ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1726/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 14.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. (fostă, MATEI) IOANA CORINA a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și C.. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 8 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x/20.12.2007, modificat prin acte adiționale, conform căreia «... Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificata în mod unilateral de către Bancă ... fără a exista consimțământul împrumutatului... » și restituirea sumei achitate în plus cu titlu de dobândă, față de dobânda stabilită inițial prin contract; 2. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 9.1 lit. a) din același contract, cu privire la comisionul de acordare de 2,00%, din suma inițiala și să se dispună restituirea sumei de 1.870 CHF, achitată cu acest titlu; 3. să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută la art. 12.2. din același contract; 4. obligarea pârâtei la înghețarea cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2,1231 RON la 20.12.2007), curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractului de credit și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei să restituie sumele de bani percepute potrivit acestei clauze abuzive; 5. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculata pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plații lor și până la data achitării efective a debitului; 6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ.

La data de 27.10.2015 reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că își completează acțiunea cu un nou capăt de cerere, prin care solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale de la art. 9.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x/20.12.2007, modificat prin acte adiționale, conform căreia "Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor fără consimțământul împrumutatului".

La data de 03.11.2015, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 17.11.2015, pârâta C.. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția necompetenței teritoriale, arătând că valoarea obiectului nu depășește suma de 200.000 RON, iar domiciliul reclamantei este în loc. Brașov, aceasta introducând la Judecătoria Brașov acțiunea prin care a contestat executarea silită, solicitând și constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Pârâta a invocat și excepția de litispendență, susținând că există identitate de obiect, cauză și părți între prezentul litigiu și dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov.

La data de 26.11.2015, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare la cererea modificatoare prin care a solicitat respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 9.2 din contractul de credit ca neîntemeiat.

La data de 07.12.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de B. S.A., solicitând respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr. 303/2017, pronunțată la data de 1 februarie 2017, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C.., a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei stipulate la art. 8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x.12.2007, respectiv, prevederea conform căreia "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii"; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 9.2 din contractul de credit mai sus menționat; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 623,94 CHF, în echivalent RON la data plății, reprezentând dobânda încasată în plus, peste valoarea dobânzii curente de 5,7%, calculată de la data încheierii contractului până la data declarării scadenței anticipate a creditului; a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă, de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului în sumă de 623,94 CHF, și a respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate; a luat act că reclamanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 303/01.02.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au formulat apel atât pârâta C.., cât și reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1099A/23.05.2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat; s-a admis apelul declarat de pârâta C.., s-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.. și s-a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 1445/23.07.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul reclamantei A., s-a casat în parte decizia Curții de Apel București și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă în privința clauzei prevăzute de art. 9.1 lit. a) din contractul de credit; s-au menținut, în rest, dispozițiile deciziei recurate.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 03.11.2020, sub nr. x/2015*.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 580 pronunțată la data de 31 martie 2021, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 303/01.02.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele B. S.A., C. S.R.L. și C.., ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta A. (fostă, Matei) IOANA CORINA.

Recurenta-reclamantă se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproșând instanței de apel că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 din Directiva 93/13, a art. 1 din Legea nr. 193/2000 și a art. 5 din Directiva 93/13.

În esență, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, solicitând, totodată, a se observa că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1445/23.07.2020, pronunțată pentru rejudecarea apelului, în ceea ce privește clauza de la art. 9.1. lit. a) din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare și, pentru a doua oară, instanța de apel nu are în vedere jurisprudența C.J.U.E. în justa soluționare a cauzei.

A mai susținut că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și nu a ținut cont de jurisprudența Curții Europene de Justiție în materia clauzelor abuzive, principiile îndrumătoare în acest caz fiind statuate în hotărârea pronunțată în Cauza C-143/12, Bogdan Matei, D. vs. E. S.A.

În fine, în ceea ce privește comisionul de acordare, recurenta-reclamantă apreciază că perceperea acestuia nu poate reprezenta un element al prețului, întrucât dobânda este prețul contractului, iar în conținutul dobânzii variabile de referință intră toate operațiunile administrative efectuate pentru creditare, astfel încât acest comision reprezintă perceperea aceluiași tarif a doua oară, pentru servicii prestate de către bancă a căror evaluare este inclusă și în conținutul prețului creditului.

