Decizia nr. 1505/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 70/2021 a Tribunalului Arad

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la data de 26 iulie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor materiale contractuale și morale, în raport cu art. 188 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în calitatea reclamantei de artist interpret; să dispună rezilierea contractului de prestări servicii, manageriat și impresariat artistic, convenție cesiune drepturi interpret, autentificat de BNP Asociat C. prin încheierea nr. 1748 din data de 26 mai 2010; să oblige pârâta la plata remunerației de 50% ce i se cuvine reclamantei, conform cap. III raportat la cap. V art. 1 din contract, și la daune-interese în cuantum de 100.000 euro pentru încălcarea drepturilor morale; să dispună afișarea hotărârii și publicarea acesteia în mijloacele de comunicare în masă pe cheltuiala pârâtei. La termenul din data de 6 februarie 2020, reclamanta și-a precizat capătul de cerere privind plata remunerației de artist, în sensul că vizează doar perioada 26 iulie 2016 - 26 iulie 2019. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă Prin sentința civilă nr. 70 din data de 4 februarie 2021, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a respins acțiunea precizată și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă Prin decizia nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A.. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Astfel, printr-o primă critică a susținut că hotărârea Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 96 lit. a) raportat la art. 97 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, iar argumentul potrivit căruia un text de lege ar putea reglementa/interzice o situație absurdă "în contra firescului și rezonabilului relațiilor sociale" este nelegal raportat la scopul legii în reglementarea relațiilor sociale. A apreciat că instanța de apel a dat o interpretare denaturată textului de lege menționat, intenția legiuitorului nefiind aceea de a reglementa/interzice situații absurde; în opinia sa, aceste dispoziții, în măsura în care sunt interpretate potrivit scopului urmărit de legiuitor în reglementarea anumitor relații sociale, sunt incidente în cauză. Din această perspectivă, a subliniat că artistul interpret poate pretinde recunoașterea paternității propriei interpretări sau execuții, drept ce nu poate face obiectul unei renunțări sau înstrăinări, respectiv nu poate fi obligat să renunțe la cariera muzicală, imaginea publică și la propriile interpretări. A precizat că B. S.R.L. i-a cesionat un număr de 20 de opere/creații, astfel că, pe cale de consecință, în calitate de artist interpret, este îndreptățită să pretindă recunoașterea paternității propriilor interpretări și nu poate fi obligată să renunțe la acestea, astfel cum a reținut instanța de apel, fără a analiza contractul de cesiune. Recurenta-reclamantă a mai susținut și că instanța de apel a încălcat prevederile legale privind dreptul conex dreptului de autor al compozitorului, dreptul artistului interpret de a i se recunoaște paternitatea propriei interpretări și de a valorifica această interpretare fără o limitare din partea autorului (compozitorului). Cu atât mai mult, în opinia recurentei-reclamante, nu se poate interzice/încălca dreptul artistului interpret de a i se recunoaște paternitatea și de a valorifica interpretarea în cazul dedus judecății, deoarece autorul a cesionat dreptul de interpretare în favoarea artistului interpret, în baza contractului de cesiune; chiar și în absența acestui contract de cesiune, autorul (compozitorul) nu poate interzice altor artiști să interpreteze aceste creații muzicale, astfel cum a reținut instanța de apel. Susține că această concluzie a instanței de apel este nelegală în raport de dispozițiile art. 93-98 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Enunțând dispozițiile legale