ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2168/2022

Ședința publică din data de 08 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. - Filiala Călărași a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând instanței să constate nelegalitatea deciziei de reziliere nr. 5/07.06.2016, precum și a deciziei de reziliere nr. 6/07.06.2016, a Contractului de finanțare nr. x/30.07.2009 și a Contractului de cofinanțare nr. x/30.07.2009 și, ca atare, să dispună anularea în integralitate a acestora, iar în subsidiar, să anuleze în parte Deciziile de reziliere, în sensul înlăturării obligației de plată a sumelor de bani indicate în cuprinsul acestora.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1296 din 20 martie 2018, a respins excepția tardivității formulării acțiunii și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.-Filiala Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A.-Filiala Călărași a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 997, art. 982 și art. 1020 din vechiul C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Pentru a respinge acțiunea, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 15 alin. (1), alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Contractul de finanțare și art. 2 alin. (2), art. 15 alin. (1) alin. (3) și alin. (4) din Contractul de cofinanțare reglementează un pact comisoriu de gradul II care ar fi permis pârâtei ca în mod legal să dispună rezilierea contractelor fără a mai fi necesară intervenția instanței. Dispozițiile art. 15 alin. (1) și alin. (3) din Contractul de cofinanțare sunt identice cu cele de la art. 15 alin. (1) și alin. (4) din Contractul de finanțare.

În opinia recurentei, acest raționament este nelegal deoarece, clauzele avute în vedere de pârâtă pentru a dispune rezilierea contractelor sunt pacte comisorii de grad I, nu de gradul II, cum în mod nelegal s-a reținut.

Pactul comisoriu de grad 1 este descris în doctrină ca fiind o clauză conform căreia în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părți contractul se desființează. De asemenea, s-a mai arătat că "o asemenea clauză nu face decât să repete prevederile art. 1020 C. civ. și, așa fiind, va trebui să dea curs tuturor regulilor prevăzute pentru rezoluțiunea judiciară, cu posibilitatea de apreciere recunoscute instanței judecătorești, inclusiv posibilitatea de acordare a unui termen de gratie".

Altfel spus, pactul comisoriu de grad I este acea clauză care dă persoanei interesate posibilitatea de a solicita instanței de judecată să dispună rezoluțiunea/rezilierea unui contract ca urmare a unei neexecutări.

Dispozițiile privind temeiul rezilierii reprezintă o simplă transpunere a art. 1020 vechiul C. civ., sens în care sancțiunea și solicitarea sumelor deja plătite intervine pentru o serie de situații particulare care pot apărea pe parcursul desfășurării Proiectului.

Recurenta consideră că, în cauză, urmează a se reține următoarele:

- Formulările generice precum "poate conduce la" și "are dreptul să înceteze... cu o procedură prealabilă", sunt simple transpuneri particularizate ale dispozițiilor art. 1020 vechiul C. civ., potrivit cărora orice creditor poate solicita încetarea contractului în măsura în care debitorul său nu își execută obligațiile;

- instaurarea unei proceduri prealabile de conciliere (care de altfel își găsește corespondent în dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 - forma aplicabilă la momentul încheierii contractului) nu este de natură a înlătura necesitatea intervenției instanței.

Decizia unilaterală de încetare a contractului prin reziliere, fără intervenția instanței, este caracteristică doar pactelor comisorii de gradul II, III și IV, acestea fiind caracterizate prin expresii precum: ..contractul se consideră desființat de drept", "în caz de neexecutare/încălcare, contractul se consideră desființat de plin drept, fără intervenția instanței", etc. În cazul pactului comisoriu de grad II, deși nu este necesară intervenția instanței pentru a pronunța rezilierea, intervenția instanței este solicitată totuși pentru constatarea intervenirii acesteia dacă una dintre părți nu este de acord (acțiune constatare pozitivă) -astfel rolul instanței nu este întrutotul înlăturat.

