ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3220/2022

Ședința publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul, Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea Deciziei de soluționare a cererii de despăgubire, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților în data de 04.05.2016;

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 861 din 22 septembrie 2020 a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A., B., C. au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentarea a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este nelegală, instanța de fond pronunțând o soluție greșită, cu privire la neaplicarea legii în spiritul ei.

În primul rând, victimele directe ale accidentului și, implicit, victimele indirecte, sunt terțe persoane în raport de asigurarea de răspundere civilă.

În acest sens, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este reglementată de Capitolul III din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Victima decedată, pentru care se solicită daune civile delictuale, era pasager într-unul din autovehiculele implicate în accident, iar reclamanții, care solicită repararea prejudiciului, sunt terțe persoane față de contractul de asigurare.

În atare situație, critica adusă hotărârii recurate, are în vedere faptul că, fără o argumentație clară și concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată și la normele legale incidente, aceasta dispune menținerea daunelor morale acordate de către pârâtă, iar motivarea instanței de fond nu își găsește un fundament legal sau chiar jurisprudențial în ceea ce privește sumele acordate de pârât, și menținute de instanță, cu titlu de daune morale.

În opinia recurenților, instanța de fond a ignorat complet prevederile art. 26 și 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA 14/2011, precum și prevederile art. 1391 C. civ. pe deplin aplicabile în prezenta cauză.

Din cuprinsul hotărârii atacate se poate observa faptul că instanța de fond nu a avut în vedere, la cuantificarea daunelor morale, legislația și jurisprudența din România. Din contră, instanța de fond a avut în vedere doar procedura internă a FGA care are la bază Ghidul FPVS.

Astfel, instanța reține că pârâtul s-a bazat în acordarea daunelor morale pe procedura sa internă, care are la bază practica judiciară din cuprinsul Ghidului FVPS dar, înlătură practica judiciară depusă pe motiv că în fiecare litigiu în parte este un element specific fiecărei spețe.

Mai mult, spre deosebire de Ghidul FPVS care are în vedere practica din 2010, jurisprudența depusă este recentă, pronunțată în spețe similare chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție .

Contrar celor reținute de către instanța de fond, recurenții apreciază că recurgerea la o procedură legală standardizată, precum cea a pârâtei, contravine în mod cert prevederilor legale aplicabile în speță și invocate chiar de către instanță.

Or, în rejudecare, instanța a avut în vedere tocmai acest Ghid și această procedură internă a FGA, ignorând complet jurisprudența națională, astfel cum expres prevede art. 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA14/2011.

Prin decizia de casare, instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pe motiv că hotărârea instanței de fond nu este suficient motivată. Niciun moment instanța de recurs nu a statuat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata sumelor acordate, ci doar a apreciat că hotărârea trebuie să cuprindă toate motivele care au format raționamentul judecătorului.

Mai mult, în cuprinsul deciziei de casare se menționează în mod expres că în analiza contestației deciziei, instanța trebuie să indice în mod concret "considerentele avute în vedere la soluționarea cererii de chemare în judecată, jurisprudența la care se raportează și motivele reținute cu privire la modalitatea de stabilire și de acordare a daunelor morale."

După cum se poate observa, din cuprinsul hotărârii atacate, instanța de fond nu a respectat indicațiile instanței de trimitere și nu a menționat în concret jurisprudența la care se raportează, ci doar a arătat că înlătură practica depusă de către reclamanți, fiind avut în vedere Ghidul FPVS.

Nici pârâtul și nici instanța nu au avut în vedere criterii precum consecințele accidentului, relațiile de afectivitate dintre victimă și copiii săi și nici traumele prin care aceștia au trecut ca urmare a decesului tatălui, în circumstanțe atât de înfiorătoare.

Modul de calcul s-a realizat prin raportare directă la Deciziile menționate în Tabelul înserat în Ghidul elaborat de către F.P.V.S. și venitul mediu net pe economie pentru anul 2010.

În anul 2020, se dorește a se avea în vedere concluziile Ghidului la care face referire la anii 2009-2010, fără a proceda la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2011-2017, care a suferit modificări majore.

Ghidul a fost realizat în colaborare de către CSA, UNSAR si FPVS, iar autorii ghidului propun un sistem de punctaj pentru calculul despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, sistem care are în vedere inclusiv salariul mediu net pentru anul 2010, de 1.407 RON/lună.

În prezent, câștigul salarial mediu net lunar în România este de 3.082 RON conform Institutului Național de Statistică. Solicitarea acordării daunelor în baza acestui Ghid ar fi trebuit făcută având în vederea și creșterea salariului mediu net pe economie. De remarcat este că din anul 2010 până în prezent, salariul mediu net a înregistrat o creștere de aproximativ 75%, fapt ce ar fi trebuit să genereze și o indexare a cuantumului despăgubirilor calculate ca și medie de către FPVS în mod corespunzător.

Cu toate că au dezvoltat aceste critici și în fața instanței de fond, arătând astfel nelegalitatea Deciziei nr. 4680/06.03.2017 emisă de FGA în ceea ce privește modul de calcul și de evaluare a daunelor morale solicitate de către recurenții reclamanți, Curtea de Apel, în mod greșit a apreciat că: "având în vedere lipsa unor bareme care să fie stabilite de legiuitor, nu se poate susține că FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat, în mod obiectiv, la procedura sa internă. (...)".

Faptul că instanța de fond a îmbrățișat același raționament folosit de către intimata-pârâtă pentru stabilirea cuantumului daunelor morale reprezintă o încălcare gravă a drepturilor reclamanților-recurenți de a le fi evaluate daunele morale în mod corect și echitabil și, totodată, o încălcare gravă a dispozițiilor legale care reglementează materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale.

