ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 772.813,10 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului utilizat fără titlu de către pârâte și a dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului.

Prin sentința nr. 17/13.07.2020, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 44.454,25 RON, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință a spațiului pentru perioada septembrie 2016- decembrie 2017, a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 12.753,59 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului pentru perioada ianuarie- decembrie 2017 și a obligat fiecare pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, fiecare pârâtă a declarat apel.

Prin decizia nr. 73/10.02.2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, atât B., cât și S.C. C. S.R.L. au declarat recurs.

Cu titlu prealabil, se cuvine menționat că examinarea susținerilor expuse în memoriile de recurs relevă că acestea sunt identice, așa încât ele vor fi prezentate și analizate împreună.

Astfel, în motivare, după expunerea etapelor procesuale anterioare, autoarele căii de atac au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Subsumat ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele au susținut că prin respingerea cererii de amânare depuse, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 15 C. proc. civ.

Sub acest aspect, au arătat că instanța de prim control judiciar în mod greșit a apreciat că la dosarul cauzei nu se regăsește dovada calității de reprezentant a apărătorului, în condițiile în care acesta se afla în izolare din cauza infectării cu virusul Covid-19, fiind în imposibilitate de a emite împuternicire avocațială.

Totodată, evocând prevederile art. 15 și art. 222 C. proc. civ., au menționat că dovada calității de reprezentant decurgea și din faptul că în primă instanță, au fost reprezentate de același avocat.

Prin prisma aceluiași motiv de nelegalitate, dar și al celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentele au susținut că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la motivele de apel identificate la punctele 1, 2 și 4 din cererea de apel, decizia atacată fiind pronunțată astfel cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a art. 480 C. proc. civ.

În continuare, reluând prezentarea situației de fapt, a considerentelor primei instanțe și a criticilor de netemeinicie formulate în susținerea apelului promovat, au arătat că hotărârea instanței de fond trebuia să se întemeieze pe fapte și împrejurări certe, pe motive întemeiate pe probatoriul administrat, care să formeze convingerea părții cu privire la legalitatea hotărârii pronunțate.

La 07.06.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, iar la 05.07.2021, recurenta B. a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; numai recurentele și-au prezentat punctele de vedere.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursurilor, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de casare reglementate de lege.

În speță, recurentele au indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin prisma primului motiv de casare invocat, deși recurentele au indicat textele legale care ar fi fost încălcate de instanța de prim control judiciar, analiza cererii de recurs relevă însă că nu au fost dezvoltate critici ce ar putea fi circumscrise acestui motiv, autoarele căii de atac criticând hotărârea atacată din perspectiva elementelor probatorii de la dosar și a modului în care instanța de apel a apreciat asupra lor.

Astfel, recurentele au afirmat că prin dispoziția de respingere a cererii de amânare a judecării cauzei, la termenul din 27.01.2021, au fost încălcate art. 15 și art. 222 C. proc. civ., arătând că avocatul care a semnat cererea se afla în izolare din cauza infectării cu virusul Covid-19 și în imposibilitate de a emite o împuternicire avocațială. Totodată, au mai relevat că dovada calității de reprezentant decurgea și din faptul că în primă instanță au fost reprezentate de același apărător.

Instanța de prim control judiciar a evaluat înscrisurile aflate la dosar și a reținut că nu există la dosarul cauzei un înscris care să ateste calitatea de reprezentant a persoanei ce a formulat cererea de amânare.

În acest context, susținerea recurentelor în sensul că dovada calității de reprezentant decurgea din reprezentarea lor, în fața primei instanțe, de același avocat, nu poate avea o altă semnificație decât aceea că autoarele căilor de atac tind să obțină reevaluarea necesității de a prezenta împuternicirea avocațială, cu alte cuvinte a unei chestiuni care implică administrarea unei probe, în dovedirea unei calități. Se cuvine subliniat și că instanța de apel nu a reținut că avocatul autoarelor căilor de atac, împuternicit pentru reprezentarea lor în fața primei instanțe, nu ar fi putut să declare apelul - doar o asemenea ipoteză putând să se constituie, în cazul în care ar fi fost incidentă, într-o veritabilă critică de legalitate.

În altă ordine de idei, Înalta Curte notează că recurentele atacă o măsură (aceea de respingere a cererii de amânare a cauzei) pe care, în realitate, instanța de apel nu a luat-o, în contextul în care cererea formulată de avocat nu a fost luată în considerare în lipsa dovezii de reprezentant. De altfel, în condițiile în care instanța de apel a procedat la amânarea pronunțării, recurentele nici nu au susținut o eventuală încălcare a procesului echitabil.

Or, astfel de critici nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

În ceea ce privește susținerile recurentelor referitoare la nepronunțarea instanței de prim control judiciar asupra tuturor motivelor de apel, acestea sunt contrazise în mod neechivoc de considerentele deciziei atacate, astfel încât, din această perspectivă, critica apare ca fiind formală.

Mai mult, în susținerea recursului, autoarele căii de atac au reiterat criticile din apel cu privire la netemeinicia hotărârii primei instanțe, fără a critica, în concret, aspectele reținute de instanța de apel.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar, iar motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților din apel.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurente prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanțele de fond, recurentele urmăresc, în realitate, să provoace un control de fond, de netemeinicie, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Așa fiind, în lipsa unor critici de nelegalitate, se reține că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurentele-pârâte B. și S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 73/10.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.