ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5326/2021

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 7995/01.08.2017, obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro (aproximativ 900.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4412 din 31 octombrie 2018, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 7995/01.08.2017 emisă de FGA, a obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantului pentru suma de 50.000 de euro, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de daune morale, a respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, atât reclamantul A. cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au declarat recurs.

În opinia recurentului, vederea reanalizării cuantumului daunelor morale acordate, este necesar a se avea în vedere întregul ansamblu probator administrat în fața instanței, respectiv actele medicale din care rezultă ca i-au fost extirpate splina și rinichiul stâng, Certificatul medico-legal care susține un număr de îngrijiri medicale de 60-65 de zile și punerea vieții în pericol, planșele foto în care se pot observa cicatricile imense și inestetice rămase pe corp urmare a intervențiilor chirurgicale suferite, cât și depoziția martorului de la ultimul termen de judecată, care a evidențiat modul în care i-a fost schimbată întreaga viață urmare a evenimentului rutier.

Recurentul precizează că, anterior evenimentului rutier avea o carieră sportivă, fiind multiplu campion național jujitsu și totodată membru în lotul național al României, această carieră fiind întreruptă în mod brutal în plină ascensiune. Din cauza numeroaselor intervenții chirurgicale și a durerilor provocate de acestea, deși a încercat în mai multe rânduri, nu a mai putut participa la antrenamente și concursuri. Toată munca sa din copilărie până în prezent și toate visele sale de viitor au fost spulberate pentru totdeauna.

Toate consecințele negative, generate prin accidentul rutier, constituie în mod cert, privări și frustrări ale vierii normale, adică un prejudiciu care decurge din atingerea adusă integrității fizice și psihice a ființei umane, ce se manifestă atât prin dureri fizice urmare a vătămărilor, cât și prin suferințe psihice ca urmare a perceperii situațiilor neplăcute la care este părtaș.

Recurentul mai arată că, din punct de vedere psihic, încă nu este recuperat, fiind în continuare afectat de consecințele evenimentului rutier, având în mod frecvent tulburări care, din punct de vedere emoțional, sunt reprezentate de scăderea stimei de sine, a sentimentului de neputință și inutilitate, sentimente de singurătate, restrângere socială, atitudine descuranjantă și pesimism în privința viitorului.

Se mai arată că așa cum a menționat și martorul, audiat în cauză, înainte de producerea accidentului, practica sport de performanță, jujitsu, a muncit mult în acest sens și a câștigat multe competiții și medalii. Acum nu mai poate face acest lucru, cu toate că a încercat să revină în sala de antrenamente, însă durerile, cicatricile și operațiile suferite și-au pus amprenta.

Recurentul mai susține că nu poate face efort fizic pentru că obosește foarte repede, la schimbarea vremii simte dureri de oase, nu poate sta foarte mult în soare sau în frig și manifestă tulburări de concentrate. De asemenea, are dureri la deplasare, are stări de amețeală, stări de tensiune, anxietate și sentimente de frustrare, pierzându-și orice speranță că va mai practica sport vreodată și că va fi din nou un om normal.

Mai arată că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește soluția dată pe petitul de obligare la plata sumei de 50.000 Euro, fiind dată cu ignorarea apărării privind împrejurarea că a intervenit împăcarea părților.

Invocarea incidenței art. 159 din C. pen. rezultă și din încheierea de ședință din data de 17 oct 2018 când consilierul juridic desemnat al pârâtului a pus concluzii pe fondul cauzei în subsidiar față de inadmisibilitatea petitului de obligare a FGA la plata unei sume de bani, față de împrejurarea că cererea de plată a fost soluționată raportat la un incident procedural- lipsa certificatului IML- nefiind analizată cererea pe fond.

Potrivit mandatului acordat, consilierul juridic putea invoca orice excepții și formula orice apărări, acestea fiindu-i opozabile.

Prin urmare, instanța trebuia să se pronunțe asupra tuturor cererilor, inclusiv asupra apărării formulate, căci motivarea pe acest petit nu poate fi nici prezumată și nici nu decurge din firul logic al considerentelor avute în vedere de instanță la pronunțarea sentinței.

