ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 336/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 9 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea deciziei nr. 17279/12.10.2018 prin care s-a hotărât respingerea în totalitate, ca tardiv formulată, a cererii de plata formulată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1395 din 10 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților,

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererea de plată.

A solicitat recurentul să se constate că scopul înființării Fondului de Garantare a Asiguraților îl reprezintă protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. A considerat recurentul că este îndreptățit sa primească despăgubiri pentru paguba suferită chiar dacă a introdus cererea de despăgubire la data de 31.07.2018, data la care legal era în interiorul celor 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, ca o consecința a dosarului penal care a suspendat latura civilă.

Recurentul -reclamant a solicitat respingerea excepției tardivității invocării motivelor de neconvenționalitate, ca neîntemeiată și respingerea excepției inadmisibilității invocării motivelor de neconvenționalitate.

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, excepție pusă în discuția părților și respinsă în ședința publică de la acest termen.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, prima instanță dispunând în mod întemeiat respingerea contestației formulată de reclamant raportat la toate criticile formulate de aceasta, precum și la apărările pârâtului și la probatoriului administrat în cauză privind motivul tardivității cererii de plată, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a I din Legea 213/2015, coroborat cu art. 20 alin. (1) din Norma ASF 16/2015.

S-a arătat că recurentul a depus cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor la F.G.A. pentru asigurătorul B.- în faliment.

Cererea de plată a fost depusă la data de 31.07.2018, ulterior datei de 28.07.2016, care reprezintă ultima zi în care se putea depune cererea de plata pentru B. S.A..

S-a apreciat că susținerile recurentului conform cărora, doar la data comunicării Ordonanței de clasare i s-ar fi născut dreptul de creanță, sunt netemeinice și contrare legii, recurentul având posibilitatea de a formula cererea de plată în termenul legal, data comunicării Ordonanței de clasare nereprezentând o condiție esențială pentru admiterea sau respingerea unei cereri de plată de către Comisia Specială din cadrul F.G.A., sens în care sunt și dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea 213/2015

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/31.07.2018 reclamantul a solicitat pârâtului despăgubiri în sumă de 15.000 de RON, reprezentând daune urmare a accidentului rutier din data de 16 iulie 2013.

Prin Decizia nr. 17279/12.10.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardivă cererea de plată mai sus menționată, prin raportare la dispozițiile art. 14 din Legea 213/2015, constatând că cererea a fost depusă peste termenul de 90 zile instituit de lege.

În drept sunt relevante dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, potrivit cărora:

"În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

De asemenea, și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, care menționează că:

"(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poștă electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative".

Curtea de apel a reținut că hotărârea de deschidere procedurii de faliment a B. S.A. a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016, iar dreptul de creanță al reclamantului s-a născut anterior, evenimentul rutier producându-se la data de 16 iulie 2013, astfel că termenul de 90 de zile curge de la data rămânerii definitive a sentinței de deschidere a falimentului.

A apreciat instanța că depunerea de către reclamant a cererii de plată la data de 31 iulie 2018 apare ca fiind formulată cu mult după expirarea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.

Analizând cererea de recurs prin perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind greșita interpretare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 și a art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Se reține că la data de 13.09.2013 societatea de asigurări B. S.A., a depus plângere penală împotriva recurentului reclamant și pentru tentativă de înșelăciune și fals în declarații, având suspiciuni că accidentul rutier nu s-a produs în împrejurările prezentate de persoanele implicate în eveniment.

In urma derulării cercetărilor penale, în dosarul nr. x/2016 instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ramnicu-Valcea, s-a emis Ordonanța din data de 7 mai 208 prin care s-a dispus clasarea cauzei față de suspecți constatându-se că faptele nu există. Ordonanța de clasare a fost comunicată recurentului - reclamant la data de 5 iunie 2018.

În raport cu circumstanțele speței, Înalta Curte apreciază că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care recurentului - reclamant i-a fost comunicată Ordonanțata de clasare.

Deși accidentul a avut loc în iulie 2013, este demn de reținut faptul că, în legătură cu acest eveniment rutier, s-a derulat un proces penal. Astfel, Înalta Curte, reținând circumstanțele factuale, împrejurarea că asiguratorul a formulat plângere penală privind tentativa de înșelăciune și fals în declarații cu privire la cererea de despăgubire, apreciază că recurentul -reclamant s-a aflat în imposibilitate de a se adresa pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraților.

În condițiile în care obiectul verificărilor organelor penale l-a constituit chiar realitatea producerii evenimentului generator al obligației (a accidentului rutier), și persoanelor vinovate de accident, nu pot fi reținute dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind procedura de depunere a unor copii sau a declarației pe propria răspundere în situația imposibilității de prezentare a înscrisurilor justificative,

Nu în ultimul rând, Inalta Curte reține că potrivit art. 18 din Norma nr. 16/2015 are loc preluarea de către Fondul de Garantare a Asiguraților a dosarelor de daună, a evidenței complete a dosarelor de daună, precum și evidențelor tehnico-operative și contabile (bazele de date, registrele, corespondența, orice document referitor la acestea), deci inclusiv a informațiilor privind situația dosarului penal.

Scopul instituirii de către legiuitor, prin dispoziția art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, a termenului de decădere de 90 de zile, este acela de a sancționa creditorii de asigurare care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înțeleg să formuleze o cerere de plată în acest interval de timp.

Or, se constată că nu se poate vorbi despre sancționarea unei stări de pasivitate a recurentului - reclamant cu privire la nedepunerea dosarului de despăgubire, ci de absența unui titlu executoriu, generat de acțiunea asiguratorului, acțiune care s-a finalizat cu o soluție de clasare pronunțată de Parchet.

In aceste condiții concrete, instanța de control judiciar constată că termenul începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantului, de la data stabilirii cu certitudine a producerii evenimentului asigurat, care este data comunicării Ordonanței de clasare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, în temeiul art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite în parte contestația formulată de reclamant, va dispune anularea deciziei nr. 17279/12.10.2018 și obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată nr. x/31.07.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile din 1395 din 10 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând;

Admite acțiunea reclamantului, dispune anularea deciziei F.G.A nr. 17279/12.10.2018 și dispune obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată nr. x/31.07.2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.