ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2495/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 7440/11.07.2017, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 RON, din care 120.000 RON reprezintă daune materiale si 380.000 RON reprezintă daune morale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5053 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca urmare a constatării existenței puterii de lucru judecat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în principal, casarea sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și, în subsidiar, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea litigiului în fond, să se dispună admiterea contestației, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 500.000 RON solicitată cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată. Sub un prim aspect, recurentul-reclamant critică sentința de fond apreciind că putere de lucru judecat o are încheierea din 11.04.2014 pronunțată în dosarul x/2013 de către Tribunalul Neamț prin care s-a respins excepția inadmisibilității, întrucât împăcarea părților pe latură penală nu înlătură dreptul părții vătămate de a-și valorifica pretențiile civile, conform art. 132 din vechiul C. pen. si art. 19 din vechiul C. pen. Așadar, instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 6254/17.10.2016 a Tribunalului București în detrimentul soluției dată de Tribunalul Neamț în încheierea de respingere a excepției inadmisibilității din 11.04.2014 din dosarul nr. x/2013 și, procedând in acest fel, a ales, din propria voință, dintre soluțiile a doua instanțe privind aceeași problemă, pe cea care a considerat-o ea legala. Având in vedere ca instanța de fond a reținut ca ar fi intervenit împăcarea în speță, recurentul-reclamant opinează că nu s-a împăcat, ci doar și-a retras plângerea penală, iar, în aceste condiții, acțiunea civila continuă într-o instanță civilă, având în vedere că o împăcare trebuie să fie totală, necondiționată si definitiva, condiții neîndeplinite în speță. Or, singura declarație pe care a dat-o se află la fila x și în care s-a consemnat că "nu depun plângere penala împotriva șoferului B.", fiindcă polițistul i-a spus ca pentru un număr de îngrijiri medicale mai mare de 60 zile, acțiunea penala se exercită din oficiu, a consemnat că se împacă cu șoferul doar "privind pretențiile penale". Susține recurentul-reclamant că nu a renunțat la dreptul de a exercita drepturile civile, de a-și recupera paguba, ci doar a dorit ca șoferul sa nu facă închisoare, iar în acest moment nu-și mai poate recupera cheltuielile făcute cu operații, tratamente, viața sa fiind și acum în pericol pentru simplul fapt ca organele de urmărire penală au dat o interpretare greșită a faptului că a renunțat strict la partea penala. Recurentul-reclamant critică soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției puterii de lucru judecat, deoarece soluțiile date în dosarele anterioare nu au legătura cu modalitatea de soluționare a acestei cauze ce are ca obiect despăgubiri acordate de FGA (nu de C.) formulate în baza Legii nr. 213/2015 (nu pe răspunderea pentru fapta proprie si nu pe Legea nr. 85/2014). Astfel, susține recurentul-reclamant că dosarele formulate nu atrag admiterea acestei excepții, deoarece a formulat o acțiune în pretenții înregistrata pe rolul Tribunalului Neamț care a fost suspendată la data de 18.02.2016, urmare a intrării în faliment a asigurătorului C.. Ulterior, arată că a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor S.C. C., cerere ce a fost respinsa și împotriva căreia a formulat contestație în temeiul Legii nr. 85/2014, dosar nr. x/2015 al Tribunalului București, soluționat irevocabil de Curtea de Apel București. In cadrul acestui dosar s-a respins cererea sa pe motiv ca nu deține un titlu executoriu. Instanța a solicitat existenta unei creanțe stabilite în mod cert, clar si exigibil, ceea ce nu se putea face direct în tabelul creditorilor. Având ca obiect doar înscrierea creanței pe tabloul creditorilor S.C. C. S.A. în dosar de faliment nr. x/2015, dat fiind faptul ca în tabel de înscriu doar creanțele definitive pentru care exista un titlu (dosarul civil x/2013 este suspendat de Tribunalul Neamț) sau creanțele provizorii din dosarele penale, opinează recurentul-reclamant că nu s-a circumscris în niciuna din aceste doua situații. Înscrierea pe tabelul creditorilor se făcea sub condiție rezolutorie, conform art. 102 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, urmând ca instanța care judecă fondul sa statueze asupra culpei și despăgubirii care se impunea a fi acordata, fiind clar ca nu instanța de faliment este instanța de fond, ci instanța de contencios administrativ, care, cu alte cuvinte, are rolul de a continua procesul început de instanța civila competenta de la Tribunalul Neamț, care a suspendat de drept, în situația în care FGA nu admitea cererea sa de despăgubire. Art. 102 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 85/2014 îl obligă să înscrie creanța la masa credala, chiar si in condiția in care nu era scadenta si prin raportare la art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, după aceasta judecata in fata instanței de contencios, indiferent de momentul in care se va finaliza si prin raportare la art. 105 din aceeași lege, lichidatorul ar urma să refacă tabelul de creanțe și să se dispună plata în situația în care s-ar depăși pragul de 450.000 RON pe care trebuie să îl suporte FGA. Ulterior, a formulat o cerere la FGA de plata a despăgubirilor, ce a fost respinsa, împotriva căreia a formulat contestație si recurs. Aceasta cerere a fost formulată în baza Legii nr. 213/2015, dispoziții ce permit exercitarea dreptului si stabilirea calității de creditor de asigurări. De aceea, opinează recurentul-reclamant că nu exista puterea de lucru judecat pentru a constata ca aceasta chestiune dedusa judecații a mai fost deja dezlegata, ci este necesar a se rețineți fie ca împotriva FGA a mai formulat o cerere de acordare despăgubiri, fie ca solicită despăgubiri suplimentare inițial respinse, etc. Motivarea paratei de respingere a solicitării sale de plată a daunelor este incorecta, mai ales că în practica judiciara s-a stabilit în mod clar că împăcarea părților nu înlătură dreptul părții vătămate de a obține despăgubirea solicitata pe calea acțiunii civile, posibilitatea de recuperare a prejudiciului. Mai arată recurentul-reclamant faptul că soluția de respingerea a înscrierii creanței pe tabelul creditorilor nu exclude aplicarea dispozițiilor legale privind Legea 213/2015 si nici calitatea de creditor de asigurări. Neînscrierea unei creanțe pe tabelul creditorilor echivalează doar cu faptul ca acesta nu poate participa la distribuirea sumelor în cadrul falimentului. Nu putea fi înscrisă creanța decât daca ar fi existat un dosar penal pe rolul instanțelor și doar sub condiție suspensiva, iar în lipsa unei hotărâri civile definitive nu puteai dovedi creanța si de aceea nu a fost înscris pe tabloul creditorilor.