Acest cuantum al daunelor morale este disproporționat față de durerea pe care o resimt reclamanții-recurenți care și-au pierdut mama în circumstanțe atât de tragice. Pierderea mamei a însemnat pentru copii cea mai grea lovitură primită de la viață, reclamanții neputând concepe nici în prezent că mama lor a decedat într-un mod atât de tragic și intempestiv.

Totodată, principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale.

Prin urmare, raportarea la acest Ghid pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, deoarece se încalcă principiile de drept naționale și convenționale, nu reprezintă o evaluare corectă a cuantumului, acesta având o valoare foarte mică, vădit disproporționată raportat la prejudiciul moral suferit.

În speța dedusă judecății, problema trebuie pusă în mod corect astfel: nu cât valorează viața cuiva, ci cât valorează suferința unui om ca urmare a pierderii cuiva apropiat.

Recurenții mai susțin că nici în Legea 213/2015, nici în Legea 136/1995 și nici în Normele cuprinse în Ordinul CSA 14/2011 nu se stipulează faptul că daunele morale trebuie diminuate sau cenzurate pe acest considerent.

Din contră, legiuitorul a avut acest aspect în vedere tocmai când a instituit un plafon maxim de 450.000 RON, sub plafonul maxim din contractul de asigurare RCA (5.000.000 euro).

Or, daunele morale solicitate de către recurenții-reclamanți nu sunt supuse evaluării conform unor criterii obiective prestabilite, ci sunt rezultatul analizei instanței de judecată căreia îi revine obligația de a stabili cuantumul prejudiciului prin raportarea coroborată a tuturor circumstanțelor speței. Pentru realizarea acesteia, instanța de judecată trebuie să procedeze la analiza aspectelor esențiale care vizează importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, legătura de afectivitate existentă între victimă și terțele persoane prejudiciate, repercusiunile produse acestora din urmă în plan familial, afectiv și moral.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți a apărărilor expuse în întâmpinare intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 4680/06.03.2017, FGA a dispus următoarele:

"Art. 1- Admite cererea de plata nr. x/06.05.2016 formulata de D., …, ca împuternicit al petentului, A., …, pentru suma de 43.879,00 RON, cu titlu de daune morale.

Art. 2- Admite cererea de plata nr. x/06.05.2016 formulata de D., …, ca împuternicit al petentei, B., …, pentru suma de 43.879.00 RON, cu titlu de daune morale.

Art. 3- Admite cererea de plata nr. x/06.05.2016 formulata de D., ca împuternicit al petentei, C., … pentru suma de 43.879,00 RON, cu titlu de daune morale.

Art. 4- Respinge cererea de plata cu privire la suma totala de 1.218.363,00 RON, cate 406.121,00 RON pentru fiecare petent in parte".

În considerentele deciziei s-a reținut că la acordarea daunelor morale, FGA s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, precum și la legislația și jurisprudența națională în materie, practica societăților de asigurare, coroborat cu condițiile de trai din România.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinci și legal a apreciat că practica judiciară depusă atât în primul ciclu procesual, cât și în recurs, nu o poate avea în vedere, întrucât cuantificarea fiecărui prejudiciu în fiecare litigiu în parte este un element specific fiecărei spețe, nefiind o chestiune ce ține de tipul de probe administrate, dar și de aprecierea probelor și de cuantificarea daunelor pe care o face instanța în fiecare caz în parte.

Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele consecințe dăunătoare, fără valoare economică, reprezentând durerea psihică cauzată prin vătămarea integrității corporale ori sănătății unei persoane. Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special.

Chiar dacă daunele morale se judecă în echitate, acestea trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, acestea se stabilesc prin apreciere ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost vătămate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Înalta Curte constată că, așa cum a reținut și instanța de fond, pârâta a avut în vedere cuantumul despăgubirilor morale stabilite ca medie de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, despăgubiri ce se acordă descendenților de grad I, în caz de deces.

Este necontestat caracterul de recomandare al respectivului ghid și că instanța nu este ținută de prevederile acestuia, însă nu poate fi contestat faptul că acesta este un studiu de practică judiciară, care recomandă un punctaj în funcție de tipul vătămării sau de relația persoanelor prejudiciate cu victima și că, din perspectiva previzibilității cuantificării daunelor este un instrument util.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților trebuie să tină seama de criterii determinante.

Elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor bănești pentru daune morale sunt reprezentate de:

- gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice și psihice este reflectată și poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

- importanța prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori și de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecințele vătămării.

- durata menținerii consecințelor vătămării - determinată de prezența consecințelor posttraumatice sub forma sechelelor și a complicațiilor având legătură cauzal cu accidentul.

- consecințele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condițiile de viață personală, socială și profesională a reclamantului, dificultățile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Raportat la întreg materialul probator, instanța de fond a apreciat dimensiunile prejudiciului moral al reclamantului, respectiv trauma psihică, suferită prin pierderea fiicei sale.

Înalta Curte apreciază că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata sumei de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.

Înalta Curte apreciază că suma de 43.879,00 RON cu titlu de daune morale, acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamant.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Înalta Curte apreciază că acordarea de către de despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 43.879,00 constituie o reparație adecvată și echitabilă de natură a compensa într-o manieră rezonabilă trauma psihică a reclamantului.

De asemenea, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Astfel, în mod temeinic și legal s-a reținut de către instanța de fond că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamantului, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți C., B. și A. împotriva sentinței nr. 861/2020 din 22 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenții-reclamanți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2022.