ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1829/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1829/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2013 în data de 9.01.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții, B. și C., solicitând instanței constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate reprezentate de sentința nr. 69/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 și sentința nr. 70/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 pronunțate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației meșteșugărești-UCECOM.

Prin sentința civilă nr. 4301/28.05.2015, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău.

La Curtea de Apel Bacău dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile.

Prin încheierea din 21.05.2021, s-a dispus înaintarea dosarului pe cale administrativă secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău.

Pe rolul secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel Bacău, cauza a fost înregistrată la 24.05.2021.

Prin sentința nr. 112/2021 din 19 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2021, pronunțată de aceeași instanță, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul că a fost declinată competența materială în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că potrivit art. 365 C. proc. civ., competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

În lipsa convenției arbitrale, competentă să soluționeze cauza era judecătoria, astfel încât instanța superioară judecătoriei, competentă să se pronunțe asupra acțiunii în anulare este tribunalul.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că arbitrajul a avut loc la București, în temeiul art. 158 C. proc. civ., a fost declinată competența în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată la această instanță la data de 22.12.2021, sub nr. x/2013*

La termenul de judecată din data de 01.02.2022, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma acestei excepții, instanța a reținut că, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 09.01.2013, în considerarea dispozițiilor art. 25 din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale trebuie analizată din perspectiva C. proc. civ. de la 1865

Tribunalul a reținut că obiectul cauzei este reprezentat de constatarea nulității absolute parțiale a sentinței arbitrale nr. 69/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 și sentința arbitrală nr. 70/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 pronunțate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației meșteșugărești-UCECOM.

Raportat la art. 365 și art. 342 C. proc. civ. de la 1865, Tribunalul a reținut că potrivit dreptului comun, în raport de obiectul cauzei, prezenta cerere este de competența Tribunalului Bacău în primă instanță, iar Curtea de Apel Bacău, este instanța superioară, în raport cu textele de lege menționate, este competentă de a soluționa prezenta cauză, sens în care a declina cauza în favoarea acestei din urmă instanțe.

Întrucât Curtea de Apel Bacău a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 20 alin. (2) și art. 21 C. proc. civ., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost suspendată de drept soluționarea cauzei.

În temeiul art. 22 din C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate reprezentate de sentința nr. 69/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 și de sentința nr. 70/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005, ambele pronunțate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești-UCECOM.

Înalta Curte constată că cele două sentințe față de care se solicită constatarea nulității absolute sunt pronunțate între pârâții în cauză, reclamantul având calitatea de terț.

Prin urmare, acțiunea pendinte chiar dacă are la bază sentințe pronunțate de Curtea de Arbitraj, în lipsa unei convenții arbitrale încheiate între reclamant și pârâți, competența materială de soluționare a cauzei se determină potrivit regulilor de drept comun.

Astfel, având în vedere că acțiunea a fost introdusă sub imperiul vechiul C. proc. civ., determinarea instanței competente material urmează regulile prevăzute de acest cod.

Conform art. 342 alin. (1) C. proc. civ. 1865, pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în prima instanță.

Potrivit art. 365 din același cod, competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Art. 1 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ. consacra regula de drept comun că judecătoria avea competența să judece toate procesele și cererile în afară de cele date de lege în competența altor instanțe.

Așadar, având în vedere că tribunalul este instanța imediat superioară judecătoriei rezultă că, în cauză, competența materială privind constatarea nulității sentințelor care formează obiectul acțiunii, aparține tribunalului pe raza căruia a avut loc arbitrajul, în speță Tribunalul București.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.