237 și art. 1238 alin. (2) C. civ. Susțin că potrivit art. 29 din O.U.G nr. 109/2011, membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnați de Adunarea Generală a Acționarilor, fie la propunerea Consiliului de Supraveghere în funcție, fie la propunerea acționarilor. Astfel, arată că legea nu conferă posibilitatea ca, după evaluarea, selectarea candidaților pentru funcțiile de membru în Consiliul de Supraveghere de către comitetul de nominalizare și înaintarea propunerilor Adunării Generale a Acționarilor, să nu se aprobe numirea membrilor și a Președintelui Consiliului de Supraveghere și să se declanșeze o nouă procedură de selecție. Consideră că este vorba de o manifestare de voință abuzivă a intimatului-pârât MFP și de o fraudare la lege prin emiterea unui ordin care aparent este conform legii, însă, în realitate, a fost emis cu scopul de a se evita numirea recurenților pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere. Precizează că hotărârea recurată încalcă și dispozițiile art. V alin. (1) din Legea nr. 111/2016, deoarece anterior emiterii Ordinului nr. 2794/2016 prin care s-a dispus mandatarea intimaților-pârâți D. și E., în calitate de reprezentanți ai Statului în Adunarea Generală a Acționarilor, pentru a exercita dreptul de vot în sensul declanșării procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere al FRC, în baza O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 111/2016, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G nr. 109/2011, fusese deja declanșată procedura de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere conform O.U.G. nr. 109/2011. Menționează că dispozițiile textului de lege de mai sus, care vizează declanșarea procedurii de selecție prin grija autorității publice tutelare, în termen de 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, se aplicau pentru întreprinderile publice la care nu a fost declanșată procedura de selecție, și nu pentru declanșarea unei noi proceduri. Or, în speță, Consiliul de Supraveghere al FRC a adoptat Decizia nr. 104/05.11.2015 prin care s-a avizat Nota nr. x/04.11.2015 privind declanșarea procedurii de selecție a unor membri ai Consiliului de Supraveghere al FRC S.A., dat fiind faptul că existau două posturi vacante în cadrul Consiliului de Supraveghere, iar trei membri fuseseră numiți provizoriu. Astfel, în baza Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor FRC nr. 53/09.11.2015, Consiliul de Supraveghere a adoptat Decizia nr. 105/10.11.2015, prin care s-a aprobat Procedura de selecție și evaluare a candidaților pentru desemnarea unor membri ai Consiliului de Supraveghere al FRC, precum și Planul de implementare al Procedurii de selecție și evaluare a candidaților pentru calitatea de membri ai Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare S.A., acestea fiind transmise celor doi acționari. Ulterior, Consiliul de Supraveghere a adoptat Decizia nr. 106/18.11.2015 prin care s-a aprobat publicarea anunțului cu privire la procedura de selecție și evaluare a candidaților, care împreună cu Planul de implementare a fost transmis, spre știință, acționarilor FRC. Mai arată că, în speță, Consiliul de Supraveghere a stabilit prin Decizia nr. 107/08.12.2015 componența Comitetului de nominalizare, conform art. 24 din Actul Constitutiv al FRC, respectiv s-a aprobat publicarea anunțului cu privire la procedura de selecție și evaluare a candidaților în două ziare de largă circulație și pe site-ul FRC, adoptându-se în acest sens de către Consiliul de Supraveghere Deciziile nr. 109/12.01.2016 și nr. 110/14.01.2016; cu ocazia ședinței Comitetului de nominalizare al FRC S.A. din data de 05.02.2016 a fost încheiat Procesul-verbal al comitetului de nominalizare prin care membrii săi au votat cu unanimitate de voturi ordinea de preferință, respectiv: 1. A. - 710 puncte, 2. B. - 710 puncte și 3. C. - 585 puncte. Recurenții-reclamanți critică faptul că, deși au fost declarați admiși la concursul organizat în vederea ocupării posturilor în discuție, prin Ordinul nr. 2794/2016, emis ulterior, s-a dispus schimbarea procedurii și a criteriilor de selecție pentru aceleași posturi, motiv pentru care apreciază că devine incident cazul de nulitate absolută privind frauda la lege, prevăzut de art. 1237 C. civ., coroborat cu art. 1238 alin. (2) C. civ., în condițiile în care actul juridic a fost întocmit pentru o cauză ilicită. Consideră că, întrucât procedura de selecție și evaluare a candidaților pentru funcția de membri ai Consiliului de Supraveghere a fost respectată, emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească demararea unei noi proceduri de selecție este nelegală. De asemenea, critică faptul că instanța de fond a calificat susținerile reclamanților referitoare la încălcarea dreptului la muncă ca fiind alegații, în condițiile în care în realitate, le-a fost încălcat atât dreptul la muncă, cât și dreptul de creanță. Arată că prin participarea la concurs și-au manifestat dorința de a presta munca în cadrul acestui organism, iar prin promovarea concursului, le-a fost recunoscută legitimitatea de a dobândi aceste posturi, prin dovedirea pregătirii necesare. Astfel, consideră că sunt titularii unui drept de creanță corelativ unei obligații pozitive de a face, respectiv de a fi numiți în componența Consiliului de Supraveghere, or, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că nu ar fi fost vătămați prin emiterea Ordinului nr. 2794/2016, le-a fost suprimat dreptul de a mai putea fi numiți pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere.

