ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2264/2022

HOTĂRÂRE
17.11.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2264/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 16 din 30 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței nr. 51 din 1 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs contestatorul A., acesta fiind nemulțumit de modalitatea de soluționare a cauzei sale pe fond, aspectele invocate prin memoriu vizând chestiuni de fond ale litigiului.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 mai 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 14 iunie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 23 mai 2022, a dispus efectuarea formalităților reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului, în raport cu prevederile art. art. 508 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția tardivității recursului, întrucât nerespectarea termenului imperativ de declarare a căii de atac determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul legal, reținând următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Conform prevederilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În cauză, calea de atac a recursului are ca obiect decizia nr. 16 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, dată în soluționarea unei contestații în anulare, fiind respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței nr. 51 din 1 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv sentința nr. 51 din 1 iulie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 7/18.02.2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020. Împotriva acestei hotărâri se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțarea acesteia, conform art. 421 alin. (2) C. proc. civ. sus-menționat.

Coroborând art. 508 alin. (4) cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că împotriva deciziei nr. 16 din 30 martie 2022, ce a soluționat contestația în anulare declarată împotriva hotărârii de perimare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, se putea exercita recurs în aceleași condiții în care contestatorul putea formula recurs împotriva hotărârii de perimare, anume în 5 zile de la pronunțare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol se prevede expres că atunci, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În cauză, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia nr. 16/2022 a fost pronunțată la 30 martie 2022, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, conform art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la 5 aprilie 2022.

Or, în speță, cererea de recurs a fost formulată la 13 aprilie 2022, conform datei de pe plicul poștal cu care a fost expediată cererea de recurs, aflată la dosar recurs, ulterior împlinirii termenului de declarare a căii de atac.

În acest context, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 508 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 421 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care a fost soluționată contestația în anulare declarată împotriva hotărârii de perimare, reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestator.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 16 din 30 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2538/2023
. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, Curții de Apel Craiova pentru a dispune administrarea p
ÎCCJ 2022-05-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2022
Ședința publică din data de 24 mai 2022 Asuprea cererii de recurs constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată Prin încheierea de ședință din data de 2 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, Curtea de
ÎCCJ 2022-11-17
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin decizia civilă nr. 589 din 30 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019,
ÎCCJ 2023-06-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2023
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă A.. 4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sectia I Civilă Prin decizia civilă nr. 842 din 6 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a
ÎCCJ 2022-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2022
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 423/15.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cr
Sursă