ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2077/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2077/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27 octombrie 2020 înregistrată în dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, petentul A., a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L., arătând că sprijină apărările și apelul declarat de această parte.
Prin încheierea din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A., în cadrul apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3517 din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, susținând că instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de intervenție accesorie formulată de A., reținând că acesta nu a justificat un interes procesual propriu, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Potrivit recurentei-pârâte, încheierea din 14 martie 2022 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 61 și art. 63 C. proc. civ., întrucât petentul justifică un interes propriu în cauză.
În acest sens, recurenta-pârâtă arată că petentul era promitent cumpărător al apartamentului ce va purta nr. 10 al imobilului-bloc ce se edifica în București, Drumul Gura Putnei nr. 59B, conform antecontract autentificat sub nr. x/23.01.2018 de notar public D..
Petentul a cunoscut că autorizațiile de construire în temeiul cărora S.C. B. S.R.L. a edificat cele 2 blocuri au fost atacate de către E. și alții care au solicitat bani pentru a renunța la această cerere de chemare în judecată, astfel încât societatea să primească procesul-verbal de recepție și să întabuleze construcțiile și să încheie contracte de vânzare cu promitenții-cumpărători.
Petentul a mai arătat în cererea sa că locuiește de o perioadă în blocul respectiv, iar în tot acest timp S.C. B. S.R.L. a achitat contravaloarea utilităților.
În aceste condiții, astfel cum a arătat petentul, în situația în care cererea de chemare în judecată din prezentul dosar va fi admisă, S.C. B. S.R.L. nu va mai avea bani să achite utilitățile, existând riscul de a intra în insolvență, situația persoanelor din cele două blocuri devenind incertă pentru mulți ani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61, art. 63-67 și următoarele din C. proc. civ., cât și pe prevederile art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ.
Intimații nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:
Partea care promovează acțiunea și/sau căile de atac este obligată să respecte condițiile de exercitare a acțiunii, după caz, căile de atac prevăzute de lege.
Interesul reprezintă una dintre condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, adică folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Conform dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, cerințe care nu sunt îndeplinite în cauză.
Înalta Curte reține că prin cererea formulată la data de 27 octombrie 2020 înregistrată în dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, petentul A., a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L.
Prin încheierea din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de petent, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. nu a declarat recurs.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 61 C. proc. civ., "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".
În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că cererea de intervenție voluntară accesorie este cererea prin care un terț ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu aflat în curs de desfășurare, pentru a sprijini apărarea uneia dintre părți.
Așadar, ca natură juridică, intervenția voluntară accesorie este o simplă apărare.
Se mai impune a se arăta și că prin procesul civil, se urmărește, de regulă, protecția juridică a unor drepturi private, or, în speță, neexercitarea căii de atac de către petentul A. împotriva încheierii prin care cererea sa de intervenție accesorie a fost respinsă ca inadmisibilă, are natura unei prezumții de desistare.
În raport de aceste considerente, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii prin care cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A. a fost respinsă ca inadmisibilă, apare ca lipsit de interes, în raport de prevederile art. 33 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 14 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 14 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.