ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Sibiu și Tribunalul Sibiu și ulterior pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe prin

Sentința nr. 723/12.09.2016 a Tribunalului Sibiu, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu:

- obligația fiscală - profit calculat pentru intervalul 1.01.2013-30.11.2014 suma

contestată 25.237 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,

- obligația fiscală suplimentară de plată aferentă celor calculate la pct. 1 dobânzi/majorări calculate pentru intervalul 26.07.2014-11.11.2014,

- suma contestată 990 și 660 RON, așa cum a fost calculată la pct. 2 și 3 al actului atacat,

- obligația fiscală-TVA calculată pentru intervalul 1.04.2014-30.11.2014 - suma contestată 371.141 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,

- obligația fiscală suplimentară-dobânzi/majorări de întârziere aferente obligației fiscale TVA, calculate pentru intervalul 26.05.2014-11.11.2014 - suma contestată 15.454 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,

- obligația fiscală suplimentară - penalități de întârziere aferente obligației fiscale TVA, calculate pentru intervalul 26.05.2014-11.11.2014 - suma contestata 8.682 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,

- obligația fiscala - venituri dividende PF calculate pentru intervalul 1.10.2013 - 30.11.2014 - suma contestata 630.543 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,

- obligația fiscală suplimentară - dobânzi/majorări de întârziere aferente obligației fiscale venituri dividende PF, calculate pentru intervalul 26.08.2014 -11.11.2614 - suma contestate 14.755 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,

- obligația fiscală suplimentară - penalități de întârziere aferente obligației fiscale venituri dividende PF, calculate pentru intervalul 28.03.2014 -11.11.2014- suma contestate 9836 RON, așa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat.

Ulterior, prin notele scrise formulate , reclamanta a precizat cadrul procesual și faptul că solicită anularea Deciziei de impunere nr. x/2.02.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Raportului de inspecția fiscală nr. x/2.02.2015 întocmit de funcționari publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Deciziei de soluționare a contestației prealabile nr. 2038 din 15.10.2015.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 260 din 31 octombrie 2019, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a anulat în parte: Decizia nr. 2038/15.10.2015 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă, Decizia de impunere nr. x/2.02.2015, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x/2.02.2015, în sensul stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare privind impozit pe profit la valoarea de 12.046 RON și accesorii în sumă de 1053 RON (dobânzi 632 RON, penalități de întârziere 421 RON) și impozit pe dividente suma de 630.543 RON cu accesorii suma de 14.755 RON dobânzi și suma de 9.836 RON penalități de întârziere, calculate conform raportului de expertiză contabilă judiciară.

Totodată, a respins în rest acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critică sentința sub aspectul modului de soluționare a cererii de anulare a obligațiilor fiscale în sumă de 630.543 RON, reprezentând impozit pe dividendele distribuite persoanelor fizice, calculat pentru intervalul 1.10.2013 - 30.11.2014, dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 14.755 RON și penalități de întârziere 9836 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 30/1991 potrivit cărora "se supune controlului perioada scursă de la ultima verificare de aceiași natură și cu aceleași obiective", raportată la prevederile art. 19 din O.U.G. 70/97 potrivit cărora "controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării".

Apreciază că față de aceste dispoziții legale prima instanță a soluționat greșit excepția neretroactivității controlului, având în vedere că a fost supusă unui control fiscal cu aceleași obiective în data de 24.02.2014, potrivit Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.02.2014 și a deciziei de impunere nr. x emisă la data de 24.02.2014, nefiind incidentă situația reverificării prevăzută de dispozițiile art. 105 pct. 3 din Codul de procedură fiscală aplicabil la data controlului.

De asemenea, arată că este eronat modul de calcul al penalităților și majorărilor de întârziere, susținând că eventuala calculare a dobânzilor pentru un impozit datorat bugetului se face începând cu data identificării ei, iar ulterior de la rămânerea definitivă a obligației fiscale prin necontestarea acesteia.

În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a reluat, în totalitate, susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, invocată din oficiu, Înalta Curte o găsește întemeiată pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, cazul de casare invocat de recurentul-pârât în susținerea recursului este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", însă în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete față de modul în care prima instanță a soluționat litigiul, ci a redat, în integralitatea sa, întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

Se constată astfel, că nemulțumirea recurentei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov se referă la situația de fapt reținută de instanța de judecată, aspecte ce constituie o problemă de temeinicie și nu o problemă de legalitate a hotărârii.

Deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., exprimându-și dezacordul față de concluziile instanței cu privire la soluția adoptată, doar prin raportare la situația de fapt constatată prin raportul de inspecție fiscală, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în esență, recurenta invocă greșita aplicare a legii în ceea ce privește perioada pentru care a fost efectuat controlul cu privire la impozitul de dividende, susținând că a fost avută în vedere aceeași perioadă analizată în cadrul unui control efectuat anterior.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante Înalta Curte constată că verificările finalizate prin Decizia de impunere nr. x din data de 24.02.2014 au vizat perioada 1.01.2009-30.06.2013, în timp ce perioada vizată de controlul în care au fost emise actele fiscale contestate în prezenta cauză vizează perioada 1.10.2013-30.11.2014, nefiind vorba de o retroactivitate a inspecției fiscale.

În ceea ce privește criticile referitoare la modalitatea în care au fost stabilite accesoriile fiscale, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a distribuit dividendele în sumă de 3.940.895 RON în luna iulie 2014, iar în balanța de verificare întocmită la data de 30.11.2014 a fost înregistrată suma de 630.543 RON reprezentând impozitul aferent acestora.

Față de această situație de fapt, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu dispozițiile art. 93 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că obligația calculării și reținerii impozitului pe dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați, iar termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare cele în care se face plata.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va constata nul recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinței nr. 260 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 260 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.