ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 669/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra contestației de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 119/F din 03 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, s-a dispus, în baza art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 și art. 4 par. 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, respingerea cererii autorităților judiciare din Franța privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A. .

S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., dacă nu este arestată în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru persoana solicitată (avocat B.), în sumă de 2196 RON a fost avansat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 03.10.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înaintat spre executare mandatul european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A..

În cuprinsul mandatului, emis la data de 01.09.2022, s-a precizat că autoritățile judiciare din Franța au solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate A. în vederea cercetării sale pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la furt cu violență în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 și 311-14 pct. 1, 2, 3, 4, 6 din C. pen. francez, ce are corespondent în legislația română infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din C. pen. în referire la art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen.

În fapt, autoritățile judiciare franceze au reținut că:

La data de 15.01.2016, C., în vârstă de 12 ani, circula pe strada x din Lille, când un băiețel de etnie rromă în vârstă de cca 5 ani a fluierat. Atunci, 5 indivizi mai în vârstă, ascunși în vegetația din împrejurimi, s-au îndreptat spre C. și l-au controlat. Unul dintre ei a îndreptat spre acesta un cuțit elvețian și i-a cerut telefonul.

Când C. a refuzat ceilalți bărbați au scos și ei cuțite. C. a reușit totuși să-i împingă și să fugă. El a explicat organelor de cercetare penală că mai fusese obiectul unei astfel de tentative de tâlhărie, în aceleași condiții, cu aceiași indivizi.

C. a identificat pe mai mulți dintre agresori, printre care și pe A..

În fața instanței, persoana solicitată A. a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare franceze și că nu a participat la comiterea faptei pentru care este cercetat, la data respectivă neaflându-se pe teritoriul Franței. A mai precizat că are probleme de sănătate și că soția lui urmează să nască în curând, depunând în acest sens acte la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că în speță sunt incidente prevederile art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), conform cărora, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Astfel, potrivit dreptului penal intern, faptele de săvârșirea cărora este acuzată persoana solicitată A. constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C. pen. în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., persoana solicitată fiind minoră la data faptei, având vârsta de 17 ani și 9 luni.

Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termen care însă se înjumătățește, fiind în final de 4 ani, având în vedere prevederile art. 131 C. pen. - Termenele de prescripție a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup sau se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori.

Acest termen de 4 ani a curs de la data faptei (15.01.2016) iar din datele cauzei rezultă că ar putea fi considerat întrerupt doar prin mandatul de arestare emis de judecătorul însărcinat cu instrucția la data de 12.01.2017, astfel încât s-a împlinit cel mai târziu la data de 12.01.2021.

Pe de altă parte, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, rezultă că în perioada 2018-2022 fondul activ al legislației penale din România nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, astfel încât se poate considera că răspunderea persoanei solicitate A. pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris încă de la data de 15.01.2020.

Referitor la oportunitatea predării persoanei solicitate A., întrucât prescripția răspunderii penale pentru fapta ce face obiectul mandatului european de arestare este un motiv opțional de refuz de executare, Curtea de Apel a considerat că datele cauzei converg spre o soluție de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța.

Prima instanță a reținut că este adevărat că, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în scopul luării unei hotărâri în privința executării mandatului european de arestare instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, însă trebuie remarcat că, în cazul de față, în activitatea organelor judiciare din Franța de tragere la răspundere penală a persoanei solicitate au existat sincope semnificative și greu de justificat.

În acest sens s-a avut în vedere că identitatea persoanei solicitate a fost cunoscută la scurt timp de la data faptei, conform datelor furnizate persoana vătămată C. recunoscându-l pe A. ca fiind unul dintre agresorii săi din data de 15.01.2016, iar în cauză a existat un mandat de arestare emis de judecătorul de instrucție încă din data de 12.01.2017.

Cu toate acestea, mandatul european de arestare a fost emis în cauză abia la data de 01.09.2022, adică la peste 6 ani de la data faptei și la peste 5 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislației din Franța, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mult cu cât în speță este vorba despre un inculpat minor la data faptei.

Referitor la persoana solicitată A., Curtea de apel a reținut că aceasta nu are antecedente penale în România, este în prezent integrată în societate în România, are probleme de sănătate și urmează să aibă un copil nou-născut, astfel încât o eventuală tragere la răspundere penală în Franța pentru o faptă comisă în minorat, în urmă cu mai bine de 6 ani, nu poate avea efecte benefice pe plan social și educativ.

Concluzionând, față de lipsa de diligență a autorităților judiciare din Franța și ținând seama de situația personală a lui A., Curtea de apel a apreciat că este inoportun a se admite cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în contextul în care vizează o faptă pentru care răspunderea penală s-a prescris, conform legislației penale din România.

