ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2022

Cererea de chemare în judecată La data de 04 decembrie 2071, pe rolul Curții de Apel Craiova a fost înregistrată contestația formulată de S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B. și administrator special C. împotriva Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emise de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, decizie prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva măsurilor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul E-COMMERCE în cadrul S.C. A. S.R.L., Cod SMIS 46805, nr. 3475/23.06.2017 emis de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale - Direcția Management Financiar și Control - Compartimentul Control și Nereguli. A solicitat anularea Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emisă de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul E-COMMERCE în cadrul S.C. A. S.R.L., Cod SMIS 46805, nr. 3475/23.06.2017 emis de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale -Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale - Direcția Management Financiar și Control - Compartimentul Control și Nereguli. De asemenea, a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul E-COMMERCE în cadrul S.C. A. S.R.L., Cod SMIS 46805, nr. 3475/23.06.2017 emis de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale -Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale - Direcția Management Financiar și Control - Compartimentul Control și Nereguli.

Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 365/2019 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și a dispus anularea Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emisă de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.06.2017 emis de MCSI-OIPSI.

Recursul exercitat în cauză Pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Arată autoritatea pârâtă că soluția instanței de fond este nelegală deoarece judecătorul Curții de Apel Craiova, la momentul analizei în concret a activității beneficiarului contractului, s-a raportat permanent la situația de fapt actuală, iar nu la cea existentă la momentul emiterii titlului de creanță. Astfel, instanța fondului și-a întărit convingerea citând din considerentele Deciziei nr. 342 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, arată recurenta. Mai arată recurenta, contrar celor reținute de judecătorul fondului, reprezentanții OIPSI au procedat în conformitate cu prevederile din legea specială, dar și ca urmare a faptului că părțile (Ministerul pentru Societatea Informațională în calitate de Organism Intermediar și S.C. A. SRL) au convenit la data de 21.02.2014 ca la art. 21 alin. (2) lit. e) din Contractul de finanțare nr. x/21.02.2014 sa fie inserate, în mod expres, următoarele prevederi: "Contractul se consideră reziliat de drept, fără altă formalitate sau punere în întârziere (pact comisoriu de grad IV), urmând ca beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, în cazul în care Beneficiarul, după încheierea contractului, face obiectul unei proceduri de insolvență - dizolvare prin reorganizare fără acordul prealabil al OI, administrare judiciară sau sub controlul altei autorități, și-a suspendat activitatea sau se află într-o situație asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară reglementată de legislația sau reglementările la nivel național sau comunitar". Or, conform art. 1270 alin. (1) C. civ. contractul este legea părților contractante, iar criticile S.C. A. S.R.L. referitoare la netemeinicia actului administrativ nu pot anula efectele Procesului-verbal nr. x/23.06.2017, ce reprezintă titlu de creanță de drept. În ceea ce privește susținerile reclamantei, reținute de către instanța de fond, cu privire la faptul că intrarea în insolvență nu reprezintă o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, apreciază recurenta că: O.U.G. nr. 66/2011 stabilește, în general, că la momentul când apare o neregulă se demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și în special, în art. 36 din ordonanță: " Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora". Este adevărat, arată recurenta, că în Legea insolvenței (art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență publicată în Monitorul Oficial nr. 466/25.06.2014), se prevăd măsuri de protejare a debitorului insolvent, în sensul că: "de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale", însă având în vedere faptul că O.U.G. nr. 66/2011, modificată și completată ulterior, este legea specială în raport cu Legea nr. 85/2014, apare această derogare care înlătură protecția prevăzută de lege. De asemenea, intrarea în insolvență a beneficiarului de fonduri europene, precum și înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanțat prin Program reprezintă nereguli și încălcări ale clauzelor contractului de finanțare și ale legislației speciale în domeniu, fiind stipulate sub sancțiunea de declarare ca neeligibile a cheltuielilor aferente contractului și declararea procedurii de constituire și recuperarea debitului potrivit legislației aplicabile creanțelor bugetare. Aceasta înseamnă că, în momentul în care un comerciant a intrat în insolvență se demarează