ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 596/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea la data de 27 octombrie 2021, s-a solicitat strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021.

Prin încheierea nr. 2554 din 18 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de strămutare a pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea, formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație în anulare contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea.

Contestatoarea a invocat că instanța nu a fost legal alcătuită, fiind încălcat dreptul său la un proces echitabil, în a cărui sferă de garanții intră și acela de a fi judecată de o instanță imparțială, care să analizeze situația de fapt și să pronunțe decizia cu respectarea principiului nemijlocirii, invocând că hotărârea instanței supreme nu a fost motivată de judecătorii care au pronunțat-o, ci de magistratul asistent. Mai arată contestatoarea că sunt încălcate dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 CEDO și citează cauzele Mellors c. Regatlui Unit, P.K. c. Finlandei, Beraru c. României, Cutean c. României, Cerovsek și Bozicnik c. Sloveniei, Achina c. României, Gheorghe c. României; de asemenea, invocă decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 a Curții Constituționale a României.

A mai solicitat contestatoarea suspendarea încheierii nr. 2554 din 18 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, motivând că necesită o protecție deosebită, fiind un lăcaș de cult. S-a format dosarul nr. x/2021, având ca obiect suspendare executare încheiere.

În drept, a invocat prevederile art. 507 C. proc. civ., precum și art. 503 și urm. C. proc. civ., coroborate cu art. 19 alin. (1) TUE, art. 2, 4 alin. (3) și art. 6 TUE, art. 47 Carta, art. 6 para. 1 CEDO.

Învestită cu soluționarea contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit termen de judecată la data de 8 februarie 2022, în vederea soluționării cererii de suspendare a încheierii sus-menționate, dispunând comunicarea către intimată a contestației în anulare, precum și către contestatoare a obligației de a achita cauțiunea în cuantum de 1000 RON, în temeiul art. 719 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 02 februarie 2022, prin poștă electronică, intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând inadmisibilitatea acesteia, din perspectiva neîndeplinirii condițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 08 februarie 2022, contestatoarea a depus cerere de renunțare la contestația în anulare.

La termenul din 8 februarie 2022, Înalta Curte a constatat că respectiva contestație în anulare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, și a acordat termen la 22 martie 2022, pentru a da posibilitatea contestatoarei să-și exprime un punct de vedere lămuritor cu privire la cererea de renunțare la judecată, dar și pentru ca intimații să ia cunoștință de conținutul acesteia și pentru a-și exprima poziția față de cererea de renunțare.

La data de 18 martie 2022, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) a treia propoziție din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, fie chiar și judiciare".

A invocat că aceste prevederi sunt incompatibile cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1) și (2), art. 10, art. 11 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(4), art. 22 alin. (1)-(2), art. 23 alin. (1) art. 26 alin. (1)-(2), art. 29 alin. (1)-(4), art. 30 alin. (6)-(7), art. 41 alin. (1) din Constituția României.

A mai solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La data de 21 martie 2022, contestatoarea a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care prevăd:

"Art. 71. Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată.

Art. 72. Magistrații-asistenți aduc la îndeplinire orice alte sarcini încredințate de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de vicepreședinte sau de președintele secției".

A arătat că aceste prevederi sunt incompatibile cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1) și (2), art. 10, art. 11 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(4), art. 22 alin. (1)-(2), art. 23 alin. (1) art. 26 alin. (1)-(2), art. 29 alin. (1)-(4), art. 30 alin. (6)-(7), art. 41 alin. (1) din Constituția României.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluția pronunțată

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) a treia propoziție din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și a prevederilor art. 71 și art. 72 din aceeași lege, contestatoarea a invocat că acestea sunt incompatibile cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1) și (2), art. 10, art. 11 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(4), art. 22 alin. (1)-(2), art. 23 alin. (1) art. 26 alin. (1)-(2), art. 29 alin. (1)-(4), art. 30 alin. (6)-(7), art. 41 alin. (1) din Constituția României.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2 alin. (3) a treia propoziție, precum și a prevederilor art. 71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la cea de-a patra cerință de admisibilitate anterior evocată, se constată că dispozițiile legale atacate de neconstituționalitate nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei de față, ce presupune cu prioritate verificarea admisibilității contestației în anulare cu care această instanță a fost învestită prin prisma incidenței prevederilor art. 503 C. proc. civ. și nu judecata solicitării cu care petenta-contestatoare a învestit anterior Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Cum, în cauză, doar două dintre cele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, respectiv textele criticate fac parte dintr-o lege și nu au fost declarate neconstituționale anterior, lipsind legătura cu soluționarea cauzei la care face referire art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește inadmisibilitatea contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) punctele 1 și 2 C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei de drept, prevede că aceasta poate fi promovată în două cazuri distincte:

Or, se constată această cale extraordinară de atac este deschisă numai împotriva hotărârilor instanței de recurs, iar prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un recurs, ci o cerere de strămutare; pe cale de consecință, niciuna dintre ipotezele cuprinse în art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 C. proc. civ. nu poate fi incidentă, pentru că ele privesc o judecată în recurs, ce nu a avut loc.

De aceea, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare apare a fi inadmisibilă.

Mai mult decât atât, astfel cum reiese din argumentarea contestației în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestatoare drept motive ale căii de atac nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale invocate de contestatoare în motivarea cererii sale (necompetența absolută a instanței care a pronunțat hotărârea atacată, alcătuirea sa nelegală ori existența unei erori materiale la dezlegarea cauzei), contestația în anulare fiind inadmisibilă și din această perspectivă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva încheierii nr. 2554 din 18 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cu recurs în 48 ore de la pronunțare cu privire la soluția asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă cu privire la soluția pronunțată cu privire la contestația în anulare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2022.