Astfel, particularitatea celorlalte pacte comisorii, față de pactul de grad I, este aceea că părțile au inserat o exprimare clară cu privire la necesitatea intervenirii instanței ori modalitatea de încetare a contractului, precum:

- Rezilierea operează de drept;

- Contractul se consideră desființat de drept;

- Rezilierea operează fără a fi necesară intervenția instanței;

- Orice alte derivări neechivoce ale exprimărilor de mai sus.

Se observă astfel că niciuna dintre exprimările de mai sus, sau echivalente ale acestora, nu se regăsesc în dispozițiile privind Temeiul rezilierii.

Astfel, urmează a se reține că potrivit art. 15 alin. (1) și (4)/art. 15 alin. (1) și (3), autoritatea administrativă avea doar dreptul de a solicita instanței rezilierea și despăgubirea, iar nu de a dispune. Mai mult, având în vedere că art. 15 alin. (4) lit. a) face trimitere la noțiunea de executare "corespunzătoare", respectiv o apreciere asupra gravității faptelor, doar instanța de judecată ar fi putut stabili printr-o hotărâre dacă implementarea proiectului a fost corespunzătoare sau nu.

În caz contrar, autoritatea administrativă ar avea un drept discreționar de a decide care este o executare corespunzătoare și, pe cale de consecință, ar avea un drept discreționar de a dispune rezilierea.

Recurenta consideră că dispozițiile art. 15 (1) și (4), art. 15 (1) și (3) au fost calificate în mod nelegal ca fiind pacte comisorii de gradul II, acestea fiind pacte comisorii de gradul I.

În subsidiar, în măsura în care se apreciază că instanța de fond a calificat în mod legal dispozițiile din contract care au stat la baza rezilierii ca fiind pacte comisorii de gradul II, recurenta precizează că hotărârea instanței este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. -încălcarea principiului disponibilității și limitelor investirii instanței de judecată (art. 488 lin. 1 pct. 5 C. proc. civ.).

Altfel spus, urmărind rezilierea contractelor, în situația în care partea adversă nu își însușea măsura (ceea ce FDCL a și făcut), partea interesată (Ministerul) avea la îndemână o acțiune în constatare pozitivă prin care să se constate intervenirea rezilierii.

Recurenta mai susține că a refuzat să consimtă la notificarea de reziliere (aspect care rezultă fără echivoc din faptul că a contestat procedura administrativă urmată de autoritate) - indicând printre altele că potrivit contractelor, emiterea deciziilor de reziliere nu echivalează cu încetarea Contractelor.

Cu toate acestea, instanța de fond, efectuând o calificare juridică a clauzelor din Contract, și-a depășit limitele investirii, sens în care a constatat printre altele, că în baza unui pact comisoriu de gradul II, au fost reziliate contractele.

Pe cale de consecință, procedând la constatarea intervenirii rezilierii de drept într-o acțiune care avea ca obiect anularea unor acte administrative, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Recurenta mai arată că instanța de fond a încălcat art. 15 alin, (1) și (4)/alin, (1) și (3) pin contractele pe finanțare/cofinanțare - emiterea deciziilor pe reziliere pupa încetarea contractelor (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Ministerul a dispus încetarea, prin reziliere, a unor contracte care erau deja finalizate.

Or, esența rezilierii, ca modalitate de încetare a contractului, este aceea că necesită un contract cu executare succesivă care nu a ajuns încă la termen, sau să nu fi fost desființat pe altă cale.

Rezilierea, ca modalitate de încetare a contractului cu executare succesivă, operează doar pentru viitor, deci este lipsită de efect față de un contract ale cărui executări deja au încetat.

Nu există nicio normă de drept care să permită rezilierea unui contract deja încetat. De altfel, nici instanța de fond nu a indicat o normă de drept, ci pur și simplu s-a referit la o normă din contract (art. 2 alin. (4) care privea obligația de păstrare a documentelor - nu executarea contractului).