În opinia recurentului, citarea instituției pârâte s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale obligatorii, la termenele de judecată nulitatea a fost acoperită prin prezența reprezentanților săi, aspect care nu se aplică și comunicării sentinței, care s-a făcut la o altă adresă decât sediul indicat al FGA.

Recurentul mai susține că i s-a cauzat o vătămare, respectiv i s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, Convenție aplicabilă și persoanelor juridice, căci, dacă pentru reclamant termenul de recurs a fost de 15 zile de la comunicare, prevederea nu s-a aplicat și în cazul său, fiind restrâns în mod nejustificat.

Câtă vreme instanța exercită un control de legalitate și nu de oportunitate a actului administrativ, prin cuantificarea sumei instanța și-a atribuit competențe care erau date de legiuitor în competenta autorității administrative- respectiv Comisiei Speciale din cadrul FGA.

Recurentul consideră că în mod legal au fost adoptate criterii obiective de cuantificare a daunelor morale ținând cont de obligația instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plată ținând cont de legislația aplicabilă, contractul de asigurare - în speță- contractul de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie, ale cărui clauze pentru transparență au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Prin urmare, dacă din probele administrate cu ocazia judecății pe fond, rezultau împrejurări noi, sau elemente de fapt și de drept pe care autoritatea administrativă le-ar fi nesocotit cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate, instanța putea să oblige FGA la reanalizarea cererii de plată ținând cont de considerentele instanței, dar nicidecum să procedeze la o evaluare proprie a prejudiciului, prin asumarea competențelor Comisiei Speciale din cadrul FGA, precum și a celor specifice institutelor de medicină medico-legală, singurele abilitate să constate legături cauzale, sau să determine gravitatea leziunilor traumatice și întinderea în timp a consecințelor nefaste.

Tot raționamentul instanței, privind urmările permanente ale leziunilor traumatice, este întemeiat pe declarația unui martor.

Instanța de fond înlătură concluziile unei lucrări științifice pe baza declarației unui martor - care nu are calitatea de expert medico - legal, care nu a examinat victima, care nici măcar nu are cunoștințe medicale, dar care afirmă că reclamantul ar fi pierdut capacitatea de muncă.

Dat fiind refuzul de plano al instanței măcar de a analiza temeinicia și legalitatea susținerilor în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale, se ajunge în situația în care nu mai este respectat principiul dublului grad de jurisdicție, căci controlul de legalitate este restrâns în mod nejustificat.

Astfel, fără niciun temei de drept instanța de fond a refuzat să verifice legalitatea și temeinicia susținerilor pârâtului- incidența procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016, recurgerea la o procedură standardizată pentru a răspunde la cerința de legală constituire a rezervelor de daună (de către asigurător) astfel oricând la măsura în care s-ar produce un risc asigurat să existe fondurile bănești pentru achitarea despăgubirilor- obligație instituită în sarcina FGA sub forma obligației de a constitui provizioane pentru sumele ce urmează a fi achitate din resursele FGA.

Recurentul mai susține că a avut în vedere, în analiza întinderii prejudiciului, importanța valorii lezate, durata menținerii consecințelor fizice și psihice, repercusiunile prejudiciului în plan socio-profesional și personal al victimei, astfel cum rezultau din înscrisurile aflate la dosarul de daună, sarcina probei fiind a petentului.

După cum s-a arătat, nu există criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, deci nu există o lege ale cărei prevederi să le fi încălcat.

Așadar, admiterea în parte a contestației pentru motivele invocate, constituie o greșită aplicare a normelor de drept material, și chiar în condițiile în care instanța reținea incidente anumite criterii neexaminate de FGA, instanța putea anula în tot sau în parte actul, doar în măsura în care ar considera că s-au încălcat într-un fel sau altul dispozițiile legale incidente în materie și nicidecum nu ar putea statua asupra sumelor datorate cu titlu de daune morale, căci astfel și-ar atribui competențe care nu sunt specifice puterii judecătorești, ci administrației publice, art. 13 alin. (4) instituind competența exclusivă a Comisiei Speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților pentru aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți.

Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor în planul vieții personale și sociale.

