ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a formulat plângere prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 881/27.11.2019, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 2.000 de RON, potrivit art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare și restabilirea situației anterioare discriminării.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 100/2020 din 24 septembrie 2020, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A..

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că cele învederate în plângerea inițială nu se regăsesc printre situațiile prevăzute în art. 15 din O.G. nr. 137/2000, anume "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia", sens în care solicită a se constata că plângerea formulată de B. este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. În opinia recurentului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în mod greșit a apreciat că aspectele sesizate constituie fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și a dispus aplicarea amenzii contravenționale în valoare de 2.000 de RON, potrivii art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Reclamantul mai arată că nu se consideră vinovat de săvârșirea acestei fapte, solicitând anularea hotărârii nr. 8Sl/27.11.2019, emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale în valoare de 2.000 de RON. Nu poate fi de acord cu motivele instanței de fond în sensul că limbajul folosit este unul degradant, cu accente ostile, umilitoare și ofensatoare la adresa unui grup reprezentat și prin publicarea unor fotografii care surprind, în mod explicit, o categorie socială vizată de articol astfel încât să fie evident că este defavorizată o categoric socială. Recurentul apreciază că elementul material al faptei contravenționale constând în publicarea unui articol de presă, așa zis ofensator, la adresa unui grup de persoanei al cărui conținut ar fi vizat și ar fi dus la crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, în raport de condițiile de viață ale acestora, în mod clar nu se circumscrie cu claritate laturii obiective a contravenției reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137./2000. Recurentul consideră că nu sunt întrunite nici elementele care definesc actul de discriminare, informația prezentată nu este însoțită de un limbaj tendențios, cu accente negative, de natură a leza demnitatea unei categorii defavorizate, instanța, în mod greșit apreciind că, prin actul administrativ atacat, ar fi întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Astfel, recurentul susține că în mod greșit a fost interpretat faptul că modul de viață al categoriei vizate, redat atât prin referire la numărul de copii cât și prin fotografii, s-ar constitui în criteriul de discriminare care a determinat săvârșirea faptei. Recurentul mai arată că instanța de fond a analizat susținerile făcute prin plângerea formulată, în mod greșit, a apreciat ca fiind îndeplinită și condiția laturii subiective a contravenției, reținând faptul că a acționat cel puțin cu forma de vinovăție a culpei simple, în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 881/2019 s-a reținut faptul că, prin modul în care au fost făcute afirmațiile, a fost atins un criteriu de discriminare, și anume cel al categoriei sociale și al etniei, iar exprimările folosite au creat o atmosferă ostilă, fiind încălcat dreptul la demnitate, apreciind în cele din urmă faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și în consecință a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 2000 de RON a părții reclamate. Criticile reclamantului s-au referit la faptul că nu s-au conturat elementele care să surprindă săvârșirea unei contravenții, articolul publicat în ziarul "C." la data de 3.08.2018 preluând, în totalitate, dispozițiile Legii 416/2001. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că din conținutul frazelor precum "gata cu paraziții ... gata cu pomanagii care toarnă în neștire copii ca să le dea statul ajutoare cât mai mari și care brusc se îmbolnăvesc grav și-i ia cu frisoane, palpitații și amețeli când îi cheamă primarul la muncă în folosul comunității...", nu reiese, așa cum a susținut recurentul- reclamant, faptul că scopul mesajului este doar de a aduce la cunoștința publicului conținutul Legii 416/2001, în condițiile în care limbajul folosit este unul degradant, cu accente ostile, umilitoare și ofensatoare la adresa unui grup reprezentat și prin publicarea unor fotografii care surprind în mod explicit o categoria socială vizată de articol, astfel încât este evident că este defavorizată o categorie socială. Într-adevăr, dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu menționează în mod expres decât anumite criterii care trebuiesc avute în vedere în stabilirea săvârșirii unor fapte de discriminare rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia dar acesta este și motivul pentru care întotdeauna aceste criterii sunt coroborate obligatoriu cu cete menționate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Articolul 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilește cadrul general al faptelor de discriminare (criteriu, tratament diferențiat, drepturi încălcate, etc.) de care trebuie să se țină scama în stabilirea unor fapte ca fiind fapte de discriminare. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sancționează orice discriminare. Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice ". Astfel, dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu conțin o listă limitativă a criteriilor de discriminare întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma "sau orice alt criteriu " ceea ce practic oferă posibilitatea reținerii și a altor criterii nespecificate de lege, în săvârșirea unei fapte de discriminare. Însă, oricare dintre aceste criterii de discriminare, care sunt circumstanțiale la situația particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speță dedusă judecății. Or, condiția criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat și care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu și care, în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea faptelor de discriminare. Prin urmare, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat si criteriul interzis de lege, invocat în situația subiectului de drept care se consideră discriminat. Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia". Așadar, în mod temeinici și legal s-a reținut că elementul material al faptei contravenționale reținute, constă în publicarea unui articol de presă ofensator la adresa unui grup de persoane, al cărui conținut a vizat și a dus la crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, în raport de condițiile de viață ale acestora, iar acesta se circumscrie cu claritate laturii obiective a contravenției reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137/2001. Modul de viață al categoriei vizate, redat atât prin referire la numărul de copii cât și prin fotografii se constituie în criteriul de discriminare care a determinat săvârșirea faptei. Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat îndeplinită și condiția laturii subiective a contravenției, fiind evident că reclamantul a acționat cel puțin cu forma de vinovăție a culpei simple, în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.