ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.09.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 8769/28.08.2017, emise de pârât; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de admiterii a cererii de plată, respectiv de aprobare a plății creanței de asigurare în cuantum de 238.945,30 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit ca urmare a avarierii motociclului în accidentul rutier din data de 29.09.2012, în valoare de 9.730,30 RON, acoperirii prejudiciului material suferit ca urmare a distrugerii echipamentului de protecție în același accident rutier, în valoare de 3.707,00 RON; acordării prejudiciului moral în cuantum de 222.945 RON (contravaloarea în RON a sumei de 50.000,00 euro, conversia în RON efectuându-se la cursul valutar al BNR/03.12.2015: l euro = 4,4589 RON); acordarea cheltuielilor de judecată, în valoare de 2.563,00 RON.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.11.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 9716/10.10.2017, emise de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată, respectiv de aprobare a plății creanței de asigurare în cuantum de 13.437,30 RON, reprezentând acoperirea prejudiciului material în sumă de 9.730,30 RON ca urmare a avarierii motociclului în accidentul rutier din data de 29.09.2012 și a sumei de 3.707,00 RON ca urmare a distrugerii echipamentului de protecție în același accident rutier, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 11.05.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a conexat la dosarul nr. x/2017 dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 1683 din 08.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1683 din 08.05.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației împotriva deciziilor nr. 8769/28.09.2017 și nr. 9716/10.10.2017, emise de Fondul de Garantare a Asiguraților; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată astfel cum a fost formulată, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.563,00 RON.

În motivarea recursului arată că prin hotărârea recurată, instanța de fond a încălcat următoarele norme de drept material: art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale trebuie să fie în conformitate cu legislația și jurisprudența din România; art. 1371 C. civ., potrivit căruia "în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o"; art. 1387 alin. (1) C. civ., potrivit căruia în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condițiile art. 1388 și 1389, echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.; art. 1391 alin. (1) C. civ., conform căruia în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Susține că instanța de fond în mod nelegal a stabilit că a existat o culpă comună a recurentului în producerea accidentului rutier, având în vedere că din raportul de expertiză tehnică auto întocmit în dosarul nr. x/2015 de către expertul B. reiese că starea de pericol care a condus la producerea accidentului a fost generată de către conducătorul autoturismului C., D., aflat la volanul unui vehicul asigurat RCA la E. S.A., care nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, precum și faptul că viteza cu care recurentul circula nu a fost un factor determinant în producerea accidentului.

Critică faptul că instanța de fond a reținut că pârâtul a aplicat în mod justificat procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale și că această procedură reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului; că raționamentul instanței încalcă atât art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și că prima instanță nu s-a raportat la jurisprudența indicată de recurent, considerând că spețele respective nu se referă la situații identice în privința leziunilor suferite; că durata îngrijirilor medicale nu reprezintă unicul criteriu de stabilire a daunelor morale, astfel că trimiterea în mod exclusiv la acest indicator încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului, prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. că durata îngrijirilor medicale este o noțiune care a fost concepută în vederea aplicării legislației penale, iar pe de altă parte, aceasta conține o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilită prin aproximare, în baza unui barem prestabilit.

Susține că, în speță, numărul de zile de îngrijiri medicale nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viața sa a fost afectată de evenimentul rutier, motiv pentru care la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral trebuie avute în vedere criteriile stabilite în doctrină și jurisprudență, cum ar fi: indicatorii medico-legali ai gravității vătămării corporale; durata menținerii consecințelor vătămării (la nivel fizic și psihic); existența unei forme particulare de prejudiciu (estetic, de agrement, juvenil, etc); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieții victimei (personale, sociale, profesionale etc), consecințele în plan fizic și psihic ale leziunilor suferite.

Consideră că procedura utilizată de intimatul-pârât ignoră aceste aspecte, în condițiile în care fiecare victimă percepe vătămarea într-un mod specific, așa încât două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea acelorași zone ale corpului nu vor avea niciodată un prejudiciu identic ca întindere, gravitate ori importanță.

Din această perspectivă, susține că utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral ca cele avute în vedere de Fondul de Garantare a Asiguraților, pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, se caracterizează prin rigiditate și grad scăzut de adaptare la diferitele cazuri particulare.