Cu toate acestea, parata-intimata a emis și comunicat Deciziile de reziliere cu mult după data încetării Contractelor de finanțare/cofinanțare, ca efect al împlinirii termenului (comunicate la 14.06.2016).

De asemenea, recurenta consideră că în mod nelegal au fost primite apărările MDRAP, conform căruia Deciziile de reziliere a Contractelor de (co)finanțare începând cu data de 14.06.2016 sunt legale deoarece sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (4) din Contracte, respectiv obligația de a menține pe perioada de implementare a proiectului și pentru o perioada de 3 ani după închiderea oficială a programului, toate documentele proiectului, inclusiv inventarul activelor dobândite ca urmare a utilizării fondurilor.

Nelegalitatea Deciziilor de reziliere în ceea ce privește obligația de restituire a finanțării constă în efectul retroactiv pe care acestea îl generează.

În primul rând urmează a se reține că rezilierea, spre deosebire de rezoluțiune și nulitate, operează doar pentru viitor, aspect cunoscut și reluat de întreaga doctrină și jurisprudență națională.

Astfel, rezilierea este de plano incompatibilă cu restituirea prestațiilor pentru că produce efecte doar pentru viilor, prestațiile anterioare fiind câștigate părților.

Potrivit art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Contractul nr. x/30.07.2009 și art. 6 din Contractul nr. x/30.07.2009, orice plată/rambursare/avans efectuat(ă) de pârâtă a avut la bază o cerere de rambursare însoțită de documente justificative și rapoarte privitoare la evoluția Proiectului, astfel orice plată/rambursare/avans efectuat(ă) are o contraprestație pe care pârâta deja a acceptat-o și de care se folosește.

Astfel, potrivit contractului procedura pentru rambursarea cheltuielilor era următoarea:

- recurenta efectua cheltuieli în vederea implementării proiectului,

- ulterior, FDCL se adresa pârâtei cu o cerere de rambursare care era însoțită de toate documentele justificative necesare,

- în urma analizei eligibilității sumelor, pârâta emitea o decizie de plată în baza căreia se rambursau cheltuielile.

Recurenta mai consideră că în mod nelegal instanța de fond a indicat că dacă nu este atins scopul principal al Proiectului, nu ar avea niciun drept asupra sumelor deja încasate pentru care a livrat deja către Minister- informații pe care Ministerul le-a utilizat mai departe.

Or, o astfel de interpretare încalcă principiul proporționalității care, în esență, indică că orice sancțiune ar trebui să fie proporțională cu prejudiciul și că pentru o executare parțială a unui contract se impune o plată parțială.

În aceste condiții urmează a se reține și culpa MDRAP în executarea contractului, acesta opunându-se în mod constant la orice adaptare a contractului care ar fi permis îndeplinirea proiectului și a tuturor indicatorilor, chiar și în situația aplicării corecției de 25%.

Contrar susținerilor MDRAP, potrivit căruia proiectul nu ar mai fi putut fi finalizat, recurenta precizează că la întâlnirea din 25.09.2015 s-a emis adresa nr. x/25.09.2015 cu privire la implementarea proiectului din care reiese modalitatea de îndeplinire a acestuia.

Astfel, deși la 25.09.2015 aceasta a demonstrat posibilitatea realizării proiectului (și a și continuat executarea acestuia), MDRAP nu a dorit decât recuperarea finanțării, aspect care denota reaua-voință cu privire la reușita și executarea proiectului.

De asemenea, nu s-a avut în vedere că autoritatea administrativă a încălcat dispozițiile art. 7 alin. (4) din Contractele de (co) finanțare -"are obligația să răspundă la orice solicitare scrisă adresată în termen de 30 de zile de la data comunicării"-, motiv pentru care culpa neexecutării contractului este în sarcina sa.