invocate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel i-a interzis punerea la dispoziția publicului a interpretării și i-a condiționat interpretarea proprie de acordul autorului. De asemenea, a invocat că prin hotărârea instanței de apel i-au fost încălcate atât dreptul moral privind recunoașterea propriei interpretări în condițiile în care i s-a interzis să aducă la cunoștința publicului propria interpretare și este condiționată de acordul autorului, cât și dreptul patrimonial de a realiza venituri în urma propriei interpretări. Recurenta-reclamantă a criticat și motivarea instanței de apel referitoare la clauzele contractuale (Cap. VII art. 12, 13, Cap. VIII art. 4, Cap. XII art. 4), apreciind că aceasta este nelegală raportat la dispozițiile legale privind dreptul moral de recunoaștere a propriei interpretări, nume de scenă, carieră artistică, care nu pot rămâne în proprietatea exclusivă a managerului la încetarea contractului. A subliniat că, în măsura în care instanța de judecată anulează contractul, aceste clauze contractuale nu pot rămâne în vigoare și nu pot fi păstrate în continuare, precum și că nu poate fi obligată să renunțe la numele de scenă, la genul muzical abordat în perioada contractului, la repertoriu sau prezentarea scenică, indiferent dacă respectivul contract este sau nu în vigoare sau dacă o instanță de judecată îl anulează sau nu. Recurenta-reclamantă a mai apreciat că este nelegală soluția instanței de apel și din perspectiva celor referitoare la rezilierea contractului de prestări servicii (prestație artistică), manageriat și impresariat artistic, convenție cesiune drepturi interpret, autentificat de notarul public D., prin încheierea de autentificare nr. 1748 din data de 26 mai 2010. A arăta că atât prima instanță, cât și cea de apel au reținut împlinirea termenului contractual la data de 26 mai 2020, dar au omis faptul că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 26 iulie 2019 (în termenul contractual) și că, potrivit Cap. XII Dispoziții finale, termenul contractual se prelungește în mod tacit dacă niciuna din părți nu a notificat celeilalte părți intenția de încetare a contractului cu un an înainte de împlinirea termenului - în condițiile în care nu există astfel de notificări, contractul este în vigoare. Recurenta-reclamantă a precizat și că înțelege să mențină solicitările formulate prin petitele 3, 4 și 5 ale acțiunii. I.5 Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii. Totodată, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, în esență, a arătat că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar este promovată de persoana fizică A., care nu are calitate procesuală, întrucât nu este titulară de drepturi și obligații conform contractului pe care este întemeiată acțiunea - contractul a fost încheiat între două persoane juridice, respectiv B. S.R.L. și Persoana fizică autorizată A., reprezentată de doamna A., în calitate de reprezentant al persoanei fizice autorizate. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, a arătat că Persona Fizică Autorizată A. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 22 mai 2022, astfel că aceasta nu mai poate fi titulară de drepturi și obligații și, în consecință, parte în proces. Intimata-pârâtă a mai invocat și faptul că recurenta-reclamantă, în susținerea recursului, a formulat apărări din perspectiva altor pretenții decât cele vizate de petitele acțiunii introductive de instanță. În opinia sa, criticile recurentei-reclamante exced obiectul acțiunii și nu pot fi circumscrise în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A mai apreciat și că instanța de apel nu a încălcat și nici nu a aplicat greșit normele de drept material incidente speței, prin raportare la obiectul cauzei, și, totodată, a adus argumente în susținerea poziției sale prin care arată că în speță pretențiile părții adverse nu au fost dovedite. Recurenta-reclamantă A. nu a depus răspuns la întâmpinare. I.

