ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 15482/26.06.2018 emisă de pârât, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței sale - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 257.500,00 RON, cu titlu de despăgubiri (din care suma de 7.500,00 RON, reprezintă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material, suferit ca urmare a avarierii motociclului marca x, iar suma de 250.000,00 RON reprezintă despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferit ca urmare a vătămării sale corporale în accidentul rutier din data de 12.02.2015.)

Prin sentința civilă nr. 2046 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis în parte acțiunea precizată și formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat parțial decizia nr. 6891/27.06.2017 în privința cuantumului despăgubirilor și, în consecință:

- a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie, pentru suma de 50.000 RON;

- a respins restul pretențiilor reclamantului.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Susține recurentul-reclamant că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 163/1995, art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 și art. 1391 alin. (1) din C. civ.

Se arată de către recurent că procedura internă a FGA în baza căreia pârâtul cuantifică daunele morale nu are în vedere practica instanțelor de judecată în situații similare, ci se bazează pe ghidul pentru daune morale întocmit de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția FPVS.

În aprecierea asupra daunelor morale, Fondul de Garantare utilizează o procedură internă ce are la bază sumele prevăzute în "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale", document ce este redactat sub egida și cu finanțarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii", asociația constituită din societățile de asigurare abilitate să comercializeze asigurări RCA în România.

Afirmă recurentul-reclamant că "Ghidul FPVS" nu este izvor de drept, prin urmare nu poate constitui o bază de fundamentare a unei decizii FGA ori a unei hotărâri judecătorești. Dacă o lucrare de specialitate ce prezintă grave carențe de transparență metodologică influențează o autoritate publică ori instanța de judecată în soluția sa, atunci sunt încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO.

Reținând implicit că procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale, procedură aprobată printr-o decizie internă a FGA este în măsură a asigura un tratament echitabil, prima instanță lipsește de eficiență posibilitatea conferită de lege celor vătămați în drepturile lor de a obține controlul de legalitate al actelor emise de FGA, control pe care instanța de fond îl exercită într-un final.

Arată recurentul-reclamant că instanța de fond a confirmat demersul pârâtului FGA de a se raporta la numărul de zile de îngrijiri medicale, ca indicator medico-legal apreciind că în lipsa unor criterii legale, acesta reprezintă un criteriu obiectiv și rezonabil, însă susține că există o contradicție vădită între confirmarea pragurilor valorice stabilite de FGA și argumentul potrivit căruia aceste criterii de cuantificare al despăgubirilor au un grad ridicat de generalitate, motiv pentru care este preferat să se particularizeze de la speță la speță.

Totodată, afirmă recurentul că prima instanță nu s-a referit deloc la jurisprudența în materie deși trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă în demersul de cuantificare a daunelor morale și susține că există o neconcordanță vădită între nivelul despăgubirilor stabilite de instanța de fond în cazul dedus judecății și nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare, de către instanțele judecătorești la nivel național în ultimii ani.

Din această perspectivă hotărârea judecătorească este dată cu încălcarea principiului nediscriminării, despăgubirile acordate recurentului fiind semnificativ mai mici decât cele acordate pe cale judecătorească altor victime în privința cărora s-au dovedit atingeri asemănătoare ale sănătății și integrității corporale, fără ca acest tratament diferit aplicat de prima instanță să fie justificat.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

După o amplă prezentare a situației de fapt, se susține de către recurentul-pârât că FGA nu este un asigurător sau reasigurător.

Se afirmă de către recurentul-pârât că procedura utilizată de FGA nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii și reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă și corespunzătoare a situației reale și a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte, nefiind echivalent cu zile de spitalizare, concediu medical, zile de tratament recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităților. Apariția unei complicații va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se același principiu asemenător leziunilor unde se cuantifică complicația cea mai gravă.

Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizației numai orientativ și nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere și criteriul echității, aspect ce se impune prin aceea că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, ținându-se cont de criteriul gravității prejudiciului moral, dar și de criteriul echității.

Se mai arată și faptul că asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, putând pretinde de la cel care i-a provocat prejudiciul, în temeiul faptei ilicite a acestuia, o reparație egală cu diferența dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare și valoarea reală a pagubei suferite.

Autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligația de a repara paguba cauzată invocând existența contractului de asigurare, deoarece, pe de o parte, acest contract creează raporturi și produce efecte numai între părțile contractante, în timp ce el este o terță persoană, iar pe de altă parte, despăgubierea respectivă poate să nu corespundă valoric pagubei reale, situație în care autorul prejudiciului, ținut la o reparație integrală, va trebui să plătească diferența.

În cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producerea evenimentului rutier, este cel care răspunde delictual, însă patrimonial răspunde asigurătorul, legiuitorul stabilind gravitatea încheierii acestor tipuri de asigurări raportat la impactul social în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.

Recurentul-reclamant A. și recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu au depus întâmpinări față de recursul părții adverse.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A.

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată nr. x din 02.09.2016 înregistrată la Fondul de Garantare al Asiguraților, reclamantul A. a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile FGA cu suma de 7.500 RON daune materiale și suma de 250.000 RON daune morale reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 12.02.2015.

Prin decizia nr. 15482 din 26.06.2018 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 294 RON daune materiale și suma de 29.250 RON daune morale.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat instanței anularea parțială a deciziei nr. 15482/26.06.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței sale în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 în valoare totală de 257.500 RON cu titlu de despăgubiri (din care suma de 7.500 RON reprezintă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material, suferit ca urmare a avarierii motociclului marca x, iar suma de 250.000 RON reprezintă despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferit ca urmare a vătămării sale corporale în accidentul rutier din data de 12.02.2015.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtului să emită o nouă decizie pentru suma de 50.000 RON, reclamantul formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Amintește Înalta Curte că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul."

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

Prin recurs s-a criticat faptul că la aprecierea daunelor morale, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a utilizat o procedură internă ce are la bază sumele prevăzute în "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale", ghid ce nu poate constitui o bază de fundamentare a unei decizii FGA ori a unei hotărâri judecătorești.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că recurgerea la o procedură internă/ghid elaborat la nivelul unei autorități publice nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparență în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri.

Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum. Procedura folosită de recurentul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. dar și cu jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea valorilor stabilite pe baza procedurii interne adoptate de FGA.

Sub acest aspect, se constată, verificând sentința atacată, că practica internă administrativă a pârâtului este un reper, însă este un reper relativ ce poate fi răsturnat, astfel că urmare a probatoriului administrat în cauză a rezultat dimensiunile și fațetele prejudiciului moral al reclamantului, așa cum a reținut, în mod corect, instanța de fond.

Prin urmare, se constată că judecătorul fondului a avut în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv scrisoarea medicală din data de 27 iulie 2015, certificatul medico-legal nr. 2950/A2/436 din 14 august 2015, completare nr. 4394/A2/436 din 30 octombrie 2015 la certificatul medico-legal anterior menționat, precum și depozițiile martorilor B. și C., stabilind o valoare a daunelor morale în cuantum de 50.000 RON în raport de suferințele fizice provocate reclamantului, trauma fizică și psihică suferită de acesta, dificultatea recuperării, durerile ocazionale și prejudiciul estetic permanent, disfuncționalitatea brațului cu consecințe asupra modului de exercitare a meseriei.

În raport de acest aspect se constată că susținerea recurentului-reclamant ce vizează faptul că "instanța de fond a confirmat demersul pârâtului FGA de a se raporta la numărul de zile de îngrijiri medicale, ca indicator medico-legal apreciind că în lipsa unor criterii legale, acesta reprezintă un criteriu obiectiv și rezonabil, însă susține că există o contradicție vădită între confirmarea pragurilor valorice stabilite de FGA și argumentul potrivit căruia aceste criterii de cuantificare al despăgubirilor au un grad ridicat de generalitate, motiv pentru care este preferat să se particularizeze de la speță la speță" este nefondată, judecătorul fondului la stabilirea daunelor morale a avut în vedere situația de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte va reține și faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă probele administrate în procedura administrativă sau în cea judiciară nu conduc spre această concluzie.

Înalta Curte reține că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, și nu a unei satisfacții patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată o aplicare corectă a legii de către prima instanță, prin majorarea sumelor acordate reclamantului, sumele stabilite inițial de către autoritatea pârâtă nefiind corespunzătoare unei corecte aplicări a legii, astfel că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat.

II.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Va reține Înalta Curte că, deși Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Alin. (3) al aceluiași articol statuează că:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din același act normativ:

"Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."

Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor și în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta face plăți din disponibilitățile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraților și criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanța de recurs și nici prima instanță nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraților.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ținând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce privește cuantumul sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie.

În ceea ce privește stabilirea daunelor morale, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulație, menționând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferințele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferințele psihice, dar și consecințele inevitabile ale situației create asupra vieții sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinței recurate și acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ. poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de temeinicie.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2046 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.