De asemenea, critică stabilirea daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice agreate printr-o procedură internă, în cazul său acestea fiind în sumă de 320,00 RON/zi de îngrijiri medicale, câtă vreme acestea nu sunt reglementate printr-o normă legală aplicabilă pe teritoriul României, sens în care invocă parag. 20 din expunerea de motive a Directivei 2009/103/CE, potrivit căruia:

"Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității."

Apreciază că în materia daunelor morale nu pot exista astfel de praguri valorice și că judecătorul fondului a încălcat legea și a dat o interpretare eronată acesteia, validând sub aspectul daunelor morale acordate, Ghidul F.P.V.S. (Fondul de Protecție a Victimelor Străzii) pentru soluționarea daunelor morale, emis pro causa de către o persoană juridică cu rol de organism de plată a despăgubirilor, inclusiv a daunelor morale, în cazul accidentelor auto, în condițiile stabilite prin Ordinul CSA nr. 1/2008.

Precizează că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este, potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000, o asociație constituită din toți asigurătorii autorizați, condus de un consiliu director și finanțat prin cotizație, astfel că acest organism nu este un terț imparțial în materia asigurătorilor, acesta având interese comune cu societățile de asigurare existente pe piață.

Mai mult, din cuprinsul Legii nr. 32/2000 rezultă că scopul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii nu este acela de a emite ghiduri privind acordarea de daune, ci de a achita despăgubiri în situațiile prevăzute de lege, ceea ce face ca emiterea Ghidului să reprezintă o depășire a sferei de activitate reglementate prin legea specială, emiterea acestui act reprezentând o încălcare a capacității speciale de folosință a Fondului. Prin urmare, consideră că Ghidul emis de către această entitate nu poate fi luat în considerare în prezenta speță, instanța fiind chemată să analizeze exclusiv jurisprudența relevantă, urmând a aprecia în concret, în raport cu circumstanțele cauzei.

Consideră că informațiile furnizate de Ghid nu au putere probantă și nu se face dovada afirmațiilor din cuprinsul acestuia, iar pe de altă parte, având în vedere entitatea care l-a întocmit, se poate considera că acesta este afectat de subiectivism, în condițiile în care nu a fost făcută publică modalitatea de selecție a bazei de date. Pe de altă parte, arată că lucrarea este depășită, având în vedere că privește soluții de la nivelul anilor 2006 - 2010, ori accidentul din speță a avut loc în anul 2016.

Deși a fost legal citat, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ în dosarele conexate nr. x/2017 și nr. y/2017 cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziilor nr. 8769/28.08.2017 și nr. 9716/10.10.2017, emise de pârât; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de admiterii a cererii de plată, respectiv de aprobare a plății creanței de asigurare în cuantum de 238.945,30 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit ca urmare a avarierii motociclului în accidentul rutier din data de 29.09.2012, în valoare de 9.730,30 RON, acoperirii prejudiciului material suferit ca urmare a distrugerii echipamentului de protecție în același accident rutier, în valoare de 3.707,00 RON; acordării prejudiciului moral în cuantum de 222.945 RON (contravaloarea în RON a sumei de 50.000,00 euro la cursul BNR din 03.12.2015: l euro = 4,4589 RON).

Prin decizia nr. 8769/28.08.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în analizarea daunelor morale, s-a admis cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 8.800 RON și s-a respins cererea de plată în rest, apreciind că se impune acordarea către partea vătămată a jumătate din valoarea daunelor morale pe care le-a considerat întemeiate, ca urmare a reținerii culpei comune a conducătorilor vehiculelor implicate în accident.

Prin decizia nr. 9716/10.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în analizarea prejudiciului material în cuantum de 13.437,30 RON reprezentând avariere motociclu și echipament de protecție, s-a admis cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 6.718,65 RON reprezentând prejudiciul material pentru avarierea motociclului și a echipamentului de protecție și s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 6.718,65 RON, Fondul de Garantare a Asiguraților reținând culpa comună a celor două părți implicate în accident.

