ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2018, astfel cum a fost dezvoltată prin notele scrise depuse la dosar în data de 17.12.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 16403/14.08.2018 emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 2052 din 20 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei instanței de fond, în vederea soluționării fondului cauzei.

Din sinteza aspectelor învederate în memoriul de recurs, rezultă că recurentul critică maniera în care judecătorul fondului a tranșat chestiunea momentului debutului curgerii termenului de promovare a contestației împotriva deciziei nr. 16403/14.08.2018, apreciind că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță a ignorat aspecte relevante, precum faptul că semnătura aplicată pe recipisa de comunicare a actului administrativ nu îi aparține sau că, la momentul la care se presupune că i-ar fi fost comunicată decizia nr. 16403/14.08.2018, au existat probleme cu adresa sa de domiciliu, în sensul că nu primea corespondența în acel loc, din motive neimputabile lui. Subliniază recurentul că astfel de impedimente obiective l-au împiedicat să intre în posesia deciziei emise de FGA și l-au determinat să aleagă adresa sediului cabinetului de avocat, pentru comunicarea actelor de procedură, apreciind totodată recurentul că nu se poate reține faptul că decizia nr. 16403/14.08.2018 i-a fost comunicată în condițiile reținute de prima instanță.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că argumentele menționate de recurent nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, din perspectiva fondului cauzei, reiterând, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul a solicitat respingerea excepției nulității invocate de intimat precum și, reiterând aspecte similare celor invocate prin memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate asupra fondului recursului, apreciind susținerile intimatului ca fiind neîntemeiate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 1 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 16403/14.08.2018 ("Decizia"), emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ("F.G.A."), prin care a fost respinsă cererea sa de plată nr. x/26.06.2017.

Prin sentința nr. 2052 din 20 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca tardivă contestația formulată de recurentul - reclamant împotriva actului administrativ antereferit, apreciind că aceasta a fost depusă ulterior epuizării termenului de 10 zile, calculat de la data emiterii și comunicării deciziei nr. 16403/14.08.2018, astfel cum un atare termen era, la data comunicării deciziei, reglementat de art. 19 din Legea 503/2004. Or, soluția primei instanțe este una legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurent.

Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, în caz de respingere a sumelor pretinse, F.G.A. emitea o decizie de respingere, împotriva căreia titularul cererii putea formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004. În virtutea celui din urmă menționat text normativ, termenul de formulare a contestației era de 10 zile de la data comunicării deciziei, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii.

Contrar celor indicate de recurent, Înalta Curte apreciază că prima instanță a efectuat o analiză corectă și completă atât a aspectelor de validitate ale procedurii de comunicare a actului administrativ, cât și, astfel cum rezultă din paragrafele 7-9 aflate la fila x a sentinței atacate, a argumentelor invocate de reclamant în fața judecătorului fondului în susținerea tezei neluării la cunoștință, din motive obiective, apreciate de recurent ca neimputabile acestuia, de existența actul administrativ comunicat de intimat.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, potrivit înscrisului existent la dosarul primei instanțe, procedura de comunicare a Deciziei nr. 16403/14.08.2018 a fost realizată de intimat prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire. Conform prevederilor art. 2 pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, serviciul de trimitere recomandată este un serviciu poștal ale cărui particularități constau în oferirea unei garanții forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parțială ori deteriorare a trimiterii poștale înregistrate și în eliberarea, la cerere, ulterior depunerii, respectiv livrării trimiterii poștale, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale sau livrarea la destinatar. De asemenea, potrivit pct. 21 al aceluiași text normativ, serviciu confirmare de primire, reprezintă serviciul poștal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poștale înregistrate, confirmată în scris de destinatar. Pe cale de consecință, înscrisurile emise urmare a realizării procedurii de comunicare a actelor administrative prin intermediul serviciilor de trimitere recomandată și confirmare de primire, au valența de a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare în parametrii indicați în cuprinsul acestora.

