ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2184/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat in România in perioada 1945-1989 a formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României contestație împotriva încheierii nr. 13/12.09.2018 emise în urma examinării contestației nr. 18/5504/30.07.2018 formulate împotriva Deciziei nr. 4/18.07.2018 - constatarea 1 măsura II pct. l emisă de către echipa de auditori externi de la Departamentul VIII, Direcția 2 din cadrul Curții de Conturi.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civile nr. 2221/2019 din 19 iulie 2019 a respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată și, totodată, a respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., ca neîntemeiate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs atât recurentul-reclamant Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 cât și recurenții-intervenienți A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.. 3.1. Recurentul-reclamant Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, în motivarea recursului, arată că, la pronunțarea hotărârii, instanța a încălcat dispozițiile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017(art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Astfel, recurenta susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că în cuprinsul deciziei contestate temeinic și legal s-a apreciat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017. Prima încălcare a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 comisă de instanță este aceea că instanța de fond reținând că erau funcții similare nu menționează care erau același funcții similare la momentul revenirii din suspendare, ceea ce face ca afirmația să fie nefondată, fără suport probator. În acest sens, recurentul menționează că a atașat ca probă, statul de funcțiuni iulie- august 2017 din care rezultă cu certitudine tipul de funcții prevăzute, funcțiile ocupate anterior și ulterior suspendării precum și funcțiile vacante. Cel mai relevant exemplu în acest sens îl reprezintă faptul că în luna iunie 2017 erau prevăzute două funcții publice de conducere de șef serviciu care erau și ocupate (șef serviciu contencios administrativ și șef serviciu financiar buget contabilitate achiziții și programe) și ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate simultan, astfel că la revenirea din suspendare nu exista nici funcție similară și nici funcție similară în plată, conform dispozițiilor exprese prevăzute de legiuitor - art. 7 lit. g) din Legea nr. 153/2017 - "g) funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă". În ceea ce privește aserțiunea instanței care face referire la art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 99/2016, recurentul consideră că acesta nu este incident în speța de față deoarece întreg personalul instituției a fost salarizat și încadrat începând cu data de 01.07.2017 pe noua Lege cadru nr. 153/2017 potrivit dispozițiilor următoare: Se mai arată că ulterior suspendării, după cum rezultă din statul de funcțiuni nu exista nici funcție similară și nici funcție similară în plată pentru următoarele categorii: cele două funcții publice de șef serviciu, funcția contractuală de șef serviciu, funcția contractuală de inspector I, funcția contractuală de inspector II, astfel că singura încadrare legală privind salarizarea era calcularea pe coeficient. Din această perspectivă recurentul consideră că soluția instanței de fond este nelegală deoarece aplica un raționament juridic privind funcțiile prevăzute și neocupate și ignoră același raționament juridic cu privire la faptul că pentru funcțiile menționate mai sus nu existau alte funcții similare vacante, motiv pentru care încadrarea în baza art. 39 alin. (2) era unica soluție prevăzută de către legiuitor. Cu privire la celelalte posturi vacante la data de 30.06.2017 prevăzute în statul de personal, recurentul precizează că persoanelor care ocupau funcțiile de consilier superior, consilier principal, consilier juridic asistent nu le era incidentă prevederea de la art. 7 lit. g) din Legea nr. 153/2017 deoarece aveau gradații diferite și condiții de studii diferite, raportat la posturile vacante, motiv pentru care și pentru acești angajați încadrarea în baza art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 era obligatorie. Se mai consideră că instanța de fond a încălcat prevederile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) și (2) pentru că a refuzat să ia în considerare trei adrese emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, respectiv adresele nr. x/19.07.2018; 1448/07.09.2017 și 4596/25811/25.09.2017 prin care se precizează expres modul cum se face încadrarea personalului revenit din suspendare și sunt evidențiate cele două situații: când există funcție similară încadrarea se face potrivit art. 39 alin. (1) din Lg. nr. 153/2017 și când nu există funcție similară în plată, salarizarea se face conform art. 39 alin. (2) din Lg. nr. 153/2017. În cazul instituției întrucât nu existau funcții similare potrivit art. 7 lit. g) din Lg. nr. 153/2017 încadrarea s-a făcut potrivit art. 39 alin. (2) din Lg. nr. 153/2017. Acesta a fost și argumentul juridic în baza cărora, în ordinele de încadrare, după suspendare au fost trecute ca temeiuri legale atât alin. (1) cât și alin. (2) de la art. 39 din Lg. nr. 153/2017 deoarece art. 39 alin. (1) face referire la numirea/încadrarea personalului pe funcții, grade, trepte profesionale, iar art. 39 alin. (2) face referire la nivelul salariului de baza, în cazul de față, salarizarea tuturor angajaților și modalitatea de calcul a acestora are ca unică bază legală alin. (2) al art. 39 din Lg. nr. 153/2017. În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul precizează că instanța nu a motivat în niciun fel cazurile diferite de suspendare ale raporturilor de serviciu/muncă ale angajaților, ceea ce atrage nulitatea hotărârii întrucât prin cererile de intervenție, intervenientii au motivat în susținerea legalității încadrării, specificitatea fiecărui tip de suspendare. 