ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2574/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub număr de dosar x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator B. - Sucursala Timișoara a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 165.203,22 euro, reprezentând contravaloarea garanției de bună execuție, în echivalent în RON, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, conform art. 9 din Contractul de antrepriză și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile 192 și urm. din Noul C. proc. civ. și prevederile art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1082 C. civ. și art. 43 Codul comercial.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare și cerere reconvențională solicitând, prin întâmpinare, respingerea, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată și prin cererea reconvențională formulată anularea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

În drept, pârâta-reclamantă reconvențională a indicat: art. 205 și art. 209, art. 453 C. proc. civ.. H.G.. nr. 273/1994 și H.G. nr. 51/1996; art. 23 lit. k) și art. 29 din Legea nr. 10/1995.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamanta-pârâtă reconvențională S.C. A. S.A., prin lichidator B., Sucursala Timișoara, în principal, a invocat excepția lipsei de obiect, față de susținerile din întâmpinare și, în consecință, a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca fiind lipsită de obiect, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, iar pe fond, respingerea cererii privind constatarea nulității procesului-verbal la terminarea lucrărilor, cu consecința menținerii acestui proces-verbal ca fiind valid, precum și respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2014, s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de obiect și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocate de reclamanta - pârâta reconvențională S.C. A. S.A..

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională C. S.R.L. împotriva reclamantei-pârâta reconvențională S.C. A. S.A., în insolvență, prin lichidator judiciar B. - Sucursala Timișoara.

S-a dispus anularea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 16.12.2011.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin lichidator judiciar B. - Sucursala Timișoara împotriva pârâtei C. S.R.L..

S-a constatat dreptul de creanță al pârâtei C. S.R.L. împotriva reclamantei A. S.A., în insolvență, pentru suma de 7800 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel D., în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.A., solicitând admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea acțiunii formulate de către reclamanta A. S.A. și respingerea cererii reconvenționale formulată de către pârâta C. S.A., cu cheltuieli de judecată

Prin decizia civilă nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta A. S.A. reprezentată de D. împotriva sentinței civile nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. reprezentată de D., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 165.203,22 Euro, echivalent în RON calculat la cursul de schimb 4,4099 RON/1Euro, cu penalități de întârziere în cuantum de 0.3% pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, în baza art. 9 din Capitolul VII din contract, începând cu data scadenței - 16.12.2012, până la o valoare maximă de 3% din valoarea contractului. S-a respins cererea reconvențională.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, după o scurtă prezentarea a situației de fapt, subsumat motivului de recurs instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., se susține, în esență, că instanța de apel a ignorat dispozițiile cuprinse în C. civ. privind forța obligatorie a contractului și interpretarea clauzelor contractuale, precum și prevederile H.G. nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepția lucrărilor de construcții.

Astfel, se apreciază că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., a regulilor de interpretare a contractelor cuprinse în dispozițiile art. 1266, art. 1267 și art. 1268 C. civ.

Se arată că potrivit voinței părților contractante redată prin Contractul de antrepriză nr. x/11.05.2009, garanția de bună execuție - care face obiectul litigiului - trebuie restituită după terminarea lucrărilor, iar prin terminarea lucrărilor se înțelege semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor conform H.G. nr. 273/1994 și H.G. nr. 51/19961.

În condițiile în care convenția părților - art. 3, cap. VII din contract - se referă în mod expres la restituirea garanției de bună-execuție, stabilind momentul la care se datorează garanția (adică după terminarea lucrărilor), determinând, totodată, și momentul terminării lucrărilor (semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor), recurenta apreciază că instanța de apel în mod nelegal a ignorat aceste prevederi contractuale care întocmai reglementează situația litigioasă intervenită între părți (când trebuie restituită garanția de bună-execuție). aplicând greșit normele de drept material care reglementează forța obligatorie a contractului și interpretarea clauzelor contractuale.

Consideră că prin decizia recurată instanța de apel a instituit practic un alt termen de restituire a garanției de bună-execuție, respectiv un alt moment de la care începe să curgă perioada de garanție, decât cel convenit expres de părți prin art. 3 cap VII din contractul de antrepriză.

