CtEDO 02.10.2007 Auto

RZESZOWSKA-SOBCZYK v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
02.10.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RZESZOWSKA-SOBCZYK v. POLAND (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 72169/01 de Danuta RZESZOWSKA-SOBCZYK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 2 octombrie 2007 ca Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și dl T.L. Grefierul secțiunii inițiale având în vedere cererea depusă la 14 decembrie 1999, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere negocierile prietenoase de soluționare nefruntate, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista de cazuri și textul unei declarații unilaterale făcute în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere, având în vedere observațiile reclamantului cu privire la propunerea de declarație unilaterală a Guvernului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Danuta Rzeszowska-Sobczyk, este un național polonez născut în 1960 și trăiește în arów. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna B. Słupska-Uczkiewicz, un avocat practicant în Wrocław. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 25 octombrie 1993, reclamantul a depus o acțiune împotriva Consiliului de Securitate Socială pentru plata prestațiilor de boală și maternitate, susținând că, în ciuda mai multor cereri și anchete, instanța nu a luat nicio acțiune în cazul ei. La 23 mai 1995, Curtea Regională Wrocław a emis o decizie de suspendare a procedurii, deoarece a fost instituită o procedură penală împotriva reclamantului și angajatorului ei. La 10 ianuarie 1996, Curtea a refuzat, deoarece procedura penală în cauză nu a fost încă încheiată. Reclamantul susține că solicitările sale ulterioare de a continua cu cazul său civil au rămas fără răspuns. La 9 martie 1999, Curtea regională Wrocław a întrerupt procedura. La 2 martie 2000, procedurile au fost reluate printr-o decizie a Curții Regionale Wrocław. Se pare că procedurile au fost încheiate la 6 iunie 2000 printr-o hotărâre a Curții Regionale care a respins cererile reclamantului. La 16 martie 2005, reclamantul a depus o plângere în temeiul legii din 2004 cu privire la lungimea excesivă a procedurii cu Curtea Regională. În plângerea sa, ea a informat instanța că a depus o cerere la Curte și a depus o copie a cererii sale și o scrisoare din Registru care indică numărul cererii. La 14 aprilie 2005, Curtea de Apel, competentă să se ocupe de plângerea sa de lungă durată, a întrebat Ministerul Afacerilor Externe dacă reclamantul a depus o cerere la Curte. La o dată mai târziu neespecificată, Curtea de Apel a convocat reclamantul să se depună depunerea cererii sale la Curte. Se pare că postul nu a putut să furnizeze convocarea reclamantului din cauza lipsei ei. La 10 mai 2005, Curtea de Apel a respins plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii. Curtea a remarcat că procedurile încurcate au fost încheiate la 6 iunie 2000 prin hotărârea Curții Regionale care respinge cererile reclamantului. Curtea a remarcat, de asemenea, că reclamantul nu a respectat convocarea și nu a prezentat informații cu privire la cererea sa la Curtea. Curtea a continuat să afirme că numărul cererii reclamantei – 72169/01 – presupunea că a depus-o în 2001 și nu în 1999 așa cum a afirmat ea. Prin urmare, nu s-a demonstrat că a respectat dispozițiile articolului 18 din Legea de 2004, deoarece atunci când a prezentat plângerea în favoarea Curții, procedura privind meritul a fost deja încheiată. Astfel, plângerea ei a trebuit respinsă. Curtea nu a făcut trimitere la cererea pe care a depus-o Ministerului Afacerilor Externe. În răspuns la o cerere din 30 mai 2005, la 31 mai 2005, Registrul a informat Ministerul Afacerilor Externe că reclamantul și-a depus cererea Curții la 14 decembrie 1999, într-un moment în care procedura era încă în așteptare. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii în cazul ei. 2. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că procedurile instituite în temeiul Legii din 2004 sunt nedreptate și că plângerea ei a fost respinsă în mod nejustificat de către instanța internă. La 31 mai 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat, de asemenea, Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul și faptul că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, remediul prevăzut în Legea de 2004 nu a redresat reclamația reclamantului, prin urmare, reclamantul a fost respins un remediu eficace, conform articolului 13 din Convenția. În consecință, Guvernul este dispus să accepte clamele reclamantului pentru prejudiciu moral la un maxim de 10.000 PLN. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Reclamantul a solicitat Curtea să respingă inițiativa guvernului pe baza faptului că declarația unilaterală nu era suficientă atât în ceea ce privește declarația privind fondurile cauzei sale, cât și suma de compensare propusă. În special, reclamantul a susținut că instanța internă nu și-a protejat în mod suficient drepturile, respingând arbitrar plângerea depusă în temeiul legii 2004 și, prin urmare, nu a examinat plângerea cu privire la fondul, ceea ce, în opinia sa, a dovedit că remedierea prevăzută în legea din 2004 este ineficace. În consecință, reclamantul a solicitat Curții să continue examinarea cauzei sale pentru a asigura aplicarea corectă a legii din 2004. Curtea observă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluționari prietenoase a cauzei. Acesta reamintește că, în conformitate cu art. 38 alineatul (2) din Convenție, negocierile de stabilire prietenoasă sunt confidențiale și că art. 62 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menținute sau invocate în proceduri litigioase. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că, în o serie de cazuri, aceasta a specificat natura și amploarea obligațiilor care apar în temeiul articolelor 6 și 13 din convenție în ceea ce privește garanțiile dreptului la un proces într-un termen rezonabil (a se vedea, printre altele, Kusmierek c. Polonia, nr. 10675/02, hotărârea din 21 septembrie 2004; Zynger c. Polonia, nr. 66096/01, hotărârea din 13 iulie 2004) și cerința unui remediu eficace care să poată furniza reparații adecvate pentru daunele rezultate din încălcarea acestui drept (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, CEDH 2000 XI; Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, ECHR 2005 ... (extracturi); Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, ECHR 2005 ...; Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, ECHR 2006 ...; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole a acordat satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului, precum și disponibilitatea Guvernului de a plăti reclamantului 10.000 PLN (care este de valoarea căreia Curtea consideră rezonabilă în comparație cu atribuirile sale în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c))) (a se vedea principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus, și Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea constată, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei cereri doar în ceea ce privește procedurile în fața Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă