ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Electrica Furnizare S.A., în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G. și H., a solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi a României prin Raportul de control nr. x din 29 noiembrie 2016, în cuantum total de 6.232.398,44 RON, la care se adaugă dobânda legală remuneratorie, în conformitate cu prevederile art. 1530 și art. 1531 C. civ.. cu cheltuieli de judecată.

Pârâții au depus întâmpinări prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pârâții A., D. și G. au solicitat chemarea în garanție a Societății Energetică Electrica S.A.

Prin sentința civilă nr. 1709 din 1 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta Electrica Furnizare S.A. în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., I., F., G. și H., a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție formulate de pârâții A., D. și G. în contradictoriu cu chemata în garanție Societatea Energetică Electrica S.A., a obligat reclamanta la plata către pârâtul F. a sumei de 5.670,47 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat reclamanta la plata către pârâta C. a sumei de 5.670,47 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins, ca neîntemeiate, cererile pârâților A., D. și G. de obligare a reclamantei și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru aferente cererilor de chemare în garanție și a dispus disjungerea cererilor reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți A. și G. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Societatea Electrica Furnizare S.A., respectiv a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă I. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Societatea Electrica Furnizare S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Electrica Furnizare S.A.

Prin decizia civilă nr. 2030A din 13 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat și a obligat reclamanta la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Electrica Furnizare S.A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 2523 și art. 2528 C. civ. referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, în sensul că recurenta era obligată să cunoască existența pagubei și pe cei răspunzători de producerea ei, în momentul în care s-au aprobat situațiile financiare ale societății, în temeiul dipozițiilor art. 155 alin. (2) și ale art. 117

2

din Legea nr. 31/1990. Arată că aprobarea de către adunarea generală a acționarilor a situațiilor financiare anuale nu poate echivala cu o cunoaștere a unor acte efectuate de membrii organelor de conducere, respectiv a celor legate de încheierea, aprobarea și executarea contractelor din 2012 și 2013. Mai arată că decizia semnării, aprobării și ratificării contractelor cu Electrica S.A. a aparținut exclusiv intimaților-pârâți, care nu au convocat adunarea generală a acționarilor pentru a supune la vot încheierea acestor contracte. Precizează că, în lipsa cunoașterii de către adunarea generală a obiectului contractelor și a structurii organizatorice, adunarea generală nu putea sesiza existența unor nereguli.

Recurenta-reclamantă consideră că administratorii erau cei care trebuiau să cunoască aceste aspecte, ce au fost reflectate și în raportul Curții de Conturi, și cei care au produs prejudiciul. Apreciază că momentul de început al termenului de prescripție este data emiterii raportului Curții de Conturi.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-chemată în garanție Societatea Energetică Electrica S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, iar intimații-pârâți C., B. și F. au depus întâmpinare prin care au solicitat, în principal anularea recursului și, în subsidiar respingerea recursului. Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți G., D., A., H. și E. au solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru inexistența motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei-pârâte în sensul încălcării art. 2523 și art. 2528 C. civ. și ale art. 155 alin. (2) și ale art. 117

2

din Legea nr. 31/1990 privind societățile nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

Art. 2523 și art. 2528 C. civ. stabilesc regula generală conform căreia se calculează termenul de prescripție extinctivă, respectiv momentul de la care curge acest termen în cazul dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită. Autoarea căii de atac nu demonstrează de ce nu au fost respectate aceste texte de lege, ci construiește un raționament prin care combate statuările curții de apel în sensul că momentul de început al termenului de prescripție extinctivă este cel mai târziu la data aprobării situațiilor financiare anuale, însă argumentele sale aduc în discuție chestiuni de fapt, cum ar fi aprobarea sau nu de către adunarea generală a acționarilor a contractelor de mandat încheiate cu intimata-chemată în garanție, modalitatea în care aceste contracte au fost semnate, obiectul acestor contracte, structura organizatorică a societății.

Art. 155 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 dă posibilitatea adunării generale să ia o hotărâre referitoare la răspunderea administratorilor sau directorilor, cu ocazia dezbaterii situației financiare anuale. Art. 117

2

din aceeași lege se referă la publicitatea și punerea la dispoziția acționarilor a situațiilor financiare anuale. Nu pot fi analizate susținerile prin care recurenta invocă nerespectarea dispozițiilor acestor texte de lege deoarece aceasta critică modul în care instanța de apel a interpretat aceste norme raportat la probele și la situația de fapt pe care a stabilit-o, relativ la contextul în care au fost încheiate contractele de mandat, la aprobarea la nivel societar sau la o eventuală acțiuni în răspundere împotriva membrilor organelor de conducere. Acestea reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situației de fapt, a modului în care s-au derulat relațiile dintre părți și interpretarea probelor sunt atributele exclusive ale instanțelor devolutive.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a dezvolta critici care să poată fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a din același cod și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Electrica Furnizare S.A. împotriva deciziei civile nr. 2030A din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă Electrica Furnizare S.A. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 2.920,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B. a sumei de 2.920,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât F. a sumei de 2.920,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă I. a sumei de 8.832,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și către intimatul-pârât H. a sumei de 8.832,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă ELECTRICA FURNIZARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 2030A din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă ELECTRICA FURNIZARE S.A. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 2.920,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B. a sumei de 2.920,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât F. a sumei de 2.920,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă I. a sumei de 8.832,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și către intimatul-pârât H. a sumei de 8.832,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.