În argumentarea celor susținute, recurenta precizează următoarele:

- în urma întâlnirii de conciliere, FDCL a depus adresa nr. x/05.10.2015 prin care a propus continuarea și adaptarea Proiectului astfel încât să fie îndeplinite toate obiectivele;

- ca urmare a lipsei oricărui răspuns și a depășirii termenului de 30 de zile, FDCL a depus adresa nr. x/10.11.2015 prin care a solicitat comunicarea răspunsului la adresa nr. x/05.10.2015;

- prin adresa nr. x/10.11.2015 MDRAP a arătat că cererea de rambursare nr. x este suspendată până la data la care se va decide cu privire la rezilierea Contractului de Finanțare;

- prin adresa nr. x/24.11.2015 MDRAP arată că soluția propusă prin adresa nr. x/05.10.2015 nu asigură atingerea obiectivelor propuse și nu poate fi acceptată, însă fără să dispună cu privire la rezilierea contractelor, creând astfel o stare de incertitudine;

- prin adresa nr. x/30.03.2016. MDRAP a comunicat recurentei decizia de continuare a procedurii de reziliere.

Astfel, neexecutarea contractului s-a datorat în parte și modului culpabil în care MDRAP nu și-a respectat obligațiile prevăzute de Contractul de finanțare, or, atâta timp cât se reține existența unei culpe comune, nu se poate stabili ca doar o parte să suporte întregul prejudiciu.

Ministerul, pentru a emite Deciziile de reziliere, s-a raportat la stadiul activităților neimplementate la data demarării procedurii de reziliere (31.07.2015), astfel cum se poale observa și în întâmpinarea depusă, deci MDRAP nu a avut în vedere totalul indicatorilor realizați.

În acest sens, față de mențiunile reținute în Raportul nr. x care viza perioada 07.03.2015 - 31.07.2015, a rezultat că au fost îndeplinite o serie de indicatori și obiective, proiectul aflându-se la momentul emiterii Deciziilor de reziliere la un stadiu final.

În opinia recurentei, măsura adoptării Deciziilor de reziliere a fost una excesivă, fiind dată cu încălcarea principiului proporționalității, deoarece:

- proiectul a fost realizat în proporție majoritară cu o eficiență extraordinară în execuția financiară;

- toate rapoartele și studiile efectuate de FDCL până în prezent în vederea executării Proiectului și atingerii obiectivelor acestuia sunt în continuare la dispoziția autorității administrative și, mat mult, aceasta chiar le folosește în continuare.

Se mai arată că în baza Proiectului a fost realizat site-ul www.x.ro unde au fost încărcate toate studiile și statisticile realizate, acestea fiind în continuare liber accesibile oricărei persoane interesate.

Mai mult decât atât, chiar și cu sancțiunile aplicate de autoritate și în măsura în care MDRAP nu ar fi temporizat executarea contractului existau șanse foarte mari ca Proiectul să fi fost îndeplinit în proporție de 100%

În susținerea recursului sunt citate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că între Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013 și A. - Filiala Călărași, în calitate de Partener Principal (Leading Partner - LP) s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/30.07.2009, privind implementarea proiectului MIS ETC 56, cu titlul "Starea socio-economică și evaluarea zonei transfrontaliere Romania-Bulgaria între 2009- 2015".

Proiectul a fost finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013.

Potrivit art. 3 - Bugetul Proiectului din Contractul de finanțare nr. x/30.07.2009, valoarea totală eligibilă a Proiectului este de 5.979.460 euro (finanțare nerambursabilă și contribuția partenerului), din care: - 5.071.777,98 euro - fonduri FEDR, reprezentând 84,82 % din costul total al proiectului; - 777.329,79 euro - cofinanțare de la bugetul de stat, reprezentând 13 % din costul total al proiectului; - 130.352,23 euro - contribuția proprie a partenerilor, reprezentând 2,18 % din costul total al proiectului.

Potrivit art. 2 - Durata contractului, perioada de implementare a proiectului a fost de 78 luni, dar nu mai târziu de 31.12.2015.

De asemenea, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, și A. - Filiala Călărași, în calitate de Partener, s-a încheiat contractul de cofinanțare nr. x/30.07.2009, privind implementarea proiectului MIS ETC 56, cu titlul "Starea socio-economică și evaluarea zonei transfrontaliere Romania-Bulgaria între 2009- 2015".