În cuprinsul recipisei de confirmare de primire (A.R.) aflate la dosarul primei instanțe, este consemnată predarea la data de 31.08.2018 direct către destinatar, a corespondenței expediate către recurent la adresa din orașul Mioveni, Aleea Înv. Alexandru Popescu bl. P2A, jud. Argeș.

Instanța de control judiciar observă că prin cererea de plată formulată la data de 26.06.2017, recurentul a indicat drept adresă de domiciliu pe cea din orașul Mioveni, Aleea Înv. Alexandru Popescu bl. P2A, jud. Argeș, în dosarul administrativ neexistând, anterior datei de 31.08.2018, vreun înscris prin intermediul căruia recurentul să fi adus la cunoștința autorității emitente vreo modificare a adresei de corespondență menționate chiar de recurent prin cererea de plată. Indicarea sediului apărătorului ales drept adresă de corespondență s-a realizat ulterior datei de 31.08.2018, o astfel de modificare nefiind aptă a afecta legalitatea unei proceduri de comunicare realizate anterior momentului modificării. Pe cale de consecință, comunicarea actului administrativ la data de 31.08.2018 a fost efectuată cu respectarea parametrilor aferenți realizării acesteia, la adresa indicată în cererea de plată și având drept destinatar al trimiterii recurentul.

Pe de altă parte, întrucât pe recipisa poștală AR este prezentă o semnătură olografă, în privința căreia factorul poștal a consemnat că aparține destinatarului, Înalta Curte apreciază că prin argumentele potrivit cărora o astfel de semnătură nu îi aparține, drept pentru care nu este el cel care a primit corespondența și că, la momentul respectiv, au existat probleme cu adresa de domiciliu, în sensul că nu îi era furnizată corespondența într-o astfel de locație din motive neimputabile, recurentul invocă, în fapt, impedimente obiective care, în opinia acestuia, l-ar fi împiedicat să exercite în termen contestația împotriva Deciziei FGA nr. 16403/14.08.2018, iar nu veritabile vicii ale procedurii de comunicare.

Or din această perspectivă, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, reține, în primul rând că eventuala existență a unor impedimente obiective conferă părții ce nu a efectuat actul procedural în termenul expres stipulat de lege, exclusiv posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termen, astfel de impedimente neavând valența de a înlătura (în lipsa formulării unei astfel de cereri) efectele decăderii. Or, în speță, recurentul nu a formulat o atare cerere, aspect suficient, în opinia instanței de control judiciar, spre a nu se da eficiență impedimentelor invocate. Faptul că recurentul apreciază că formularea cererii de repunere în termen este un demers agresiv, nu îl scutește pe acesta de obligația parcurgerii acelor proceduri reglementate legal în vederea atingerii scopului urmărit.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte și s-ar aprecia că, cel puțin în ceea ce privește identitatea titularului semnăturii aplicate pe recipisă, recurentul ar invoca un viciu al procedurii, Înalta Curte apreciază că, după cum corect a reținut, în esență, și prima instanță, în materia comunicării actelor administrative prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sunt aplicabile, prin analogie, prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că mențiunile din cuprinsul recipisei de comunicare, privitoare la faptele constatate personal de cel care a întocmit-o, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Or, în cauza de față recurentul nu a înțeles să uziteze de o atare procedură, sens în care, în mod legal, prima instanță a apreciat că prezumția de veridicitate de care se bucură mențiunile privind semnarea recipisei de comunicare de către destinatar (i.e. recurentul A.), nu a fost răsturnată.

Așa fiind, instanța de control judiciar apreciază drept ferită de orice critică de legalitate maniera în care prima instanță a dezlegat chestiunea îndeplinirii procedurii de comunicare a Deciziei nr. 16403/14.08.2018, fiind nefondate argumentele exhibate de recurent prin calea de atac promovată, formularea contestației la data de 22.11.2018 fiind realizată cu depășirea termenului prevăzut de lege, ce a început să curgă la data de 31.08.2018 și s-a împlinit la data de 11.09.2018.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, motiv pentru care, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2052 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.