În susținerea recursurilor sunt redate și indicate texte de lege incidente pricinii.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârât prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va răspunde și analiza prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de plată nr. x/10.06.2016 adresată pârâtului, reclamantul a solicitat acestuia plata sumei de 200.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului moral cauzat de vătămările corporale grave suferite, urmare a accidentului cauzat de motocicleta asigurată de răspundere civilă auto obligatorie la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare RCA x.

În susținerea cererii a atașat procesul-verbal de cercetare la fața locului, Polița TCA, biletul de ieșire din data de 12.07.2013, biletul de externare din 13.06.2013, scrisoare medicală, bilet de ieșire din 27.03.2015, respectiv referatul medical nr. x-28.03.2016.

Prin Decizia nr. 7995/01.08.2017, pârâtul a respins cererea dat fiind că acesta "a solicitat despăgubiri daune morale pentru vătămarea invocată, fără însă a depune un certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu deține un asemenea act".

Recurentul-reclamant a contestat decizia emisă de recurentul-pârât, instanța de fond admițând, în parte, acțiunea.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Cu alte cuvinte, când instanța a săvârșit un "exces de putere".

Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio com­petență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale.

În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale.

"Necompetența" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuțiilor de jurisdicție ce revin diferitelor categorii de instanțe, astfel cum aceste atribuții au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanțelor judecătorești.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuții între instanțe și alte autorități, iar "necompetența" un conflict de atribuții între instanțele judecătorești.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Se invocă de către recurent dispozițiile art. 488 alin. (4) C. proc. civ., considerând faptul ca instanța nu putea proceda la stabilirea despăgubirilor, însă această susținere nu poate fi primită.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că nici susținerile recurentului privind nelegala citare a instituției nu sunt întemeiate și nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că, la fiecare termen, în fata instanței de fond recurentul-pârât a fost reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, astfel încât nu poate fi invocată o nelegalitate a citării, lipsa de procedură fiind acoperită prin prezența reprezentantului acestuia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015, în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului B. S.A. și nu datorează despăgubiri prin "efectul legii". Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale FGA, obligația fiind născută, dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul si, de aceea, plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților trebuie să tină seama de criterii determinante.

Elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor bănești pentru daune morale sunt reprezentate de:

- gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice și psihice este reflectată și poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

- importanța prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori și de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecințele vătămării.

- durata menținerii consecințelor vătămării - determinată de prezența consecințelor posttraumatice sub forma sechelelor și a complicațiilor având legătură cauzal cu accidentul.

- consecințele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condițiile de viață personală, socială și profesională a reclamantului, dificultățile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că raportarea simplistă a FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale induce instanței concluzia nelegalității deciziei.

De asemenea, în mod corect s-a reținut pe de o parte că nici accidentul suferit de reclamant, nici leziunile traumatice suferite de acesta, respectiv intervențiile chirurgicale suferite și nici relația cauzală dintre acestea nu pot fi puse sub semnul îndoielii, fiind dovedite fără echivoc de actele dosarului.

Lipsa certificatului medico-legal nu poate duce la înlăturarea valorii probatorii a acestor documente, singurele evaluări suplimentare ale medicului legist, care lipsesc în prezenta cauză, vizând numărul de zile îngrijiri medicale.

Raportat la întreg materialul probator, instanța de fond a apreciat dimensiunile prejudiciului moral al reclamantului, respectiv suferințele fizice provocate, primejduirea vieții, trauma psihică, dificultatea recuperării și traiului psihic, infirmitatea rămasă.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata sumei de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.

Înalta Curte apreciază că suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale, acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamant și este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a acestuia pentru atingerile aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la integritatea corporală și sănătate, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obișnuit de viață, potrivit vârstei, stării depline de sănătate și pregătirii profesionale.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Având în vedere leziunile suferite și amploarea prejudiciului moral suferit de reclamant, ținând seama, totodată, că pe parcursul spitalizării și ulterior, în perioada recuperării, reclamantul a suferit o restrângere considerabilă a posibilităților de viață familială și socială, Înalta Curte apreciază că acordarea de către de despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 50.000 euro constituie o reparație adecvată și echitabilă de natură a compensa într-o manieră rezonabilă durerile fizice și morale încercate de reclamant.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul - reclamant A. și de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4412 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2021.