Proiectul a fost finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013.

Perioada de implementare a proiectului s-a finalizat în data de 31.12.2015, iar liderul nu a reușit să finalizeze obiectivele propuse, respectiv să realizeze toate activitățile și să atingă indicatorii stabiliți prin proiect.

Obiectivul proiectului viza dezvoltarea unui set de instrumente de evaluare a situației socio-economice și evoluția acesteia în zona transfrontalieră, și anume metodologia, set de indicatori și baze de date, creșterea capacității administrative a AM, AN, STC prin utilizarea instrumentelor care sunt create special, asigurându-se astfel premisele pentru realizarea obiectivului de cooperare teritorială al politicii de coeziune, precum și îmbunătățirea nivelului de înțelegere privind proiectele cetățenilor finanțate din fonduri europene CBC.

Secretariatului Tehnic Comun al Programului, prin adresele nr. x/05.08.2015 și nr. y/05.08.2015, a informat Autoritatea de Management cu privire la propunerea de reziliere a Proiectului, respectiv a Contractului de finanțare nr. x/30.07.2009 și a Contractelor de cofinanțare nr. x/30.07.2009 și nr. y/30.07.2009.

Astfel, s-a apreciat că rezilierea contractului se impunea deoarece activitățile nu au fost îndeplinite, iar obiectivele proiectului nu puteau fi atinse până la 31.12.2015, iar din aprilie 2014 nu s-a constatat niciun progres în activitățile proiectului.

În considerarea adreselor STC nr. x/05.08.2015 și nr. y/05.08.2015, Direcția Generală Programe Europene - Direcția Monitorizare din cadrul autorității pârâte a propus, prin adresa nr. x/25.08.2015, inițierea procedurii de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/30.07.2009 și a Contractelor de cofinanțare nr. x/30.07.2009 și nr. y/30.07.2009, propunere care a fost aprobată de șeful de AM PCT. RO-BG.

În data de 25.09.2015, a avut loc întâlnirea de conciliere, ocazie cu care beneficiarul a solicitat un nou termen în vederea depunerii de noi materiale relevante stadiului implementării proiectului.

Prin adresa nr. x/24.11.2015, AM a comunicat rezultatul analizei documentelor către liderul A., recurenta-reclamantă fiind atenționată încă o dată asupra întârzierilor extrem de mari acumulate în derularea proiectului, întârzieri ce nu mai puteau fi recuperate în timpul rămas la dispoziție, concluzionându-se că soluția de continuare a derulării proiectului în condițiile propuse nu putea fi considerată acceptabilă.

Pe cale de consecință, potrivit adresei nr. x/21.01.2016 a Direcției Generale Programe Europene din cadrul MDRAPFE, s-a decis continuarea procedurii de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/30.07.2009 și a Contractelor de cofinanțare nr. x/30.07.2009 și y/30.07.2009, aferente proiectului 2444 "Socio-economic condition and evaluation of the Romania-Bulgaria Cross-Border Area between 2009-2015".

Astfel fiind, s-au emis cele două decizii de reziliere, fiind notificată recurenta-reclamantă, cu privire la acest aspect.

Recurenta-reclamantă a contestat deciziile de reziliere, iar instanța de fond a constatat legalitatea acestora.

Înalta Curte împărtășește soluția pronunțată de instanța de fond constatând că în mod temeinic s-a reținut legalitatea actelor administrative atacate.

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora Deciziile de reziliere au fost emise după "încetarea contractelor", Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor contractului de finanțare nr. x/30.07.2009, art. 2 Duration of the contract, alin. (3), "Perioada de implementare a proiectului este de 78 luni", iar conform alin. (5) al aceluiași articol, "Contractul de finanțare expiră/se termina în 5 ani de la data de încheiere a perioadei stipulate în paragraful 3 al acestui articol".