3.2. Prin recursul formulat, intervenienții B., L., G., F., E., D., A., K., M., H. arată că deși au formulat apărări în limita unei cereri accesorii de sprijin al acțiunii formulate de către SSRML, verificarea aplicabilității în mod corect a prevederilor legale trebuia să fie realizată de către instanța de judecată prin verificarea particulară și nu generală a legii. Astfel, SSRML a avut în vedere două cazuri diferite de aplicare a prevederilor legale prin raportare la 2 situații/premise diferite și nicidecum una singură cum a arătat Curtea de Conturi și instanța de fond. Situația premisă 1: pentru personalul care s-a aflat în grevă și ale cărui raporturi de serviciu/muncă au fost suspendate de drept (art. 182 din Lg. 62/2011 și art. 94 lit. o) din Lg. 188/1999 pentru funcționarii publici și art. 182 din Lg. 62/2011 și art. 50 lit. 1 din Lg. 53/2003 pentru personalul contractual) - cazul intervenienților J., L., G., F., E., D., A., K., H., caz în care încadrarea a fost făcută având la baza trei temeiuri legale: art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) și (2) din Lg. nr. 153/2017 deoarece după revenirea din suspendare nu exista nicio funcție similară în plată pentru fiecare funcție, treaptă și gradație de vechime. Situația premisă 2: pentru personalul care nu s-a aflat în grevă, relațiile de muncă fiind suspendate în temeiul art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, iar la revenirea din suspendare aceștia au fost numiți pe alte posturi decât cele deținute anterior - cazul intervenienților accesorii M., C. și I.. În consecință, dacă instanța de fond ar fi realizat o analiză particularizată în raport de cererile de intervenție accesorii și apărările formulate de contestatoare, ar fi putut face distincție între cazuri particulare de aplicare a legii și ar fi admis cel puțin în parte contestația formulată. Astfel, prin lipsa unei motivări cu privire la fiecare caz prezentat de către intervenient în condițiile art. 425 alin. (2) pct. b C. proc. civ. potrivit căruia "trebuie să fie arătate motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" devin incidente dispozițiile art. 174 alin. (1) și (3) C. proc. civ. privitoare la nulitatea relativă a actului de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale de fond sau de formă. Se mai arată că principiul egalității de tratament și interzicerea discriminării nu permit angajatorului să dezavantajeze unii salariați în favoarea altora inclusiv în ceea ce privește cuantumul salariilor. Prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind personalul plătit din fonduri publice, pronunțată de ÎCCJ -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 9 februarie 2016, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești, secția 1 civilă, și, în consecință, s-a stabilit că: Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșa de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010". Această decizie este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. Instanța de fond nu a avut în vedere aceste susțineri apreciind că din conținutul adresei ministerului rezultă că în situația unui angajat al instituției ale cărui raporturi de muncă au fost suspendate, reîncadrarea se va face la data reluării activității cu respectarea art. 39 alin. (1) -similar în plată sau aliniat 2- prin înmulțirea coeficienților după caz. Față de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, și după reîncadrarea salariaților, la reluarea activității după suspendare, s-au aplicat dispozițiile referitoare la existența sau nu a unei funcții similare în plată. Jurisprudența a interpretat sintagma funcția similară în plată ca fiind intenția legiuitorului care a stabilit ca pentru persoanele nou încadrate, angajate, promovate, salarizarea se va face la un nivel de salarizare ce se plătește pentru o funcție ce are aceleași repere din perspectiva salarizării, adică funcție analoagă sau asemănătoare raportat la criteriile în funcție de care se face salarizarea. Dacă legiuitorul nu ar fi dorit asigurarea unui corespondent cât mai fidel cu un salariu deja în plată din perspectiva tuturor acestor criterii de salarizare atunci ar fi utilizat o altă sintagmă care să precizeze că nivelul de salarizare relevant este cel în plată pentru funcția pentru care persoana este încadrată, angajată sau promovată. (Decizia 100 din 25.01.2017 Curtea de Apel Cluj). Prin urmare, pe perioada grevei contractele de muncă au fost suspendate, posturile pentru funcțiile din organigramă devenind vacante. În consecință, la data declanșării grevei nu mai existau funcții similare în plată. Așadar, la momentul reluării activității au devenit incidente dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 