acțiunea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, care reprezintă activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată. În urma acestei acțiuni se întocmește un Proces-verbal de constatare sau o Notă de constatare, care reprezintă titlu de creanță, concluzionează recurenta. Având în vedere că, la data de 19.06.2014 în dosarul nr. x/2014 Tribunalul Gorj, prin Hotărâre, a admis cererea de chemare în judecată, dispunând în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., apreciază recurentul că, în mod legal și pentru motive întemeiate, echipa de control din cadrul OIPSI a procedat la întocmirea titlului de creanță, Procesul-verbal de constatare a neregulii/debitului nr. x/23.06.2017, contestatorul devenind debitor pentru suma de 302,400.00 RON, după cum urmează: 250,084.80 RON - FEDR și 52.315,20 RON - BS. În consecință, toate aceste fapte au condus la emiterea actelor contestate și constituie "nereguli" și "neregularități" în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 12 din Contractul de finanțare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 05.02.2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. În esență, intimata-reclamantă a susținut că în mod corect a reținut instanța de fond nelegalitatea actelor administrative contestate, întrucât recurenta-pârâtă nu a făcut dovada prejudiciului adus bugetului Uniunii Europene în urma deschiderii procedurii generale a insolvenței societății reclamante.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente, precum și a prevederilor legale incidente în materia acordării finanțării nerambursabile prin FEADR, respectiv a clauzelor Contractului de finanțare nr. x/21.02.2014 încheiat între Ministerului pentru Societatea Informațională, în prezent Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de autoritate contractantă, și reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, prin prisma intrării societății reclamante sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare. Concret, chestiunea de drept relevantă în speță este aceea dacă intrarea în insolvență a beneficiarului finanțării reprezintă ca atare o încălcare a prevederilor contractuale și dacă acesta a fost sancționat exclusiv pentru declanșarea procedurii de insolvență. În acest sens, se observă că recurenta a susținut că intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile sub incidența Legii nr. 85/2006 reprezintă o încălcare a contractului de finanțare, fiind astfel suficientă o schimbare a situației financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea procedurii insolvenței în forma generală sau simplificată asupra beneficiarului, indiferent de culpa sau nu a acestuia în declanșarea acestei proceduri, pentru ca autoritatea contractantă să procedeze la demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat. Totodată, a susținut că intrarea în stare de insolvență a debitorului reprezintă un criteriu de declarare ca neeligibil a acestuia, de natură a determina declanșarea procedurii de constituire și recuperare a debitului. Prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23.06.2017, pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României a constatat că împotriva beneficiarului s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență prin sentința nr. 1114/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, astfel că începând cu data de 16.09.2014, reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2014, prin deschiderea procedurii generale de insolvență și, în aceste condiții, echipa de control a constatat că investiția realizată de reclamantă în cadrul proiectului "E-Commerce în cadrul lui S.C. A. SRL" a devenit neeligibilă deoarece, prin intrarea în insolvență s-au încălcat dispozițiile contractuale, suma neeligibilă datorată fiind stabilită la un cuantum de 302,400.00 RON (250.084.80 RON - FEDR și 52.315,20 RON - BS). De asemenea, a reținut că din documentele existente la dosarul cauzei precum și din declarația pe proprie răspundere a administratorului societății reiese faptul că toate bunurile achiziționate prin proiectul E-Commerce sunt în integralitatea lor în posesia societății și sunt folosite în scopul pentru care au fost achiziționate. Totdată, potrivit, sentinței nr. 197 din 19 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare rezultă că reclamanta a parcurs cu succes procedura reorganizării judiciare și că bunurile achiziționate sunt folosite în continuare în scopul pentru care au fost achiziționate, astfel că, în cauză nu se poate discuta despre existența vreunui prejudiciu care să afecteze bugetul U.E. sau bugetul național. Prin urmare, este de observat faptul că procesul-verbal a fost emis exclusiv pe considerentul deschiderii procedurii, fără a se analiza cauzele intrării în insolvență, iar în contractul de finanțare încheiat între părți nu s-a prevăzut explicit că împrejurarea declanșării procedurii insolvenței față de reclamantă constituie neregulă și determină retragerea finanțării, prin procesul-verbal contestat fiind reținute dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, pârâta concluzionând că deschiderea procedurii insolvenței constituie în sine o neregulă, nefiind necesară întrunirea altor