ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1689/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1689/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022
Asupra contestației privind tergiversarea cauzei, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 26 iulie 2022, contestatorul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului civil, în temeiul art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., prin care a solicitat stabilirea unui termen de 10 zile pentru motivarea deciziei nr. 3391/2021 pronunțate de către Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2019.
Contestatorul susține în esență că a trecut mai mult de 1 an de la data pronunțării hotărârii fără ca aceasta să fie redactată.
Examinând cu prioritate aspectele legate de timbrarea contestației declarate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 26 iulie 2022, contestatorul A. a formulat contestație privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, contestația privind tergiversarea procesului se taxează cu 20 RON.
Totodată, prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, iar conform art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile legii.
Înalta Curte constată că i s-a pus în vedere contestatorului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON prin citația comunicată la 04.08.2022 și că acesta nu a formulat cerere de reexaminare.
Pentru aceste considerente și văzând că până la data soluționării contestației, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va anula, ca netimbrată, contestația formulată de contestatorul A. privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația formulată de contestatorul A. privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca netimbrată.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2022.