potrivit cărora în cazul în care nu există funcție similară în plată nivelul salariului pe funcții de același fel (astfel cum existau în organigramă) se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexa cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă. 3.3. Intervenientele I. și J. își întemeiază recursurile pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Astfel, cu referire la primul caz de casare - pct. 8 arată că instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, a încălcat dispozițiile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) și (2) din Lg. nr. 153/2017. Primul argument este acela ca instanța de fond nu motivează absolut deloc legalitatea măsurii intimatei sub aspectul încadrării, ceea ce duce la nulitatea sentinței. Întrucât prin decizia intimatei, sunt obligate la plata unor sume de bani încasate nelegal, recurentele apreciază că instanța de fond avea obligația motivării respingerii acțiunii pe acest aspect. Deși art. 7 lit. g) din Lg. nr. 153/2017 menționează expres ce însemna funcție similara, instanța de fond ignora aceasta prevedere legala si nu specifica care erau funcțiile similare la care trebuia făcută raportarea în ceea ce privește cazul său atipic de suspendare. De altfel, nelegalitatea măsurii intimatei constă și prin prisma faptului că au fost încadrate pe un salariu similar cu al altor trei angajați, care la data revenirii din suspendare aveau aceleași condiții de studii, același grad/treaptă profesională, gradație, vechime în specialitate și condiții de muncă. Nu există prevedere legală în vigoare în baza căruia încadrarea unui angajat să se facă raportat la o funcție similară vacantă. Un alt caz de nelegalitate al sentinței este acela că instanța de fond nu face nicio mențiune privind faptul că sumele restante cu titlu de prejudiciu nu pot face obiectul reținerilor din salariu deoarece art. 169 alin. (1) și (2) din Codul Muncii prevede: "(1) Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. (2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă". În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata -pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți a apărărilor expuse în întâmpinare intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamanți în cererile de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" Din actele și lucrările dosarului rezultă că o echipă de auditori publici externi ai Curții de Conturi - Departamentul VIII a desfășurat în perioada 2 aprilie - 28 iunie 2018, misiunea de audit financiar asupra contului de execuție și a bilanțului contabil pentru anul 2017 la Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, ocazie cu care au fost constatate unele abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate în procesul-verbal de constatare, înregistrat sub nr. x/4855/28 iunie 2018 la entitatea verificată și sub nr. VIII/40393/28 iunie 2018 la Curtea de Conturi a României. Astfel, a fost emisă Decizia nr. 4/18 iulie 2018 de Curtea de Conturi prin Departamentul VIII, prin care au fost dispuse în sarcina conducătorului entității verificate mai multe măsuri. Măsura dispusă la punctul II.1 din dispozitivul acesteia, corelativ cu abaterea descrisă la punctul 1 din partea constatativă a aceleiași decizii, a fost contestată. Cu privire la abaterea descrisă la punctul 1, s-au reținut următoarele: Încadrarea la începutul anului 2017, prin ordine ale conducătorului instituției verificate, ale personalului contractual și ale funcționarilor publici din cadrul acesteia, fără a se înregistra modificări ale cuantumului veniturilor salariale în raport cu cele stabilite pentru luna decembrie 2016, în condițiile în care prin Ordinul 1/04 ianuarie 2017 a fost aprobat statul de funcții ale acesteia, în limita unui număr de 40 de posturi, valabil începând cu data de 01 ianuarie 2017, conform organigramei aprobate prin H.G. nr. 639/2016 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea acestei instituții publice. În luna iulie 2017, a fost declanșat un conflict de muncă la nivelul entității verificate, care nu a fost soluționat și care a generat o grevă, desfășurată pe parcursul a două zile, în perioada 27 iulie 2017 - 28 iulie 2017, la care au participat 15 angajați (11 angajați în baza unor contracte individuale de muncă și 4 funcționari publici). Persoanele participante la grevă au fost suspendate din funcție pe durata participării la grevă, iar imediat ulterior, la reluarea activității profesionale, aceștia au fost reîncadrați pe posturile deținute anterior suspendării, însă, totodată, s-a procedat la majorarea nivelului veniturilor salariale ale personalului care participase la grevă, în contextul în care ordinele de încadrare/numire au fost emise în temeiul prevederilor art. 27 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Legea cadru nr. 153/20017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate și regularitate de natură financiar-contabilă, a fost dispusă măsura: "Stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând venituri de natură salarială acordate în mod necuvenit angajaților, respectiv actualizarea sumei de 67.104 RON până la dat recalculării, potrivit legii, a salariului de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul; dispunerea măsurilor de recuperare și virare la bugetul de stat a acestor sume. Termen de realizare: 30.09.2018". Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin încheierea nr. 13/12 septembrie 2018, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, constituită la nivelul Curții de Conturi a României, încheiere care a fost menținută de instanța de fond. Înalta Curte împărtășește soluția instanței de fond pentru considerentele în continuare arătate. Se susține, în esență, că reîncadrările în discuție au avut drept scop uniformizarea salariului angajaților instituției, în sensul eliminării diferențelor salariale între angajații numiți/încadrați în funcții de același fel, cu același grad sau treaptă profesională și cu același spor de vechime și invocă în sprijinul susținerilor sale prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte constată că temeinic și legal s-a reținut că invocarea textului de lege menționat anterior nu are nicio relevanță în contextul abaterii de la legalitate și regularitate, consemnată în actul de procesul-verbal de constatare, încheiat de echipa de auditori publici externi, iar abordarea neconformă a prevederilor legale incidente a generat o creștere nejustificată a veniturilor salariale ale angajați în cauză, fiind afectate în mod direct fondurile publice ale instituției verificate, puse la dispoziția sa de la bugetul de stat. Chiar în cuprinsul Legii nr. 153/2017 se prevede neechivoc că art. 39 are o aplicare tranzitorie, având în vedere intenția reală a legiuitorului de a uniformiza salariul în cadrul entității verificate, adică de a elimina diferențele salariale între angajații numiți/încadrați în funcții de același tel, cu același grad sau treaptă profesională și cu același spor de vechime. La data reluării activității personalului care a participat la grevă, Secretariatul de Stat a recunoscut existența funcțiilor similare, aflate în plată, încadrând angajații pe funcțiile deținute anterior și acordându-le drepturile salariale în conformitate cu statul de funcții, precum și statul de personal, valabil începând cu data de 01 iulie 2017, conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, însă, ulterior, la data de 29 august 2017, entitatea verificată a aprobat statul de funcții și statul de personal care era valabil începând cu data de 01 august 2017, și care, analizat comparativ cu statul de funcții valabil de la data de 01 iulie 2017, a rezultat că a fost menținut statul de funcții valabil anterior, respectiv cel în vigoare din data de 1 iulie 2017, precum și faptul că a fost modificat statul de personal în sensul creșterii (majorării) salariului de bază pentru persoanele participante la greva din perioada 27 iulie 2017-28 iulie 2017, față de perioada 01 iulie 2017-26 iulie 2017 din cadrul aceleiași luni. Folosirea în preambulul ordinelor emise de conducătorul entității verificate a conjuncției "și", care este diferită de textul legii, este de natură să indice obligativitatea aplicării concomitente a clor două alineate ale art. 39 (alin. (1) și alin. (2), contrar intenției reale a legiuitorului, care utilizează conjuncția "sau", astfel că acesta a avut în vedere realizarea unui raport de coordonare disjunctivă și restrictivă între cele două alineate ale art. 39 din legea cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. Prin urmare, până la data de 31 iulie 2017, entitatea verificată a recunoscut funcțiile similare de salarizare și nivelul corect, prevăzut de lege, iar ulterior, drepturile salariale nu au mai fost recunoscute, ignorând, totodată, și prevederile legale referitoare la menținerea în plată a salariului acordat pentru luna iunie 2017, până la data de 31 decembrie 2017, conform prevederilor art. 38 alin. (2) din legea cadru. Nerecunoașterea funcțiilor similar în plată existente a condus la aplicarea de către entitatea verificată a alin. (2) al art. 39 din Legea nr. 153/2017 și, în consecință, la elaborarea unui nou stat de personal cu majorarea nivelului de salarizare, aprobat prin Ordinul nr. 246/29 august 2017, aspect ce încalcă atât prevederile alin. (1) al art. 27, coroborate cu cele ale alin. (1) din art. 39 din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că sunt neîntemeiate și nu pot fi primite susținerile entității verificate, referitoare la neafectarea bugetului de stat de către majorările salariale survenite ca urmare a suspendării raporturilor de muncă/de serviciu și reîncadrării, în condițiile în care partea adversă s-ar fi încadrat cu limitele cheltuielilor de personal în limitele de credite bugetare, aprobate pentru anul 2017. Potrivit dispozițiilor Legii cadru nr. 153/2017, gestionarea sistemului de salarizare din instituțiile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, care are obligația de a stabili salariile de bază în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în limitele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a constatat că în mod corect s-a reținut în cuprinsul deciziei contestate că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017. Prin funcție similară în plată, legiuitorul a avut în vedere existența în cadrul organigramei instituției în care se realizează încadrarea, a unei funcții similare, iar nu existența unei funcții similare efectiv ocupate, cum susține, în mod eronat recurenta. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a reținut că măsurile dispuse în cauză sunt legale și temeinice, respingând argumentat acțiunea. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.