ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a în data de 14.04.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciara, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună anularea Rezoluției nr. 145/A/15.01.2020, anularea rezoluției (fără număr) din 25.03.2020 având nr. lucrare C20-317 și obligarea pârâtei la soluționarea, integrala, efectiva si punctuala a plângerii înregistrate la Inspecția Judiciară sub nr. x.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1364 din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul arătând că instanța de fond a aplicat incorect legea, având două măsuri, una pentru pârâtă și una pentru reclamant, față de următoarele considerente: - lista de situații de incompatibilitate absolută din art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate fi limitativă, așa cum scrie în sentință, ci exemplificativă, deoarece sunt multe situații care apar foarte rar și nu pot fi prevăzute, cum este și cazul din prezenta speță; - rolul acestui articol este de a asigura un proces echitabil, astfel că limitarea la cazurile enumerate în articol lipsește, cel puțin parțial, legea de eficacitatea necesară; - cele două cereri de ajutor public judiciar, deși nu apar în listă din art. 41 alin. (1) se încadrează perfect în cauzele care au dus la introducerea articolului 41 din C. proc. civ. - ca atare, judecătorul împotriva căruia a formulat sesizarea a judecat de două ori pe aceleași acte, deși era dator să se abțină; - nu se precizează în sentință cine verifică respectarea de către judecători a prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., deși judecătorul este ținut conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. să răspundă la toate cererile părților; - în ceea ce privește neformularea unei cereri de recuzare până la soluționarea celei de-a doua cereri de ajutor public judiciar, a arătat reclamantul că nu avea la acea dată motiv, iar rezoluția nu vorbește despre un termen limită în care se poate formula cerere de recuzare; - faptul că nu s-a dat termen pentru depunerea actelor necesare i-a afectat grav situația procesuală, fiind nevoit reclamantul să accept prezența în completul de judecată a unor judecători evident ostili, cu încălcarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ. S-a solicitat casarea sentinței și rejudecarea procesului.

Apărările formulate în cauză Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, apreciind că recurentul - reclamant nu a încadrat în drept și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea formulată de recurentul - reclamant A. pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul a solicitat instantei să dispună anularea Rezoluției nr. 145/A/15.01.2020, anularea rezoluției (fără număr) din 25.03.2020 având nr. lucrare C20-317 și obligarea pârâtei Inspecția Judiciară la soluționarea, integrală, efectivă si punctuala a plângerii înregistrate sub nr. x. Prin petitia înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/12.12.2019 și redirecționată către Inspecția Judiciară, înregistrată în data de 13.12.2019, petentul A. a solicitat angajarea răspunderii disciplinare a doamnei judecător B. de la Tribunalul București, secția a III-a, reclamând următoarele aspecte legate de judecarea dosarului nr. x/2018: - în vederea solutionarii apelului introdus în dosarul nr. x/2018, i s-a pus în vedere sa achite o taxă judiciară de timbru; - în data de 30.05.2019 a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei de timbru; - la termenul din data de 25.06.2019, fixat pentru judecarea cererii de ajutor public judiciar, în Camera de Consiliu, a constatat ca din complet făcea parte și domnul judecător C., care se pronunțase într-un alt dosar; - apelantul a formulat verbal cerere de recuzare a domnului judecător C., pentru care i s-a pus în vedere să achite o taxa judiciara de 100 RON; - în data de 27.06.2019, apelantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de taxa de timbru fixata pentru cererea de recuzare; - în data de 28.06.2019, cererea de ajutor public judiciar a fost respinsa, motivat de faptul că lipsesc de la dosar adeverințele de venit pe ultimele două luni, fără ca instanța să acorde termen pentru depunerea adeverințelor, având în vedere termenul de numai 5 zile pentru depunerea cererii de scutire de taxă; - în data de 21.09.2019, a fost judecată și cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru pentru apel, cererea fiind judecată de un complet în care a intrat din nou doamna judecător B. care trebuia să se abtină, fiind incompatibila potrivit art. 45 din C. proc. civ. - ultima cerere a fost admisă sub forma