ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2689/2022

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.12.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamantele A. si B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași:

I. a. obligarea la recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcției exercitate de fiecare reclamantă, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, astfel: pentru A., coeficientul de multiplicare 21,5 - (nr. crt. 9 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006) pentru perioada 22.12.2018 - 01.03.2020 (data eliberării din funcție prin pensionare); pentru B., coeficientul de multiplicare 19,00 (nr. crt. 13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006) pentru perioada 20.12.2018 - 05.02.2021 (data eliberării din funcție prin pensionare);

b. obligarea la plata diferențelor salariale, actualizate și cu aplicarea dobânzii penalizatorii, ca urmare a recalculării indemnizației conform pct. I lit. a), pentru perioada 22.12.2020-data eliberării din funcție prin pensionare a fiecăreia.

II. obligarea la emiterea adeverinței tip privind restabilirea/recalcularea/actualizarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, la data ieșirii la pensie, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată conform pct. I a, prin raportare la coeficientul de multiplicare 21,5 pentru A., respectiv coeficientul de multiplicare 19,00, pentru B..

III. obligarea la plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație, aplicate asupra diferenței dintre indemnizația stabilită inițial ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu și indemnizația stabilită ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu după stabilirea indemnizației de bază potrivit coeficienților de multiplicare 21,5 și respectiv 19, începând cu data eliberării din funcție prin pensionare și data emiterii adeverinței tip cu stabilirea noii baze de calcul.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Iași a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, prin raportare la decizia Curtii Constituționale nr. 290/26.04.2018.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantele au aratat că nu mai au calitatea de judecatori în activitate, astfel că, în cauză, nu erau aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1131/11.05.2022, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și a declinat în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a cererii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, iar reclamantele au avut calitatea de judecător la Curtea de Apel Iași.

Instanța a reținut că, raportat exclusiv la dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și art. 210 din Legea nr. 62/2011, cauza ar fi fost de competența Tribunalului Iași, în timp ce soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței pronunțate în cauză ar fi fost de competența Curții de Apel Iași.

A mai reținut că, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Raportat la cele statuate de către Curtea Constituțională, instanța a reținut că, în stabilirea competenței teritoriale facultative, ca urmare a aplicării art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., trebuie avută în vedere și instanța de judecată reclamantă sau pârâtă, după caz, nu numai salariatul judecător/procuror/asistent judiciar/grefier, după caz. În speță, pârâta este Curtea de Apel Iași, iar dacă prezenta cauză ar fi solutionata în prima instanță de către Tribunalul Iași, soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței pronunțate ar fi de competența Curții de Apel Iași.

Față de aceste considerente, având în vedere că pârâta în prezenta cauză este Curtea de Apel Iași, dar și instanță de judecată în apel, coroborat cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, sub dosar nr. x/2021, iar prin precizările scrise primite la dosar în data de 08.09.2022, reclamantele au invocat că Tribunalul Galați nu este competent teritorial să soluționeze cauza.

Au învederat că, la momentul înregistrării acțiunii, nu mai aveau calitatea de judecători în activitate, fiind eliberate din funcție prin pensionare de la data de 01.03.2020 - A. și 05.02.2021 - B..

Prin sentința civilă nr. 1286 din 18.10.2022, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de reclamante și a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Iași și Tribunalul Galați, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Rațiunea art. 127 C. proc. civ. rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei prin prisma calității părții. Din modul în care este redactat textul de lege, condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existența unei cauze în curs de soluționare pe rolul unei instanțe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier și să-și desfășoare activitatea profesională la instanța competentă să judece cauza.

Așadar, față de prevederile art. 54 C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 din același cod, care prevede drept caz de incompatibilitate a judecătorului situația în care "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa", art. 127 alin. (1) C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității peste care nu se poate trece prin actul de voință al reclamantului, norma fiind de ordine publică, de strictă interpretare și limitată aplicare, doar alegerea instanței fiind facultativă.

Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. folosește imperativul "va sesiza", în timp ce alin. (2) al aceluiași articol arată că "poate sesiza", de unde rezultă o obligație a reclamantului în prima ipoteză și o facultate a acestuia în cea de-a doua (putându-se prevala sau nu de acest beneficiu legal).

O condiție care se cere însă a fi îndeplinită pentru a face textul de lege aplicabil este ca judecătorul să-și desfășoare efectiv activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, fiind avută în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, nu și posibilitatea exercitării căilor de atac (adăugarea la textul de lege fiind interzisă de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.). Chiar dacă o eventuală cale de atac ar fi de competența instanței unde reclamantul își desfășoară activitatea, iar cererea este de competența instanței de grad inferior, această împrejurare nu este de natură să atragă prin analogie aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi învestită o altă instanță de același grad. O astfel de interpretare ar excede textului legal, mai mult, existând posibilitatea ca respectiva cale de atac nici să nu fie exercitată.

Or, în cauză, reclamantele nu mai desfășoară activitate de judecător, fiind fără relevanță instanța unde au desfășurat activitate înainte de pensionare. Pe de altă parte, calitate de pârât în cauza cu care au învestit Tribunalul Iași nu o are instanța învestită cu judecata cauzei, ci Curtea de Apel Iași, instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze eventuala cale de atac ce ar urma să fie declarată în cauză.

Pe cale de consecință, a apreciat instanța că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) sau alin. (2)

1

C. proc. civ., raportat la domiciliul reclamantelor și obiectul litigiului, Tribunalului Iași revenindu-i competența de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Iași și Tribunalul Galați - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Iași la recalcularea indemnizației de încadrare și la obligarea la plata diferențelor salariale, precum și la eliberarea unei adeverințe-tip pentru pensia de serviciu, cu indicarea venitului brut din ultima lună de activitate, în cuantumul rezultat prin valorificarea coeficienților de multiplicare 19 și, respectiv 21,5.

Prin urmare, reclamantele, judecători pensionari la data introducerii acțiunii, au învestit Tribunalul Iași cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel Iași, în circumscripția căreia se află prima instanță sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamantele, cu domiciliul în Iași, au fost judecători la Curtea de Apel Iași, în prezent fiind pensionare, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului Iași.

Prin urmare, având în vedere că reclamantele nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanțe superioare în grad, celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Iași), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Reclamantele au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Iași, aflat în circumscripția Curții de Apel Iași.

Așa fiind, instanța supremă constată că acestea și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părților reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la instanța din circumscripția Curții de Apel Iași, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opțiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Reține, de asemenea, că prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. se aplică, în mod corespunzător, și în cazul în care o instanță de judecată are calitatea de pârâtă, așa cum rezultă, în mod explicit, din prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.