Se susține că instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractuale privind "predarea" lucrărilor, fără a lua în considerare toate clauzele contractuale care reglementează terminarea și recepția lucrărilor executate.

Instanța s-a raportat doar la art. 1 cap. XVI și art. 4 cap. X. din contract, fără a interpreta aceste clauze împreună cu restul clauzelor contractuale, în special clauzele care vizează finalizarea lucrărilor și recepția acestora.

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și nerespectarea dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 273/1994 și H.G. nr. 51/1996, acte normative, care reglementează recepția lucrărilor de construcție.

Instanța de apel, apreciază recurenta, trebuia să analizeze și să aplice dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 273/1993, care reglementează recepția lucrărilor, nu să înlăture aplicabilitatea acestor prevederi imperative prin nelegala interpretare a clauzelor contractuale și încălcarea forței obligatorii a contractului, conform celor expuse.

Împrejurarea că în cursul anul 2011 a fost semnată o tranzacție cu intimata pentru sumele restante nu înlătura aplicabilitatea dispozițiilor H.G. nr. 273/1994 privind recepția imobilului. Prin tranzacție s-a determinat (ultimul paragraf) că problema garanției de bună-execuție rămâne a fi soluționată potrivit contractului de antrepriză.

De asemenea, în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale, au fost încălcate dispozițiile privind recepția lucrărilor cuprinse în H.G. nr. 273/1994 și H.G. nr. 15/1996.

Pentru soluționare cererii reconvenționale și verificarea legalității procesului-verbal de recepție (respectiv dacă acest act este sau nu lovit de nulitate) prin decizia de apel trebuiau analizate respectarea dispozițiilor legale mai sus enumerate pentru a se constata dacă s-a realizat efectiv recepția la terminarea lucrărilor.

Totodată, instanța de apel trebuia să stabilească că înscrisul intitulat "proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor" nu valorează proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, nu reprezintă materializarea unei activități de recepție a unor lucrări, nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Cap. 2 din H.G.. nr. 273/1994 și H-G. nr. 51/1996, nu a fost însușit, prin semnătura reprezentantului legal și stampilă, nici de către investitor, nici de către executant, impunându-se anularea sa.

Sub un alt aspect, recurenta consideră, că instanța de apel a pronunțat decizia atacată încălcând prevederile art. 55 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

În opinia recurentei, art. 55 din Legea nr. 31/1990 nu are aplicabilitate în speță, întrucât vorbește de o depășire a limitelor mandatului rezultată ca urmare a depășirii obiectului de activitate al societății.

Se mai susține că decizia recurată este nemotivată și încalcă dispozițiile art. 264 și art. 425 C. proc. civ., sens în care înțelege să invoce dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Nu contestă că sarcina aprecierii libere a probelor revine instanței, însă în conformitate cu prevederile ari. 264 C. proc. civ., instanța trebuie să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor.

Precizează că nu înțelege să critice modul de apreciere a probelor de către instanța de apel, ci faptul că aceasta nu a înlăturat motivat probele care au fost în mod evident în favoarea recurentei, aceste probe nefiind nici măcar menționate în decizia recurată. În condițiile în care probațiunea administrată a fost complexă și vastă, nu este în concordanță cu exigențele impuse de motivarea legală a hotărârilor judecătorești înșiruirea doar a argumentelor favorabile uneia dintre părți cu ignorarea vădită a argumentelor și probelor favorabile celeilalte părți.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 9 iunie 2021 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 24 noiembrie 2021, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

În ceea ce privește invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată că acest motiv de casare nu-și găsește incidența, întrucât recurenta nu a arătat în concret care sunt normele de procedură încălcate.

Se reține că susținerile privind nemotivarea hotărârii, respectiv nerespectarea prevederilor art. 264, art. 425 C. proc. civ., de care se prevalează recurenta, pot fi circumscrise motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă se constată că și acest motiv este nefondat.

Este știut că potrivit art. 425 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia motivată fiind clară și concisă.

Argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății pe baza probelor administrate, în raport de situația de fapt stabilită.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 1270 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, în acest mod a procedat și instanța de apel.

Este de necontestat că, în speță, între părțile litigante C. S.R.L. în calitate de beneficiar și A. S.A. în calitate de antreprenor, s-a încheiat contractul de antrepriză nr. x/11 mai 2009, obiectul acestuia constituindu-l execuția unor lucrări de finisaje la Hotelul C. Italia, părțile convenind prin art. 1, Cap. XVI, că perioada de garanție începe din momentul predării lucrărilor către beneficiar și este de 12 luni.

La art. 2 s-a prevăzut că antreprenorul garantează că lucrările efectuate vor corespunde dispozițiilor legale în materie și nu vor avea defecte sau imperfecțiuni care ar putea împiedica folosirea lor în conformitate cu parametrii de proiect pe baza Legii nr. 10/2001.

În cauză, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 165.203,22 euro, reprezentând contravaloarea garanției de bună execuție.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de control judiciar să concluzioneze că, în speță, reclamanta este îndreptățită să obțină restituirea garanției de bună execuției al cărei cuantum în sumă 165.203,22 Euro nu a fost contestat de beneficiar (recurenta-pârâtă), reținând că obligația de restituire a garanției de bună execuție a devenit exigibilă la data de - 16.12.2012 (la împlinirea termenului de 12 luni calculat începând cu data semnării procesului-verbal de recepție din 16.12.2011), fiind incidente prevederile clauzei penale stipulate în art. 9 din Capitolul VII din contract (prin care părțile au individualizat daunele interese penalizatoare datorate pentru întârziere în executare).

În mod evident, în cauză nu s-a putut face abstracție nici de faptul că obiectivul C. Italia a fost exploatat conform destinație sale încă din cursul anului 2011, iar timp de patru ani socotiți de la preluarea lucrărilor (16.12.2011), pârâta nu a avut nicio obiecție cu privire la calitatea lucrărilor executate.

S-a reținut în mod expres că procesul-verbal încheiat la terminarea lucrărilor din 16.12.2011 a fost semnat de reprezentantul beneficiarului, în speță de asociatul român, numitul E., context în care instanța de apel s-a raportat cu justețe la prevederile art. 55 din Legea societăților, dar și la teoria mandatului aparent, reținând că prin semnarea procesului-verbal din 16.12.2011 asociatul român (domnul E.) nu a depășit limitele puterilor prevăzute de lege și de actul constitutiv, nefiind identificat nici un impediment de natură legală care să limiteze prerogativele de reprezentare cât privește asumarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Astfel, ținând cont de circumstanțele litigiului, de prevederile contractuale, de conduita părților pe parcursul executării acestuia și ulterior, prin raportare la probațiunea administrată, nu a putut fi reținută nulitatea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat la 16.12.2011 (pe considerentul că beneficiarul nu ar fi fost notificat de antreprenor cu privire la terminarea lucrărilor, ori întemeiat pe aceea că nu s-a constituit comisia de recepție în conformitate cu prevederile legale, comisia nu a fost constituită legal, procesul-verbal nu este semnat de reprezentantul legal al pârâtei, de reprezentantul primăriei, etc).

Prin urmare, s-a reținut cu justețe că nulitatea procesului-verbal a fost invocată de beneficiarul C. S.R.L. cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudine allegans, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub acest aspect.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Deși recurenta menționează expres că nu înțelege să critice modul de apreciere a probelor de către instanța de apel, din expunerea argumentelor evocate în dezvoltarea criticilor privind încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 273/1994 și H.G. nr. 51/1996, precum și a prevederilor art. 1270 C. civ., art. 1266, art. 1267 și art. 1268 C. civ. rezultă cu evidență că s-au readus în discuție și chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă.

Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestor căi de atac, iar în cauză instanța de apel și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Cum calea extraordinară de atac a recursului este limitată, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. doar la examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile, instanța de recurs va exclude de la analiză toate aceste aspecte relative la netemeinicia hotărârii atacate.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurenta- pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.