ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1796/2022

HOTĂRÂRE
28.09.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1796/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului și decizia atacată, reține următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 71/AS din 18 ianuarie 2022, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de reclamanta A..

În motivare, s-a arătat că, deși reclamanta a invocat, în mod formal și necircumstanțiat, incidența dispozițiilor prevăzute în art. 503 C. proc. civ., prin care sunt instituite cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege, cu referire la art. 175 din același act normativ, referitor la regimul juridic al nulității condiționate de vătămare, criticile formulate nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de lege, prin acestea nefiind afirmată nici săvârșirea de către instanța de apel a unor eventuale erori materiale cu privire la aspectele formale ale judecății, ci pretinse erori de judecată, a căror corectare se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac de reformare prevăzute de lege, iar nu prin deturnarea finalității căilor de atac de retractare, astfel cum se tinde a se proceda în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A..

Examinând recursul în raport cu excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, Curtea de apel, legal învestită cu soluționarea unei contestații în anulare într-un litigiu în materia asigurărilor sociale, a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia:

"Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen, sunt definitive" și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia:

"Sunt hotărâri definitive: [...] orice alte hotărâri care nu mai pot fi atacate cu recurs".

Interpretarea acestor dispoziții legale relevă faptul că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele vizând asigurările sociale.

În speță, litigiul a fost pornit pe rolul Curții de Apel Constanța la 7 septembrie 2021, iar decizia recurată a fost pronunțată la 18 ianuarie 2022. Așadar, față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, așa cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia recurată este una definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, natura litigiului fiind stabilită definitiv prin decizia nr. 738/2021 a Curții de apel Constanța, secția I civilă, unde s-a reținut că, față de obiectul acțiunii, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților iar, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac, Înalta Curte reamintind și dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 71/AS din 18 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 582/2022
solicitând admiterea recursului și judecarea cauzei pe fond. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 17 martie 2022, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. 6. Soluția și considerentele Înaltei Curți de C
ÎCCJ 2022-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 413/2022
. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 12 august 2020. IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justi
ÎCCJ 2024-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2024
dosarul nr. x/2020 prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 10909 din 5 octombrie 2021 a Judecătoriei Constanța. Prin sentința civilă nr. 10909 din 5 octombrie 2021, Judecătoria Constanța a anulat ca netimbrat
ÎCCJ 2024-04-01
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 80/2024
supuse recursului". Conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". În speță, prin Decizia nr. 394 din 28 februarie 2023, Înalta Curte de Cas
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2022
de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Înalta Curte va avea în vede
Sursă