Apărările intimatului-pârât Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a formulat note de ședință, prin care invocă excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, având în vedere că ordinul prin care reprezentanții Statului au fost mandatați să voteze împotriva numirii membrilor Consiliului de supraveghere propuși de către Comitetul de nominalizare al FRC, conform proceselor-verbale din datele de 15.12.2015, 06.01.2016 și 05.02.2016 și să transmită faptul că la nivelul conducerii Ministerului Finanțelor se analizează posibilitatea ca autoritatea publică tutelară - MF, în numele acționarului Statul Român, să propună candadați pentru funcțiile de membri ai Consiliului de supraveghere al FRC, este Ordinul MF nr. 246/2016, ce nu formează obiectul prezentei cauze. Arată că, mai mult, acțiunea având ca obiect anularea Ordinului MF nr. 246/2016 a fost soluționată în mod definitiv, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanții A., B. și C. au învestit insanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, iar prin precizarea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii, depusă ulterior, au arătat că cererea a fost formulată în raport cu art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 (forma în vigoare înainte de modificarea la data de 04.06.2016, prin art. I pct. 26 din Legea nr. 111/2016 și art. V alin. (1) din aceeași lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011). Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Finanțelor prin notele de ședință, nu vizează cererea de recurs, ci cererea de chemare în judecată, or, pentru ca instanța de recurs să analizeze aceste aspecte, trebuia ca intimatul-pârât să formuleze cale de atac, respectiv recurs, prin care să formuleze aceste critici. Prin urmare, în lipsa formulării unei căi de atac prin care să se invoce aceste aspecte, Înalta Curte nu poate proceda la analizarea lor. 1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat. Recurenții-reclamanți au susținut prin cererea de recurs că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de fond a precizat că va analiza motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016 în raport cu vătămarea suferită, dar nu a făcut o analiză a motivelor de nulitate invocate de recurenți, ci a reținut că vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii adoptate de către Adunarea Generală a Acționarilor, pentru a cărei adoptare a fost emis Ordinul MFP nr. 2794/05.12.2016, precum și faptul că aceste motive de nulitate nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor la FRC S.A. Contrar celor susținute de către recurenți, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat pe larg nulitatea Ordinului nr 2794/5.12.2016 emis de către Ministerul Finanțelor Publice, prin raportare la pretinsa vătămare suferită de către reclamanți, reținând că aceștia nu au suferit o vătămare în drepturile și interesele lor legitime prin emiterea ordinului atacat, precum și faptul că o eventuală vătămare a reclamanților, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, poate rezulta doar din hotărârea Adunării Generale a Acționarilor la Fondul Român de Contragarantare S.A., pentru a cărei adoptare a fost emis Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2794/5.12.2016, iar nu din emiterea actului administrativ atacat în cauză. Examinând aspectele învederate, Înalta Curte constată că sentința recurată îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în jurisprudența consolidată a instanței supreme, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză și de conținut, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, iar faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurenților nu poate atrage casarea hotărârii. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat. 2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, examinând cererea de recurs, că aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii precizatoare a motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, depusă în dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, după pronunțarea regulatorului de competență, la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanțe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate. Astfel, începând cu ultimul paragraf din pag. 5 a cererii de recurs, pag. 6, parag. 1, 4, 5, 6 din pag. 7, parag. 1 - 5, 7, 8 din pag. 8 au fost preluate integral din cererea precizatoare, respectiv parag. 1 - 4, 6, 7 din pag. 3, parag. 1și 3 din pag. 4, parag. 2 - 5 și 8-10 din pag. 5, penultimul paragraf din pag.

În speță, instanța de recurs constată că, deși recurenții-reclamanți au invocat nelegalitatea sentinței recurate și faptul că aceasta a încălcat art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 și art. V alin. (1) din aceeași lege, art. 1237 și art. 1238 alin. (2) C. civ., nu au arătat argumentele pentru care au apreciat în acest mod, or, în lipsa unor critici concrete cu privire la considerentele sentinței recurate, instanța de recurs nu poate proceda la o analiză efectivă a acestora. Dincolo de acest aspect, se constată că nici primele pagini din cererea de recurs nu cuprind critici concrete la adresa sentinței recurate, acestea cuprinzând partea introductivă, prezentarea stării de fapt, soluția și considerentele hotărârii recurate, precum și aspecte cu caracter general, respectiv recurenții-reclamanți nu au prezentat argumentele pentru care au apreciat că prima instanță a aplicat sau interpretat greșit legea. În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, constatând că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că aspectele invocate de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, ele fiind o preluare a susținerilor prezentate în fața primei instanțe, legalitatea soluției pronunțate este confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C., A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2215 din 16 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.