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30.01.2019, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 15 aprilie 2021. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate. În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță în sensul reținerii în cauza de față a puterii de lucru judecat a considerentelor reținute de judecătorul sindic în cuprinsul sentinței civile nr. 6257 din data de 17.10.2016 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 404 din data de 23.02.2017 a Curții de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. Recurentul-reclamant a susținut că încheierea de ședință din data de 11.04.2014 prin care s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii în pretenții în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț, dosar suspendat, are putere de lucru judecat și în mod greșit s-a reținut că urmare a definitivării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei acțiunea din dosarul nr. x/2013 încetează și că soluția Tribunalului Neamț nu poate fi reținută pentru că nu poate fi atacată cu apel. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată". Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință. Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt: (1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești; (2) efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Excepția autorității de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorității de lucru judecat. Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părțile, (b) obiectul și (c) cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese. În privința efectului pozitiv, Înalta Curtea reține că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond. În concluzie, efectul pozitiv presupune existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, iar efectul negativ oprește o nouă judecată în fond. Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.". În interpretarea textului menționat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reținut că "în privința considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluția din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente așa-numite "decisive", explicația și fundamentul soluției, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanței trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absența lor soluția fiind neclară, necunoscându-se limitele judecății și nici aspectele tranșate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat și acele motive care conțin ele însele, separat de soluția din dispozitiv (și făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre așa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranșeze aspecte ale litigiului dedus judecății de o manieră incidentală, așa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluția din dispozitiv, ci conțin ele însele soluția asupra unei apărări (…). A nega efectul autorității de lucru judecat unei soluții date de instanță asupra unui punct litigios supus dezbaterii părților, doar pe motiv că soluția se regăsește în considerente, înseamnă a contesta însuși fundamentul autorității de lucru judecat - verificarea jurisdicțională care dă răspuns contestației făcute de părți - și de a deschide șirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 586 - 587). Instanța de control judiciar constată că încheierea din data de 11.04.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013 prin care Tribunalul Neamț a respins excepția inadmisibilității acțiunii în pretenții și considerentele acesteia nu se pot bucura de autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 430 din C. proc. civ., având în vedere că în acest dosar judecata a fost suspendată ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva debitoarei C. S.A., iar în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 acțiunea încetează. Raportat la dispozițiile acestui articol, acțiunea în pretenții formulată de reclamant în contradictoriu cu asigurătorul C. S.A. nu numai că nu a fost soluționată, dar aceasta a încetat de drept, astfel încât nu se poate pune problema puterii de lucru judecat. Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de judecătorul fondului, că împotriva încheierii din 11.04.2014 pronunțată de Tribunalul Neamț se putea formula apel împreună cu fondul, în situația în care s-ar fi ajuns la pronunțarea unei hotărâri asupra fondului cauzei. Or, o hotărâre asupra fondului cauzei nu se va pronunța în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Neamț, iar soluția dată asupra excepției inadmisibilității nu va putea fi verificată de către o instanță de control judiciar. Pentru aceste considerente se apreciază că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat provizorii, întrucât aceasta presupune existența unei căi de atac efective împotriva soluției în raport de care se invocă autoritatea provizorie." Față de cele menționate, rezultă că soluția asupra excepției inadmisibilității acțiunii în pretenții dată prin încheierea de ședință din 11.04.2014 de către Tribunalul Neamț nu poate fi verificată de o instanță de control, astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut în soluționarea prezentei cauze sentința civilă nr. 6257/17.10.2016 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 404 din data de 23.02.2017 a Curții de Apel București. De asemenea, susținerile recurentului-reclamant referitoare la soluția instanței de fond prin care aceasta a respins acțiunea ca urmare a constatării existenței puterii de lucru judecat, având în vedere că între reclamant și persoana vinovată de producerea accidentului a intervenit împăcarea ce are ca efect stingerea acțiunii civile, nu pot fi reținute întrucât verificarea întrunirii condițiilor împăcării s-a făcut de către organul de urmărire penală la data emiterii rezoluției de neîncepere a urmării penale, iar recurentul nu a făcut dovada că a contestat soluția procurorului în ceea ce privește legalitatea constatării intervenirii împăcării. Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că sentința recurată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, motivele invocate prin cererea de recurs de către recurent nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul recurentului-reclamant, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca legală.