ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la 3 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea acestuia la plata sumei de 1.920.000 RON, reprezentând daune materiale pentru durata îndelungată a procedurii penale, în care a avut calitatea de persoană vătămată și la plata sumei de 9.400.000 RON (2.000.000 euro, la un curs de 4,7 RON/euro), reprezentând daune morale, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În drept, a invocat dispozițiile art. 998-999 C. civ., ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 21 alin. (3) din Constituția României Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportată la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată, și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. Primul ciclu procesual

Hotărârea Tribunalului Suceava Prin sentința nr. 975 din 22 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ridicată prin întâmpinare. A respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Hotărârea Curții de Apel Suceava Prin decizia nr. 121 din 5 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 975 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca nefondat.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin decizia nr. 2035 din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 121 din 5 martie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. A casat în tot decizia atacată și în parte, sentința nr. 975 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Suceava, secția I civilă. A trimis cauza, spre rejudecare, la același tribunal. A menținut soluția sentinței de respingere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Suceava la 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2019*. Al doilea ciclu procesual

Hotărârea Tribunalului Suceava Prin sentința nr. 2121 din 9 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Hotărârea Curții de Apel Suceava Prin decizia nr. 660 din 23 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2121 din 9 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca nefondat.

Recursul Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., afirmând că decizia recurată este nelegală și contrară normelor de drept național și european, fiind ignorate drepturile sale materiale și morale. Recurentul a susținut că nu este vinovat de tergiversarea soluționării plângerilor penale, de faptul că organele de cercetare penală au disjuns din dosarul penal inițial unele cereri, parte dintre rezoluțiile date de procuror nefiindu-i, de altfel, comunicate. A apreciat că intimatul Statul Român este vinovat de pasivitatea organelor sale, care ar fi trebuit să-i apere drepturile materiale și morale și să înfăptuiască justiția. Recurentul a criticat faptul că prin decizia recurată s-a reținut în mod greșit că se face vinovat de nerecuperarea sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1596 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2009, care a făcut obiectul executării silite efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc B.. Contrar celor reținute de curtea de apel, recurentul a afirmat că soluția pronunțată de instanță încalcă dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și pe cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituind un exces de putere. A arătat că i s-a încălcat dreptul de a fi sprijinit în aplicarea legii de către intimatul Statul Român, aflându-se în posesia unui titlu executoriu fără efect juridic, aspect ce a făcut imposibilă acțiunea sa privind recuperarea sumei de 15.000 euro și utilajul vândut făptuitorilor. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 C. proc. civ. 7. Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare La 20 septembrie 2022, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin răspunsul la întâmpinare depus la 3 octombrie 2022, recurentul a solicitat respingerea excepției de nulitate invocate de intimat prin întâmpinare. Prin rezoluția din 10 octombrie 2022, Înalta Curte a stabilit termen pentru analiza admisibilității recursului în ședința publică din 24 noiembrie 2022, cu citarea părților, în condițiile prevăzute de art. 490 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ. La acest termen de judecată, Înalta Curte a pus în discuție, cu prioritate, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de nulitate a recursului invocată de intimat prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată. Art. 487 din același act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul a invocat, generic, nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul că nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituie un exces de putere. În sprijinul acestei susțineri, recurentul a arătat că i s-a încălcat dreptul de a fi sprijinit în aplicarea legii de către intimatul Statul Român, iar titlul executoriu pe care îl deține este lipsit de efecte juridice, fapt ce a determinat imposibilitatea recuperării sumei de 15.000 euro și a utilajului vândut făptuitorilor. În această situație, a apreciat că intimatul Statul Român este vinovat de pasivitatea organelor sale, care ar fi trebuit să-i apere drepturile materiale și morale și să înfăptuiască justiția. Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu vizează argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate. Astfel, pentru a pronunța decizia recurată, curtea a reținut că, îndreptând acțiunea împotriva statului, reclamantul a tins la angajarea răspunderii civile delictuale, obiective, independente de orice vinovăție a statului, în calitatea acestuia de garant al legalității, căruia îi incumbă și riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiție, cu respectarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor, iar faptul că partea a indicat, ca temei juridic, și dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., nu putea avea semnificația încadrării demersului acestuia în sfera unei răspunderi civile delictuale de drept comun, bazate pe ideea de vinovăție a statului, în legătură cu desfășurarea în concret a anchetei și urmăririi penale, ci doar pe aceea a indicării instituției juridice căreia i se circumscriu, de o manieră generică, pretențiile, ca sediu al materiei răspunderii delictuale extracontractuale. În acest context, instanța de apel a analizat motivele de apel invocate de recurent prin cele două memorii de apel formulate în cauză în termenul legal, referitoare la nesoluționarea laturii civile în procesul penal, reținând că prin sentința civilă nr. 1596 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 2560 din 2 decembrie 2010 a Tribunalului Iași, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1 mai 2009, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata către recurent a sumei de 15.000 euro. În acest context, curtea a constatat că, deși recurentul s-a aflat în posesia unui titlu executoriu, care a fost pus în executare silită, a fost imposibilă realizarea creanței din cauza faptului că debitorul nu deținea bunuri urmăribile. A apreciat că faptul că, pe parcursul executării silite, nu s-a reușit recuperarea creanței de 15.000 euro și că apelantul ar fi fost nevoit să se adreseze și autorităților din Germania (unde debitorul s-ar fi aflat), nu sunt de natură a aprecia că este nefondată concluzia instanței de fond precum că reclamantul avea deschisă calea unei acțiuni civile separate sau că intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ar putea răspunde pentru imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești definitive. Curtea a examinat și caracterul rezonabil al daunelor morale solicitate de recurent și a constatat că, din cuprinsul memoriului de apel nu a reieșit faptul că suferințele morale au fost determinate neapărat de durata procedurii penale, ci de procedura de executare silită. Analizând în continuare motivele de apel referitoare la imposibilitatea recuperării prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între durata procedurilor judiciare și afecțiunile medicale ale recurentului, instanța de apel a arătat că, din cuprinsul încheierilor pronunțate în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Pașcani nu a rezultat că recurentul s-ar fi constituit parte civilă în dosarele de urmărire penală, iar suferința sa cea mai mare a fost generată de procedura de executare silită. Raportând aceste argumente ale curții de apel, care susțin dispozitivul deciziei recurate la motivele de recurs invocate în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că acestea nu conțin critici cu privire la judecata realizată în etapa procesuală anterioară, ci nemulțumiri legate de modalitatea de soluționare a dosarului penal nr. x/2016 al Judecătoriei Pașcani și de imposibilitatea recuperării creanței constatate prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1596 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2009. Or, în legătură cu aceste ultime aspecte recurentul a susținut încălcarea dreptului său la un proces echitabil, încălcare ce a fost determinată, potrivit afirmațiilor sale, de durata excesivă a urmăririi penale și de lipsa de eficacitate juridică a titlului executoriu, fără însă a combate argumentele instanței de apel privind lipsa condițiilor pentru angajarea răspunderii statului, în calitatea sa de garant al bunei funcționări a serviciului public al justiției. Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că recurentul a nesocotit judecata anterioară și natura căii extraordinare de atac a recursului, criticile deduse judecății prin intermediul recursului neputându-se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres reglementate prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și forma obiect de cenzură în prezenta cale de atac, întrucât nu vizează soluția pronunțată de instanța de apel (care a dispus respingerea apelului declarat împotriva sentinței nr. 2121 din 9 noiembrie 2021 a Tribunalului Suceava, secția I civilă) și nici argumentele care au stat la baza adoptării acesteia. În cauza de față, chiar dacă recurentul a invocat dispozițiile art. 488 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparență de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat. Aceasta, întrucât recurentul avea obligația de a expune în concret argumentele de natură juridică în raport de care a considerat că soluția instanței de apel este nelegală, formulând critici în legătură cu soluția pronunțată cu referire la acțiunea civilă cu care a învestit instanța de judecată. Din această perspectivă, criticile formulate în prezenta cale de atac nu antamează soluția instanței de apel. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 660 din 23 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE;