ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1398/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Institutul Național de Cercercetare-Dezvoltare Medico-Militară "CANTACUZINO" în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtei la extinderea calculului pentru determinarea consumului real de energie electrică, cu constanta corectă (k=80) pe întreaga perioadă de timp (5 ani), între 04.11.2010 (conform bonului de mișcare contor electric) - 22.l0.2015, conform notei de constatare, în care a fost utilizată constanta 200; eliminarea tuturor penalităților calculate și solicitate reclamantului, prin orice documente (facturi, hotărâri judecătorești), pe toate codurile de client deținute, în perioada menționată, având în vedere că pe întreaga perioadă pârâta a încasat de la reclamantă sume necuvenite precum și restituirea acestora; efectuarea compensării pentru avansurile care vor exista în urma stornării penalităților pe toate codurile de client, între solduri; stornarea taxei de cogenerare și a certificatelor verzi pentru întreaga perioadă 2010-20l5; stabilirea despăgubirilor legale și plata acestora către reclamant pentru sumele încasate necuvenit de către pârâtă, în perioada 2010-2015.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1470, art. 1341-1344, art. 1635-1649 C. civ., art. 148-151, art. 192, art. 194-195 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3518 din 23 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției ca neîntemeiată. Totodată, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor de 938.029,3 RON, reprezentând valori lunare facturate eronat de către pârâtă și achitate de către reclamantă, ca diferență între constanta din sistemul informatic și constanta din teren, pentru perioada 28.10.2010-01.10.2012, pentru codul de client x și de 571.636,64 RON, reprezentând penalități contractuale aferente debitului principal; a obligat pârâta la stornarea taxei de cogenerare pentru perioada 01.04.2011-01.10.2012, pentru codul de client x și la stornarea taxei aferente certificatelor verzi pentru perioada 28.10.2010-01.10.2012, pentru codul de client x; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1052 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul pârâtei A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3518/23.11.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: a admis excepția prescripției invocată de pârâtă, a constatat prescris dreptul material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente perioadei 28.10.2010-01.10.2012, respectiv valori lunare facturate eronat, precum și stornarea taxei de cogenerare (01.04.2011-01.10.2012) pentru codul de client x și a taxei aferente certificatelor verzi pentru perioada 28.10.2010-01.10.2012 pentru același cod de client; a menținut celelalte dispoziții.

Prin decizia nr. 417/2020 din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate de reclamantă, a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâta A. S.A.

La 19 februarie 2020, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "CANTACUZINO" a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1052 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

In cuprinsul cererii de recurs, recurentul și-a exprimat nemulțimirea față de împrejurarea că decizia din apel a fost dată, neluându-se în considerare prevederile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 privind energia electrică.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că în cazul de față, se află într-o situație specială, în care păgubitul a cunoscut fapta la 22.10.2015, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripție, evocând dispozițiile art. 2528 din C. civ.

În ceea ce privește constatarea din 22.10.2015, recurentul susține că aceasta putea fi realizată, potrivit acestui articol, doar de către reprezentanții A. S.A., fiind o constatare tehnică de specialitate, iar din documentele atașate dosarului cauzei se poate observa că obligația efectuării verificărilor tehnice ale echipamentelor revine operatorului de distribuție a energiei electrice și nu consumatorului.

În opinia recurentului, momentul nașterii dreptului la acțiune este reprezentat de data la care păgubitul a cunoscut paguba și nu data recepționării fiecărei facturi, așa cum a reținut instanța de apel.

Prin urmare, s-a susținut că, potrivit art. 1341 din C. civ. din 2009 "cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire". Astfel, recurenta a achitat sume de bani pentru plata unor debite care, în realitate, nu existau, devenind creditorul obligației de restituire a sumelor plătite nedatorat.