plătii eșalonării plății taxei de timbru, doamna judecător pronuntându-se practic de doua ori pe aceleași acte. Prin rezolutia nr. 145/A/15.01.2020, emisa în dosarul nr. x, Inspectia Judiciara a clasat sesizarea disciplinară. Împotriva acestei rezolutii, petentul a formulat plângere. Prin rezolutia din 25.03.2020, emisa în lucrarea nr. C20-317, Inspectia Judiciara, prin inspectorul-sef, a respins plângerea. Analizând cerea reclamantului, instanța de fond a reținut în esență că Inspectia Judiciara nu are competența de a verifica legalitatea încheierilor de ședință prin care magistratii s-au pronuntat asupra cererilor de ajutor public judiciar, precum și imprejurarea că prin rezoluția pronunțată pârâta a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor invocate de către petent. Înalta Curte, la o verificare a cererii de recurs din perspectiva excepției nulității invocate prin întâmpinare, prin raportare la cerințele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reține caracterul neîntemeiat al excepției respective, reținându-se că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinței atacate din perspectiva normelor de drept material incidente în soluționarea litigiului, recurentul - reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate într-o interpretare extinsă a cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent ca "aplicare incorectă a legii". Prin urmare, instanța va respinge excepția nulității recursului. Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente. Astfel, se reține că recurentul - reclamant reia prin motivele de recurs argumente privind modalitatea în care judecătorul împotriva căruia a formulat sesizarea în fața Inspecției Judiciare, a soluționat pentru aceleași motive două cereri de ajutor public judiciar, aflându-se în starea de incompatibilitate reglementată de dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. Față de soluția de clasare dispusă în cauză și aceea de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare, Curtea reține că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 74 din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari au atribuții privind efectuarea verificărilor numai în legătură cu activitatea judecătorilor și procurorilor, verificări de natură administrativă privind eficiența managerială, modul în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile de serviciu prevăzute în legile de organizare, regulamente și ordine, comportamentul în raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competența acestora, etc., fiind însă exclusă posibilitatea de a se interveni, prin intermediul Inspecției Judiciare, în activitatea nemijlocită de înfăptuire a justiției. Deși potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, din perspectiva alin. (2) al aceluiași articol, exercitarea acestui drept nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, întrucât acestea pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac ordinare/extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, cu aplicarea principiilor independenței judecătorilor, a supunerii lor numai legii și a autorității de lucru judecat, statuate de art. 124 alin. (3) și art. 129 din Constituția României precum și de art. 46 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara, republicată, Inspecția Judiciară neputând îndeplini rolul unei "supra instanțe" de control judiciar, care să intervină în ipoteza în care căile de atac au fost epuizate, în scopul lipsirii hotărârilor judecătorești de efectele juridice cu care părțile nu sunt de acord. În speță, din verificările efectuate de autoritatea pârâtă, nu a rezultat că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei menționate în sesizare a săvârșit vreo abatere disciplinară. Aprecierile recurentului - reclamant privind încălcarea prevederilor art. 22 și ale art. 41 din C. proc. civ., în mod corect au fost înlăturate de instanța de fond, motivat de împrejurarea că împotriva suspiciunii privind incompatibilitatea unui judecător se poate formula cerere de recuzare, remediu procesual de care reclamantul a și uzat. Totodată, se constată că prima instanță a analizat punctual, în limitele competenței, presupusa încălcare a prevederilor art. 41 din C. proc. civ., constatând că susținerile reclamantul nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 41 din C. proc. civ. In egală măsură, constată Înalta Curte că nici împrejurarea neîncuviințării unei cereri de amânare nu poate face obiectul verificărilor Inspecției Judiciare, ci doar al instanțelor de control judiciar în căile de atac.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.