condiții. Din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.06.2017 emis de MCSI-OIPSI și al Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emisă de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale de soluționare a contestației, rezultă că motivul de fapt care a stat la baza emiterii acestor acte administrative îl constituie deschiderea procedurii generale de insolvență în privința beneficiarului S.C. A. S.R.L.. Autoritatea publică pârâtă a concluzionat că societatea reclamantă a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006, ceea ce constituie o neregulă, conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare. Contrar susținerilor recurentei și în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că pârâta a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenței în privința reclamantei nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societății. Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora. Înalta Curte constată că dispozițiile enunțate supra obligă autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de: a) constatare a neregulilor; b) stabilire a creanțelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora, premisa demarării acestei activități constituind-o intrarea în procedura insolvenței a beneficiarului finanțării. Așadar, se reține că prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora. A doua obligație a autorităților competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, ca atare, o activitate subsecventă constatării unor nereguli. În consecință, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează obligații ale autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și procedura de urmat pentru identificarea unor astfel de nereguli în cazul beneficiarilor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență. De altfel, așa cum rezultă și din Decizia nr. 342/24.09.2013, invocată în cauză, considerente reiterate și în Decizia nr. 195/2015 a Curții Constituționale, recurenta-pârâta trebuia să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și care să fi determinat intrarea în insolvență, distinct de constatarea deschiderii procedurii insolvenței. Într-adevăr, prin decizia nr. 342/24.09.2013 invocată de recurenta-pârâtă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, însă considerentele acesteia sunt obligatorii și se impun a fi respectate, în egală măsură, ca și mențiunile dispozitivului acesteia. Astfel, așa cum s-a arătat, prin decizia nr. 342/24.09.2013 Curtea Constituțională a constatat compatibilitatea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 cu prevederile Constituției motivând că, "prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora. A doua obligație a autorităților competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, și fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvență". A mai reținut Curtea Constituțională că, "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia", iar "instanța de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, și care, eventual, au condus la intrarea în insolvență, precum și să facă aplicarea art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011". În speță, organele de control au făcut aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință de hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar trebuie demarată activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheind procesul-verbal fără a motiva în concret de ce deschiderea procedurii de insolvență contravine condițiilor finanțării și criteriilor de eligibilitate. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă deschiderea procedurii insolvenței asupra beneficiarului pentru a se demara procedura de recuperare a ajutorului financiar acordat, această situație reprezentând exclusiv premisa îndeplinirii de către autoritatea contractantă a obligației de a începe activitatea de control și, doar în ipoteza constatării existenței unor nereguli, de a proceda la constatarea neregulilor identificate și la stabilirea creanțelor bugetare rezultate. În speță, nu poate fi primită alegația recurentei-pârâte în sensul că simpla intrare a societății reclamante în procedura insolvenței ar reprezenta o neregulă, contravenind condițiilor stipulate în contractul de finanțare și constituind astfel un criteriu de neeligibilitate a beneficiarului finanțării nerambursabile, deoarece nu este susținută de un suport probator și nu este fundamentată legal, fiind rezultatul greșitei interpretări de către parte a dispozițiilor incidente în materie. În același sens, nu poate fi primită nici alegația recurentei-pârâte în sensul că existența clauzei prevăzute de art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul de finanțare fac dovada existenței unei nereguli. Sub acest aspect este relevant art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 care definește neregula ca fiind: "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit." Noțiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general." La rândul său, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa, a apreciat că și "abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" (C-465/10 pct. 47), "statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporționalității, principiu