Recurentul susține că, în calitate de consumator, conform contractului de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali, industriali, similari și terțiari la tarife reglementate nr. M1395/2005, era obligat, potrivit art. 2 lit. f) "să nu modifice valorile parametrilor de protecție și reglaj stabiliți cu furnizorul".

Prin cererea intitulată "precizare", înregistrată la dosar la 21.08.2020, recurentul și-a completat motivele de recurs .

În cuprinsul acestei cereri, recurentul a arătat că, în temeiul art. 2524 alin. (2) din C. civ., în cazul în care dreptul aferent obligației corelative, în speță contractuală, este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului sau, după caz, de la data renunțării la beneficiul termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.

Recurentul consideră că se pot aplica și dispozițiile art. 1412 din C. civ., deoarece potrivit art. 1414, teza I C. civ. precizează expres faptul că, "ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea acestuia".

Susține că a invocat la fond instituția plății nedatorate și că termenul de prescripție curge de la data la care s-a făcut fiecare plată nedatorată în parte, întrucât prescripția începe să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune.

În continuare, arată că, potrivit art. 2663 din C. civ., prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuși, însă, prin excepție, dispozițiile privind cauzele de întrerupere sau de suspendare, pentru care legea de punere în aplicare a C. civ. prevede că sunt aplicabile și prescripțiilor născute sub imperiul legii vechi, sunt aplicabile dacă respectivele cauze au intervenit sub legea nouă.

În plus mai susține și că, dacă potrivit art. 477 C. proc. civ., "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată", iar "devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză (...) atunci când se tinde la anularea hotărârii", atunci recurentul este de părere că instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 480 alin. (3) teza a II-a.

În final, solicită recurentul să se rețină și incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 2 septembrie 2020, intimata-pârâtă A. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește afirmațiile făcute de recurentă în cuprinsul cererii, în motivarea criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a învederat că acestea sunt simple apărări pe fondul cauzei, critici aduse soluției date de către instanța de apel, fără a privi în vreun fel greșita aplicare a legii.

Prin încheierea de ședință din 06 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, iar intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat sa se constate nulitatea recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 8 iunie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, trebuie stabilit că motivele de recurs noi expuse în cererea precizatoare înregistrată la 21.08.2020 nu pot fi luate în analiză, întrucât au fost invocate tardiv, cu depășirea termenului de recurs de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, efectuată la 21.01.2020.

Astfel, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., ca regulă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În consecință, motivele de recurs formulate cu depășirea termenului legal sunt lovite de nulitate.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Deși invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu indică, în mod concret, în ce măsură nu este legală soluția instanței de prim control judiciar raportat la argumentele reținute de curtea de apel.

Dispozițiile art. 2528 și art. 2518 C. civ. au fost invocate în mod formal, întrucât recurentul nu invocă greșita interpretare sau aplicare a respectivelor articole de către instanța de apel, ci urmărește stabilirea unei situații concrete de fapt, anume data la care a luat cunoștință despre fapta prejudiciabilă, în vederea determinării datei de început a curgerii termenului de prescripție, prin interpretarea probatoriului.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

În speță, recurentul-reclamant, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Astfel, criticile prin care recurenta a susținut că instanța de apel nu a luat în considerare dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 privind energia electrică, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, recurenta urmărind, în realitate, demonstrarea unei situații de fapt, respectiv stabilirea persoanei abilitate pentru a măsura energia electrică.

Argumentele din recurs vizează aspecte ce țin de fondul cauzei, fiind susțineri de fapt ale recurentei referitoare la aceea că momentul nașterii dreptului la acțiune este reprezentat de data la care păgubitul a cunoscut paguba, respectiv 22.10.2015 și nu data recepționării fiecărei facturi așa cum a reținut instanța de apel.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentului vizează aspecte de fapt, ce țin de temeinicia deciziei atacate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și, în consecință, va anula recursul declarat de recurentul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "CANTACUZINO".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "CANTACUZINO" împotriva deciziei nr. 1052/2019 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.