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Astfel, din analiza prevederilor art. 15 din Contractul de finanțare, reiese fără putință de tăgadă faptul că sub termenul de "reziliere" au fost cuprinse mai multe cazuri de ineficacitate a contractului și de restituire a sumelor plătite, inclusiv pentru situații intervenite la mai mult timp după încheierea perioadei de implementare.

Înalta Curte reține că, în cauză, contractul a fost reziliat în baza art. 15 alin. (4) din Contract, conform cărora "AM are dreptul să înceteze acest contract, cu o procedură de conciliere prealabilă și să ceară returnarea sumelor plătite deja".

Recurenta precizează faptul că a realizat în mare parte activitățile proiectului ce face obiectul contractului de finanțare nr. x/30.07.2009 însă nu are în vedere că principala activitate a proiectului, aceea de realizare a unui studiu și prezentarea de rapoarte privind situația socio-economică a zonei transfrontaliere nu a fost implementată, așa cum s-a angajat prin cererea de finanțare aprobată, anexă a contractului de finanțare.

Activitățile pe care recurenta le menționează sunt activități conexe, reprezentând suport pentru această activitate de realizare a studiului/prezentarea de rapoarte.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut că relevant pentru a considera proiectul implementat, este realizarea obiectivului general al proiectului, acela de a livra o imagine de ansamblu a condițiilor socio-economice și a evoluției zonei transfrontaliere România - Bulgaria 2009-2015.

Măsura de reziliere și de solicitare a plăților deja efectuate este în măsură să asigure apărarea interesului public, în condițiile în care sumele deja plătite reprezintă contribuții ale UE ce vor fi cerute, în aceste condiții în care proiectul nu a produs rezultatele asumate prin contract, de la statul român care va trebui să le plătească din fonduri publice.

Susținerile recurentei vizând reaua credință, în ceea ce privește posibilitatea continuării implementării proiectului, nu pot fi primite, având în vedere că, în urma vizitei de monitorizare efectuate de către Secretariatul Tehnic Comun în data de 31.07.2015, s-a consemnat că activitatea principală a proiectului "Producing reports according to the methodology" nu a înregistrat progrese din luna aprilie 2014, raport asumat și de reprezentantul legal al recurentei.

În urma acestui raport, Secretariatul Tehnic Comun al Programului a transmis propunerea de reziliere a proiectului prin adresa nr. x/05.08.2015, iar ulterior Autoritatea de Management a demarat procedura de reziliere a contractului ce a presupus o ședință de conciliere pe cale amiabilă la care s-a oferit posibilitatea beneficiarului de a aduce dovezi și argumente în favoarea sa tocmai pentru a nu fi luată o decizie "cu exces de putere".

Astfel, s-a avut în vedere că obiectivul proiectului nu a fost atins, iar afirmația recurentei potrivit căreia proiectul nu trebuia încheiat deoarece s-au realizat anumite activități în procent de 100%, iar altele în procent de mai mult de 50%, în mod corect nu a fost primită deoarece conform art. 1 alin. (3) din contractul de finanțare "PP acceptă finanțarea și va implementa partea proiectului pentru care este responsabil în timpul stabilit conform prevederilor prezentului contract și conform legislației naționale și europene", deci recurenta trebuia să îndeplinească toate activitățile ce îi reveneau așa cum au fost descrise în aplicația care a obținut finanțarea.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, corecțiile financiare pe care le-a primit beneficiarul au reprezentat consecințe directe ale modului defectuos și culpabil în care acesta a derulat procedura de achiziție a serviciilor de elaborare studiu și rapoarte, în condițiile în care, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, beneficiarul și-a asumat răspunderea pentru respectarea prevederilor legale și contractuale cu privire la derularea procedurilor de achiziție în cadrul proiectului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că actele administrative sunt legal întocmite, instanța de fond în mod corect reținând legalitatea acestora.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-Filiala Călărași împotriva sentinței civile nr. 1296 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2022.