ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2011/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 2 aprilie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 2.681,06 RON, reprezentând contravaloarea reparației autoturismului, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin hotărârea arbitrală nr. 88 din 10 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acțiunea reclamantei A. S.R.L., fiind obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 2.681,06 RON, reprezentând contravaloarea facturii neachitate de reparație a autoturismului, la plata sumei de 1.120,24 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi, precum și la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 2.450 RON.

B. S.A. a formulat cerere privind anularea hotărârii arbitrale nr. 88 din 10 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

Prin sentința nr. 13 din 12 august 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată la 16 august 2021 sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 37/2021 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței.

A fost admisă acțiunea în anulare formulată de contestatoarea-pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 88 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021 și trimisă cauza spre judecată Judecătoriei Buftea, în raport cu dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 98 și art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 88/10.06.2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021.

În argumentare, recurenta susține că sentința cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, instanța dând eficiență cadrului general în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, cu numeroase trimiteri la aplicarea art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 în cuprinsul întâmpinării, al notelor de ședința și în cuprinsul concluziilor scrise depuse la data de 27 septembrie 2021, la instanța de fond.

Mai susține recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța dând o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, context în care apreciază că, Curtea de Apel Craiova în mod greșit a anulat hotărârea pronunțată de Tribunalul Arbitral și a dispus înaintarea cauzei spre soluționare Judecătoriei Buftea.

In ceea ce privește primul motiv de desființare a hotărârii arbitrale invocat de B. - art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., acesta vizează situația în care litigiul soluționat prin hotărârea arbitrală a cărei desființare se solicită nu era susceptibil a fi soluționat pe calea arbitrajului, competența revenind exclusiv instanțelor de judecată sau altui organ de jurisdicție.

Astfel, din interpretarea coroborată a art. 542 C. proc. civ. și art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) din Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare si reasigurare și brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrabilității, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea dc a soluționa pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiționată de acordul societăților de asigurare și reasigurare sau de o clauză contractuală prealabilă în contractul de asigurare.

Așadar, în cauză consumatorul s-a adresat Tribunalului Arbitral, litigiul fiind astfel susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, așa cum corect a constatat și Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, nefiind incident cazul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

In ceea ce privește motivul de desființare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acest motiv de desființare a unei hotărâri arbitrale vizează, fie cazul în care nu există înțelegerea părților care îmbracă forma unei convenții arbitrale, în condițiile art. 548-552 C. proc. civ., fie cazurile în care convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă, situații care echivalează cu inexistența convenției arbitrale.

Or, în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza legii speciale - Norma ASF nr. 18/2017, care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (polița RCA).

Prin urmare, susținerile privind incidența în cauză a motivului de desființare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, Tribunalul Arbitral fiind investit prin lege, astfel că nu se impune existența unei convenții a părților.

In cazul de față, norma specială o reprezintă art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara, text normativ care prevede în sarcina conducerii executive a societăților și brokerilor, precum și a coordonatorului colectivului analiza și soluționarea petițiilor.

In opinia recurentei, argumentele expuse justifică faptul că lipsa convenției arbitrate din contractul de asigurare, izvor al pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile Normei ASF nr. 18/2017, respectiv de dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din evocata normă, edictată în scopul apărării drepturilor asigurărilor și a promovării stabilității activității de asigurare în Romania de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare evocat vizează motivarea contradictorie pe care se sprijină hotărârea atacată, ori numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că instanța a dat eficiență cadrului general în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, respectiv Norma ASF nr. 18/2017.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În raport cu dispozițiile evocate, Înalta Curte constată că criticile recurentei, potrivit cărora, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii nu pot fi primite, având în vedere că instanța a arătat în considerentele sentinței atacate motivele pentru care Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, susținută de reclamantă, nu este aplicabilă litigiului, aspect ce rezultă și din măsurile pe care ASF le poate lua, potrivit art. 4 alin. (7), ca urmare a analizării petiției.

Așadar, faptul că instanța nu a considerat întemeiate susținerile reclamantei referitoare la Norma nr. 18/2017, în sensul că aceasta ar reprezenta o complinire a lipsei unei convenții arbitrale, în forma scrisă astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ., acest aspect nu poate echivala cu o motivare contradictorie ori străină de natura pricinii.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că instanța a reținut, în mod greșit, incidența prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: (...) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală (...), în detrimentul dispozițiilor ce vizează Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât instanța a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrate încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrată sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest context, se reține că Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor evocate, reținând în cauză, că intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a făcut dovada existenței unei convenții arbitrale încheiată fie sub forma unei clauze compromisorii, inserată în contractul principal, fie sub forma compromisului, context în care a apreciat ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare". Se pune astfel accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte constată că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluționarea acțiunii în anulare, în mod corect s-a reținut incidența motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperabile".

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 37/2021 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 37/2021 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2022.