ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3044/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2021, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, suspendarea efectelor Deciziei nr. 624 din 02.11.2021 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 155/CA/2021 din 8 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamant.

S-a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr. 624 din 02.11.2021 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că prezumția de nelegalitate a actului administrativ este dovedită. Astfel, reclamantul, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat.

A apreciat recurenta că a analiza în cauză temeinicia susținerilor intimatului-reclamant legate de nemotivarea actului administrativ echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității sau, dimpotrivă, a nelegalității actului administrativ atacat, ceea ce instanța de fond a și făcut, încălcând astfel limitele impuse de soluționarea unei cereri de suspendare. Deși în cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită s-a menționat în mod expres că emiterea acesteia are la bază Nota nr. x/25.10.2021 a Serviciului Inspecție, Control Intern Managerial, instanța de fond s-a limitat la a aprecia că actul administrativ este nemotivat.

A mai arătat recurenta că, în cazul de față, este evident faptul că aparența dreptului este în favoarea sa, emiterea actului administrativ a cărui suspendare se solicită fiind consecința nerespectării dispozițiilor legale care reglementează regimul proprietății publice și dispozițiile legale privind atribuirea locuințelor de serviciu.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, a arătat recurenta că împrejurarea că eliberarea locuinței pe timp de iarnă ar produce reclamantului și familiei sale un prejudiciu moral greu de reparat nu este de natură să dovedească paguba iminentă produsă prin actul atacat, în condițiile în care legiuitorul a impus dovedirea unui prejudiciu material cert, iar nu a unui prejudiciu moral.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că din cuprinsul deciziei nu rezultă că ar fi încălcat vreo obligație dintre cele care pot fundamenta revocarea deciziei inițiale, în realitate actul administrativ contestat nu conține nicio motivare în fapt sau în drept, fapt ce reprezintă un motiv de nulitate formală. Singurul argument pe care să fie fundamentată decizia ar fi nota Serviciului Inspecție, Control Intern Managerial, însă acest document nu i-a fost comunicat niciodată, fiindu-i inopozabil. Manifestarea de voință din cuprinsul deciziei atacate se prezintă ca un abuz de drept care îl pune în situația de a rămâne fără o locuință pe timp de iarnă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 624 din 02.11.2021 emise de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare prin care s-a dispus anularea prevederilor Deciziei nr. 252/25.09.2014 și s-a stabilit obligația reclamantului de a elibera și de a preda locuința reprezentând cantonul nr. 67, situat în str. x, localitatea Carei, județ Satu Mare, în termen de 30 de zile calendaristice, în starea în care a fost reabilitat conform contractului de execuție lucrări nr. x/09.07.2014.

Soluționând cauza, Curtea de Apel a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea efectelor deciziei până la pronunțarea instanței de fond.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că nu sunt îndeplinite condiția existenței cazului bine justificat și condiția prevenirii pagubei iminente.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În acord cu susținerile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod nelegal că argumentele reclamantului reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat.

Înalta Curte, analizând conținutul deciziei contestate, reține că, la nivel aparent, aceasta este motivată, având în vedere trimiterea la nota Serviciului Inspecție, Control Intern Managerial. Astfel, cerința motivării unui act administrativ poate fi îndeplinită prin trimiterea la cuprinsul unor înscrisuri anterioare emiterii sale, iar împrejurarea că acestea nu i-au fost comunicate intimatului-reclamant nu echivalează, în analiza sumară specifică procedurii de față, cu o nemotivare a actului emis.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost reliefate, de către reclamant, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul A. la plata către recurenta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv taxă judiciară de timbru.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței nr. 155/CA/2021 din 8 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare.

Va obliga intimatul A. la plata către recurenta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței nr. 155/CA/2021 din 8 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare.

Obligă intimatul A. la plata către recurenta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.