În aceste condiții, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, cu consecința modificării deciziei recurate, sub aspectul soluției de: * constatare a caracterului abuziv și a nulității clauzei prevăzute de art. 9.1. lit. a) din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x/20.12.2007, modificat prin acte adiționale, cu privire la comisionul de acordare de 2% din suma inițială și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea sumei de 1.870 CHF achitată cu acest titlu; *obligarea intimatei la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele care urmează a fi restituite, de la data plății lor, și până la data achitării efective a debitului; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 16.09.2021, sub nr. x/2015*.

Apărările formulate în cauză

La dosar au fost depuse întâmpinări, atât de către intimata-pârâtă B. S.A. București, cât și de intimatele-pârâte C.. și C. S.R.L. București, prin care, fără a invoca excepții, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a dispozițiilor deciziei recurate, întâmpinări comunicate recurentei-reclamante, care a formulat un răspuns.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că este de acord cu concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La termenul din 12 mai 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată, reținându-se că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nu a avut în vedere jurisprudența C.J.U.E. în ceea ce privește comisionul de acordare, stipulat la art. 9.1. lit. a) din contractul de credit încheiat între părți.

Prin decizia de casare anterioră, Înalta Curte a făcut trimitere expresă la hotărârea Curții de la Luxembourg pronunțată în cauza Banca Espaniol, prin care s-a reținut că "sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora".

Instanța supremă a mai arătat faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar și inteligibil al clauzei contestate din convenția de credit, Înalta Curte reține efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. și alții).

În cauza menționată au fost dezlegate chestiuni de drept similare celor din litigiul dedus judecății, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare credit, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând că:

"art. 4 alin. (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, printre acestea fiind menționate: cuantumul precis al comisionului de acordare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. S-a mai statuat, totodată, că un consumator trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În prezenta cauză, instanța de apel nu a raportat analiza efectuată tuturor acestor elemente specifice, necesare, potrivit deciziei preliminare, pentru stabilirea caracterului clar și inteligibil al clauzei care prevede comisionul de acordare, rezultând că, în speță în mod nelegal nu s-a reținut aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în raport cu caracterul incomplet al analizei efectuate de prima instanță de control judiciar cu privire la clauza din art. 9.1. lit. a) din contractul de credit.

În concret, lipsa explicită a considerentelor pentru care este perceput acest comision face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, trebuind să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestațiile părților, fapt care nu e permis în contracte care se află sub protecția legislației privind consumatorii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul contractului de credit supus verificării rezultă fără echivoc că împrumutatul a plătit atât taxa de analiză a dosarului, cât și taxa de evaluare a proprietății, datorate conform Tarifului de taxe și comisioane și art. 9 (a se vedea în acest sens, clauza de la art. 5.1 din contract), context în care se poate concluziona că, în acest caz particular, comisionul de acordare nu reprezintă altceva decât o dobândă suplimentară mascată.

În ceea ce privește noțiunea de "dezechilibru semnificativ" și respectiv cerința bunei-credințe, instanța de apel nu a avut în considerare jurisprudența C.J.U.E., potrivit căreia:

"noțiunea de «dezechilibru semnificativ» în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat «în contradicție cu cerința de bună-credință» este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale" (Cauza Mohamed Aziz C - 415/11).

Mai mult decât atât, în jurisprudența recentă C.J.U.E. a stabilit că art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut, precum cea în discuție, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în pofida cerinței de bună-credință, atunci când instituția financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate și unor cheltuieli pe care le-a efectuat (pct. 3 din Hotărârea Curții CY contra Caixa Bank, din 16 iulie 2020, în cauzele conexate C-224/19 și C-259/19).

Așa fiind, în ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de acordare, chiar și după prima soluție de casare cu trimitere instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nu a ținut seama de jurisprudența C.J.U.E., motiv pentru care, găsind întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă în legătură cu nelegalitatea deciziei pronunțate de prima instanță de control judiciar, sub aspectul referitor la caracterul abuziv al clauzei din art. 9.1. lit. a) din contractul de credit privind comisionul de acordare și, astfel, constatând incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța va admite recursul și va casa decizia atacată, cauza urmând a fi trimisă aceleiași instanțe de apel spre o nouă judecată, în aceste limite.

În temeiul art. 501 din C. proc. civ., la rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere îndrumările date prin decizia de recurs cu privire la motivul de casare constatat a fi întemeiat, iar instanța de apel va analiza caracterul abuziv al clauzei din art. 9.1. lit. a) din contractul de credit dedus judecății, ținând seama de interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în această materie.

Totodată, instanța de apel se va pronunța și asupra cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, care vor fi avute în vedere în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. (fostă, Matei) IOANA CORINA împotriva deciziei civile nr. 580 din 31 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.