Astfel, s-a reținut că autoturismul cu numărul de înmatriculare x a schimbat banda de circulație fără a se asigura corespunzător, iar conducătorul motociclului (recurentul-reclamant din cauza de față) nu a adaptat viteza la condițiile de drum, motiv pentru care a admis cererea de plată în proporție de 50% din valoarea la care intimatul-pârât a apreciat că este îndreptățit recurentul-reclamant.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, constatând că aspectele reținute de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin deciziile atacate, referitoare la culpa comună a persoanelor implicate în accidentul de circulație, sunt corecte, în condițiile în care prin ordonanța pronunțată în dosarul nr. x/2012 organele de cercetare penală au constatat o culpă comună în producerea accidentului care aparține pe de o parte, numitului D. pentru faptul că a trecut de pe o bandă pe alta fără a se asigura corespunzător, iar pe de altă parte reclamantului care a frânat brusc și nu și-a adaptat viteza la condițiile de drum semnalizate corespunzător.

De asemenea, instanța de fond a reținut că o concluzie similară reiese și din raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a constatat că a existat o culpă a reclamantului în producerea pagubelor datorată vitezei de aproximativ 102 km/h, neadaptată la condițiile drumului, aspect care nu i-a permis reclamantului frânarea în condiții de siguranță.

Recurentul-reclamant critică prin cererea de recurs reținerea de către instanța de fond și de către Fondul de Garantare a Asiguraților a culpei comune în producerea accidentului de circulație, ceea ce a atras aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1371 C. civ., ce prevede că "în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o."

Înalta Curte împărtășește concluziile instanței de fond sub acest aspect, în condițiile în care opinia instanței de fond este susținută de probele administrate nemijlocit în cauză.

Solicitarea recurentului-reclamant de a se reține concluziile raportului de expertiză întocmit de către expertul B. în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București nu poate fi primită, având în vedere că aceasta este o expertiză extrajudiciară în raport cu cauza pendinte, impunându-se a se reține probele administrate în dosarul de față, nemijlocit și în condiții de contradictorialitate.

Înalta Curte observă că, reținând culpa comună a celor două persoane implicate, recurentului-reclamant i-au fost diminuate cu 50% atât despăgubirile reprezentând daunele materiale, cât și despăgubirile privind daunele morale la care Fondul de Garantare a Asiguraților a apreciat că este îndreptățit.

În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, Înalta Curte constată că potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Din această perspectivă este adevărat că două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea acelorași zone ale corpului pot să nu aibă un prejudiciu identic ca întindere, gravitate ori importanță, astfel cum susține recurentul-reclamant prin cererea de recurs, însă tocmai de aceea se impune cu necesitate stabilirea unor criterii cu un grad ridicat de obiectivitate, care să se coroboreze cu circumstanțele particulare ale cauzei și cu jurisprudența în materie.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a criticat reținerea în stabilirea cuantumului despăgubirilor, conform procedurii interne, a criteriului referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, intimatul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Cu toate acestea, durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, existența și intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

După cum s-a arătat anterior, Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii poate fi avut în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv. Prevederile acestui Ghid se aplică prin prisma dispozițiilor legale incidente, a criteriilor de cuantificare a despăgubirii stabilite pe cale jurisprudențială și a trăsăturilor specifice fiecărei cauze. Constatarea instanței în sensul că prejudiciul material suferit de reclamant în urma vătămării corporale se pretează la acordarea unei despăgubiri este o chestiune de apreciere, respectiv de temeinicie, asupra căreia nu se va interveni în recurs.

În speță, în baza înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2017, instanța de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală și intensitatea acestor consecințe, apreciind ca fiind corectă valoarea despăgubirilor acordate de către Fondul de Garantare a Asiguraților reclamantului.

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant conform căreia Ghidul de stabilire a prejudiciului a fost emis de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii cu depășirea sferei de activitate a acestei entități, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 32/2000, Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului cauzei de față, care constă în anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților în soluționarea contestației formulate de către recurentul-reclamant.

În plus, o asemenea critică nu a fost invocată în fața primei instanțe în argumentarea nelegalității și netemeiniciei deciziilor atacate.

Înalta Curte reține că despăgubirile acordate de instanța de fond reprezintă o justă și îndreptățită reparație morală pentru suferințele profunde și îndelungate, fizice și psihice suferite de intimat, acestea fiind diminuate corespunzător ca urmare a reținerii culpei comune în producerea accidentului rutier.

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1683 din 08.05.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1683 din 08.05.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2022.