ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de revizuire
Prin decizia nr. 642 din 24 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost anulat în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 721 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, completată prin decizia nr. 905 din 8 iunie 2021, pronunțată de aceeași instanță.
Calea de atac extraordinară formulată în cauză
Decizia instanței supreme a fost atacată pe calea revizuirii de către revizuentul A., invocând în drept incidența ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în totalitate a deciziei nr. 642 din 24 martie 2022 în sensul admiterii recursului promovat în dosarul nr. x/2018, casarea în totalitate a deciziilor civile nr. 721/2021 și 905/2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cât și a hotărârii nr. 3431/2019 a Tribunalului București și trimiterea spre rejudecare a dosarului nr. x/2018 la instanța de apel - Curtea de Apel București.
Apărările invocate în revizuire
În cauză a fost formulată întâmpinare de către Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrilor de sindicat, intimații B. și C., prin care s-a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire. S-a arătat că hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu face parte din aria hotărârilor prevăzute imperativ de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu se evocă fondul cauzei, prin decizia instanței supreme fiind anulat recursul pe considerentul că motivele expuse nu reprezintă critici de nelegalitate ale hotărârilor recurate care să permită încadrarea în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe de altă parte, s-a explicat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la înscrisul nou invocat de revizuent, câtă vreme acesta nu a fost reținut de partea adversă, iar revizuentul nu a dovedit că nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
S-a solicitat aplicarea sancțiunii inadmisibilității cererii de revizuire și obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON, justificat cu factura și dovada plății regăsite la filele x și 56.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele:
Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
În speță, prin decizia nr. 642 din 24 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost anulat, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 721 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, completată prin decizia nr. 905 din 8 iunie 2021, pronunțată de aceeași instanță, hotărârea fiind dată fără nicio cale de atac.
Prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. dispun: "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează, sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă deci că legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce duce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare.
Așa fiind, decizia nr. 642 pronunțată în ședința camerei de consiliu de la 24 martie 2022 nu este supusă căii de atac a revizuirii.
În aplicarea prevederilor legale evocate anterior, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 642 din 24 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, formulată de revizuentul A..
Față de soluția pronunțată în cauză, rezultă că revizuentul se află în culpă procesuală și va fi obligat, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată respectiv onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON, probat cu factura nr. x din 12.07.2022 și extrasul de cont, de la dosarul de revizuire, către intimații B. și C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 642 din 24 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, formulată de revizuentul A..
Obligă pe revizuent la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații B. și C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.