ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2022

HOTĂRÂRE
06.10.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2017 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat radierea sediului social și a punctului de lucru din Timișoara, Piața Unirii nr. 2, jud. Timiș, așa cum este înregistrat în evidențele Oficiul Registrului Comerțului Timiș, în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, desființarea actelor și rezilierea contractelor care au stat la baza înregistrării mențiunii nr. 44479/10.07.2015 în Registrul Comerțului, daune morale în cuantum de 1.000 RON și suspendarea executării actului administrativ intitulat mențiunea nr. 44479/10.07.2015 la Oficiul Registrului Comerțului Timiș.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 108/2021 din 9 martie 2021, a respins excepția netimbrării și excepția nulității cererii de chemare în judecată; a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului reprezentat de mențiunea nr. 44479/10.07.2015, emisă în baza rezoluției nr. 16566/30.07.2015 și, pe cale de consecință, a respins cererea, ca inadmisibilă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes în privința cererii de anulare/desființare/reziliere a actelor care au stat la baza stabilirii sediului pârâtei; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. de anulare/desființare/reziliere a actelor care au stat la baza stabilirii sediului social și sediului secundar (punctului de lucru) ale pârâtei, ca lipsită de interes; a admis excepția inadmisibilității cererii de radiere a mențiunilor privind sediul social și sediul secundar ale pârâtei; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. având ca obiect radierea mențiunilor privind sediul social și sediul secundar ale pârâtei, ca inadmisibilă; reclamantul A. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 926 RON, reprezentând onorariul de avocat, către pârâta S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și anularea sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș.

Prin decizia civilă nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 108 din 9 martie 2021 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimații Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Registrul de pe lângă Tribunalul Timiș și S.C. B. S.R.L.

Recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea acestuia pentru motivele prezentate în scris.

Dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 decembrie 2021.

În cuprinsul cererii de recurs, autorul căii extraordinare de atac a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

La data de 23 decembrie 2021 (e-mail) intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, a transmis la dosar întâmpinare, arătând că lasă la aprecierea instanței atât soluția ce se va pronunța cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. coroborat cu art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990, cât și soluția ce se va pronunța pe fondul recursului, în eventualitatea admiterii în principiu a acestuia.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a transmis întâmpinare, la 17 ianuarie 2022, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil și să se constate nulitatea recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinări.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Părțile au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin rezoluția din 26 mai 2022 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 6 octombrie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 108 din 9 martie 2021 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimații Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Registrul de pe lângă Tribunalul Timiș și S.C. B. S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, "orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului".

Alin. (4) al acestui text de lege prevede că:

"hotărârea judecătorească de soluționare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsă".

Preocuparea legiuitorului român de a degreva instanțele judecătorești de activitățile și sarcinile necontencioase s-a materializat în anul 2009 și prin desființarea funcției de "judecător delegat la oficiul registrul comerțului" și trecerea atribuțiilor acestuia în sarcina directorului Oficiului Registrului Comerțului sau a persoanei împuternicite, aspect realizat prin O.U.G. nr. 116/2009.

Inițial, acest act normativ a prevăzut, la art. 6 alin. (5) și (6), că împotriva rezoluțiilor date de directorul Oficiului Registrului Comerțului sau persoana împuternicită de acesta se poate formula plângere, care se soluționează în primă instanță de tribunal, în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare, de urgență și cu precădere.

Totodată, art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009 a stabilit expres că hotărârea pronunțată de instanță în soluționarea plângerii este executorie și este supusă numai recursului.

Această reglementare era conformă arhitecturii căilor de atac configurată de C. proc. civ. anterior (de la 1865), unde legiuitorul a consacrat recursul ca fiind o cale de atac comună, care se putea exercita în toate litigiile, fie direct împotriva hotărârii primei instanțe (când apelul era eliminat expres de lege), fie împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.

O astfel de situație - în care apelul nu se putea exercita - a prevăzut legiuitorul și pentru ipoteza plângerilor îndreptate împotriva rezoluțiilor directorului Oficiului Registrului Comerțului, statuând în art. 6 alin. (7) că hotărârea primei instanțe (tribunalul) este executorie și este supusă numai recursului.

Noul C. proc. civ. a venit cu o viziune nouă asupra căilor de atac, reglementând apelul drept cale de atac ordinară și comună, care se poate exercita în toate litigiile, în timp ce recursul a devenit o cale de atac extraordinară, ce poate fi utilizată, cu câteva excepții (între care nu se regăsește și situația de față), numai împotriva deciziilor pronunțate în apel, numai în cazurile care aceste hotărâri nu sunt exceptate, în mod expres, de la recurs și numai pentru anumite motive de nelegalitate - intitulate de legiuitor "motive de casare".

Intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. (la 15 februarie 2013) impunea o compatibilizare a dispozițiilor procedurale din actele normative speciale, edictate anterior anului 2013, cu noile reguli instituite de noul Cod.

Așa se explică de ce legiuitorul a stabilit prin Legea de punere în aplicare a noului C. proc. civ. (Legea nr. 76/2012), la art. 7 alin. (1) și (2), două reguli care să pună în acord legislația procedurală specială cu noua viziune asupra căilor de atac și anume:

- alin. (1) - dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

- alin. (2) - dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.

În aceste condiții, concluzia este aceea că de la data de 15 februarie 2013 - data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - orice sintagmă din vreo lege specială conform căreia hotărârea judecătorească "este supusă recursului", "este supusă numai recursului" ori "poate fi atacată numai cu recurs", trebuie citită ca făcând referire la calea de atac a apelului, care a devenit, prin intrarea în vigoare a noului Cod, calea de atac ordinară și comună ce poate fi exercitată de părțile nemulțumite de hotărârea primei instanțe.

Această concluzie este valabilă și în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, dispoziții care, din momentul intrării în vigoare a noului C. proc. civ., trebuie considerate a fi modificate prin efectul prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2012, astfel încât procedura declanșată la data de 7 august 2017 de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., prin care s-a solicitat radierea sediului social și a punctului de lucru din Timișoara, Piața Unirii nr. 2, jud. Timiș, așa cum este înregistrat în evidențele Oficiul Registrului Comerțului Timiș, în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, desființarea actelor și rezilierea contractelor care au stat la baza înregistrării mențiunii nr. 44479/2015 în Registrul Comerțului presupune o judecată în primă instanță, finalizată printr-o hotărâre ce poate fi atacată numai cu apel.

În aceste condiții, devine incident art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, care statuează că în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 26/1990, modificată prin O.U.G. nr. 116/2009, rezultă că decizia pronunțată de instanța de apel este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Prin urmare, decizia civilă nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 04 iunie 2020,
ÎCCJ 2023-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2206/2023
i prezentei cauze, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, arătând că, la data de 06.06.2022, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea Comisiei pe
ÎCCJ 2022-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1938/2022
de pârâți prin întâmpinare; s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALE A JUDEȚULUI TIMIȘ pr
ÎCCJ 2020-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2020
R.L. și reclamantă; validarea voinței părților exprimată prin Convenție și actele atașate prezentei cauze, având în vedere dispozițiile contractelor încheiate între părți, a C. civ. român cât și a Convenției din 11.11.2015. încheiată între
ÎCCJ 2022-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2484/2022
, din conținutul prevederilor art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016, rezultă că instanța competentă să soluționeze demersul judiciar este Tribunalul Timiș. În drept, au fost invocate dispozițiile din C. proc. civ., C. civ., Legea nr.
Sursă