Procedura desfășurată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 13 septembrie 2021, sub nr. x/2019. Prin încheierea de ședință nr. 646 din data de 16 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 aprilie 2022, sub nr. x/2019*. Prin rezoluția din data de 20 aprilie 2022, constatându-se finalizată procedura de comunicare reglementată de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată, cu citarea părților, la data de 20 septembrie 2020, când Înalta Curte a reținut pricina în pronunțare asupra inadmisibilității reluării în cauză a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L., precum și asupra excepției nulității recursului, ridicate prin întâmpinare de către aceeași intimată-pârâtă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând, cu prioritate, inadmisibilitatea reluării în cauză a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Prin întâmpinarea formulată în faza recursului, intimata-pârâtă a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, iar, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2022, instanța a pus în discuție inadmisibilitatea reluării acestor excepții în această fază procesuală, în absența formulării de către parte a unui recurs cu privire la aceste aspecte, iar intimata-pârâtă, prin reprezentant, a arătat că lasă la aprecierea instanței chestiunea pusă în discuție. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, atât prin întâmpinarea formulată în prima fază procesuală a litigiului pendinte, cât și prin cea depusă în apel, intimata-pârâtă a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii, excepții care au fost analizate și respinse de către cele două instanțe. Cum soluția instanței de apel sub acest aspect nu face obiect al recursului cu care prezenta instanță este învestită, în lipsa exercitării acestei căi de atac de către intimata-pârâtă, dezlegarea dată celor două excepții de instanța de fond are autoritate de lucru judecat, iar o reluarea a invocării lor, prin întâmpinarea formulată de parte în recurs, este inadmisibilă. Ca atare, față de cele anterior reținute, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L. prin întâmpinare. În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, raportarea la acest caz de casare este una pur formală, în condițiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate hotărârii recurate. Din cuprinsul cererii de recurs, se poate observa că recurenta-reclamantă afirmă nelegalitatea hotărârii instanței de apel arătând fie că aceasta este contrară unor dispoziții legale, fie prezentând elemente ale situației de fapt sau propria opinie și aspecte pur teoretice cu privire la chestiunea litigioasă supusă judecății. Astfel, deși a susținut încălcarea normelor de drept material edictate de art. 93-98 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, recurenta-reclamantă s-a limitat doar la a enunța aceste dispoziții legale și a evidenția pasajele din cuprinsul deciziei atacate care, în opinia sa, sunt nelegale și vin în contradicție cu scopul acestor reglementări, exprimându-și nemulțumirea față de cele reținute de către instanța de apel și arătând care este în opinia sa interpretarea corectă a acestora. Or, recurenta-reclamantă trebuia să indice punctual și să argumenteze de ce raționamentul curții de apel încalcă sau aplică greșit dispozițiile la care a făcut referire, dezacordul părții față de cele constate de către instanță neputând fi convertit în vreunul dintre motivele de casare reglementate de lege. Pe de altă parte, nici cele susținute cu privire la contractul ce formează obiect al litigiului și la o pretinsă interpretare eronată a clauzelor contractuale nu sunt apte de încadrare în ipotezele la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă punând în discuție chestiuni de fapt ale speței și aspecte ce țin de aprecierea probelor de către instanța de apel. În ceea ce privește cele menționate în finalul cererii de recurs, prin care recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să susțină și petitele 3, 4 și 5 ale cereri de chemare în judecată, se constată că acestea nu reprezintă critici la adresa hotărârii recurate, nefăcându-se trimiteri la raționamentul instanței de apel, ci argumentele pentru care partea consideră că aceste solicitări ale sale sunt întemeiate și, prin urmare, nu sunt apte a fi analizate din perspectiva vreunuia dintre motivele de nelegalitate pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului. Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susținute prin cererea de recurs neputând fi convertite în vreun motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând, astfel cum s-a mai arătat, veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate. Totodată, Înalta Curte reține că pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Astfel, instanța de recurs nu are competența de a proceda la verificarea situației de fapt stabilite prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta a constatat-o. Așa fiind, criticile care vizează aspecte ce țin de situația de fapt și aprecierea probelor cauzei, precum și aprecierile personale ale părții cu privire la aspectele supuse judecății nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului pendinte, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. Nici simpla trimitere la o pretinsă încălcare/aplicare greșită a legii sau enunțarea unor dispoziții legale, astfel cum a procedat recurenta-reclamantă, nu pot determina o analiză a legalității hotărârii recurate, în lipsa indicării unor chestiuni concrete care ar fi de natură a duce la concluzia interpretării sau aplicării greșite a normelor de drept material în raționamentul curții de apel. Prin urmare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,