consacrat de jurisprudența acestei curți. În legislația națională principiul proporționalității este reglementat prin art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv. Totodată, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acțiunea întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia." Aplicând cadrul normativ evidențiat cauzei deduse judecății, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare contestat este nelegal, având în vedere că la baza emiterii acestuia a stat exclusiv motivul intrării în insolvență a societății reclamante. În speță, intrarea societății reclamante în procedura insolvenței nu reprezintă o neregulă în accepțiunea legii, conținutul activității de constatare a neregulilor neputând fi redus la simpla constatare de către autoritatea pârâtă a împrejurării că reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2006 (sentința nr. 1114/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă deschizându-se procedura generală de insolvență), premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, fără a se reține existența unor nereguli distinct de simpla intrare a societății în insolvență. De asemenea, deși pârâta a considerat că se impune aplicarea sancțiunii declarării neeligibilității cheltuielilor aferente contractului de finanțare și declanșarea procedurii de constituire și recuperare a prejudiciului, aceasta nu a administrat dovezi pentru a-și susține opinia conform căreia, ca urmare a intrării societății reclamante în procedura generală a insolvenței, a fost prejudiciat bugetul Uniunii Europene și au fost efectuate cheltuieli necuvenite. Or, câtă vreme s-a constatat că ulterior sentinței nr. 197 din 19 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, reclamanta a parcurs cu succes procedura reorganizării judiciare și că bunurile achiziționate sunt folosite în continuare în scopul pentru care au fost achiziționate (toate bunurile achiziționate prin proiectul E-COMMERCE sunt în integralitatea lor în posesia societății și sunt folosite în scopul pentru care au fost achiziționate), măsura retragerii totale a finanțării nerambursabile acordate reclamantei pentru simplul fapt că a intrat în procedura insolvenței nu respectă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența europeană și națională, nefiind o măsură oportună și necesară. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă interpretează greșit considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 342/24.09.2013, susținând că, indiferent de culpa sau nu a beneficiarului finanțării europene nerambursabile în declanșarea procedurii insolvenței, acest eveniment reprezintă o schimbare a situației financiare a proiectului asumat de acesta, constituind astfel premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar acordat. Potrivit statuărilor instanței constituționale, "(…..) instanța de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, și care, eventual, au condus la intrarea în insolvență, precum și să facă aplicarea art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011." În consecință, instanța de control judiciar arată că răspunderea beneficiarului nu poate fi antrenată decât de existența culpei, aspect care nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal, deoarece nu s-a demonstrat că insolvența a fost provocată de culpa intimatei-reclamante, sarcina probei culpei acesteia în ceea ce privește starea de insolvență revenind autorității care a întocmit actul de control. Or, aceasta a învederat doar că beneficiarul a intrat în procedura insolvenței și a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul de finanțare, fără a-și întemeia această din urmă afirmație pe un suport probator. De altfel, aceste imputări aduse reclamantei reprezintă doar o reproducere a unor clauze contractuale, fără a fi învederate fapte culpabile concrete, ci doar o deducere a existenței faptelor imputate din starea de insolvență. În lipsa oricăror alte informații relative la cauzele ce au provocat insolvența, simpla deschidere a procedurii nu echivalează cu o acțiune sau inacțiune prin care să se fi încălcat obligațiile impuse de contractul de finanțare și de normele dreptului comunitar, incidente în speță, și care să fi avut ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene. În fine, nu poate fi reținută nici critica recurentei-pârâte în sensul că instanța de fond a ignorat întreaga situație de fapt și drept care a impus emiterea actelor contestate, deoarece din considerentele sentinței atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat criticile reclamantei formulate din perspectiva dispozițiilor legale incidente, și le-a apreciat întemeiate, argumentându-și opinia. În acest context, reținând că deschiderea procedurii de insolvență nu reprezintă prin ea însăși o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în cazul intimatei-reclamante nu au fost dovedite nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, Înalta Curte constată că demersul recurentei-pârâte de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare este nelegal, consecința fiind anularea actelor administrative contestate.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința de fond.