II. Împotriva sentinței penale sus-menționate a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în termen legal, solicitând admiterea contestației, desființarea, în totalitate, a acestei hotărâri și, în rejudecare: admiterea cererii autorităților judiciare franceze și punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A. și arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării către autoritățile judiciare franceze, pe o durată de 30 de zile.

S-a motivat că sentința penală contestată este nelegală cu referire la situația juridică a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei A., condițiile reținerii împlinirii prescripției răspunderii penale, precum și oportunitatea predării persoanei solicitate.

a) în fapt, autoritățile judiciare franceze au reținut că, la data de 15.01.2016, C., în vârstă de 12 ani, circula pe strada x din Lille, când un băiețel de etnie rromă, în vârstă de circa 5 ani a fluierat. Atunci, 5 indivizi mai în vârstă, ascunși în vegetația din împrejurimi, s-au îndreptat spre C. și l-au controlat. Unul dintre ei a îndreptat spre acesta un cuțit elvețian și i-a cerut telefonul. Când C. a refuzat, și ceilalți bărbați au scos cuțitele. C. a reușit totuși să-i împingă și să fugă. El a explicat organelor de cercetare penală că mai fusese obiectul unui astfel de tentative de tâlhărie, în aceleași condiții, cu aceiași indivizi. C. a identificat pe mai mulți dintre agresori, printre care și pe A.. D., identificat și el ca fiind unul dintre agresori, a fost audiat, dar s-a prelevat de dreptul la tăcere.

Fapta astfel comisă este prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a), art. 113 și urm. din C. pen.

b) Inițial, autoritățile judiciare franceze au emis mandatul de arestare la 12.01.2017, iar la 01.09.2022 prezentul mandat european de arestare.

În raport de datele menționate în cuprinsul acestui mandat, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru punerea în executare a acestuia, urmând a fi analizat în continuare existența motivului de refuz facultativ de care s-a prelevat instanța de fond la adoptarea hotărârii contestate.

În măsura în care instanța de fond a valorificat motivul opțional prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, trebuia să constate că datele existente la dosar nu sunt complete pentru a justifica aplicarea dispozițiilor citate anterior.

Astfel, nu au fost solicitate date referitoare la existența unor acte procedurale întreruptive, deși din cuprinsul informațiilor transmise de către autoritățile judiciare franceze există cel puțin indicii temeinice referitoare la existența unor asemenea întreruperi.

În acest sens, se reține, în mod cert, că:

a) în cauză a fost acuzat de săvârșirea aceleiași infracțiuni un alt participant la comiterea faptei, respectiv D.. Acesta a fost identificat și el ca fiind unul dintre agresori, a fost audiat, dar s-a prelevat de dreptul la tăcere. Conform art. 155 alin. (3) din C. pen., întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.

În cazul participantului la infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare emis pe numele lui A., nu rezultă data la care lui D. i s-a adus la cunoștință învinuirea sau a fost inculpat.

De asemenea, nu rezultă dacă în cazul lui D. au mai fost realizate și alte acte procedurale de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

În măsura în care instanța de fond ar fi pus în executare mandatul european de arestare, colectarea acestor informații nu prezenta relevanță în raport de obiectul judecății cauzei, însă în condițiile valorificării pozitive a motivului facultativ de refuz al predării în discuție obținerea acestor date era obligatorie.

b) Nu au fost solicitate informații privind existența altor acte procedurale întreruptive care vizează, în mod nemijlocit, pesoana solicitată.

Faptul că din cuprinsul mandatului european de arestare pot fi deduse existența unor asemenea acte procedurale, impunea ca, în ipoteza valorificării motivului facultativ prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, să se solicite date privind eventuala existență și a altor întreruperi generate pe parcursul efectuării cercetărilor penale în cauza aflată pe rolul autorităților judiciare franceze.

S-a arătat că este adevărat că și în raport de data emiterii mandatului național de arestare preventivă (12.01.2017), termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 131 raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-ar putea considera împlinit la data emiterii mandatului european de arestare, însă această situație evidențiază necesitatea unor verificări suplimentare privind existența altor acte procedurale care ar fi putut avea efect întreruptiv.

Prin urmare, s-a apreciat că datele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare sunt insuficiente pentru a concluziona, în mod cert, că răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris în raport de legislația națională în materie.

Instanța de fond trebuia să țină cont de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Aceste dispoziții legale nu au fost declarate neconstituționale până în prezent.

a) Referitor la împrejurările cauzei: fapta ce a stat la baza acuzării persoanei solicitate reprezintă doar una dintre situațiile în care ceilalți participanți mai încercaseră să o deposedeze pe persoana vătămată de bunuri prin amenințarea cu o armă albă.

Așadar, se constată că cel puțin pentru o parte dintre participanții la comiterea faptei nu se aflau la prima faptă de natură penală comisă împotriva persoanei vătămate.

Nesesizarea infracțiunilor comise anterior celei care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare a avut drept consecință încurajarea participanților la faptă de a reitera demersurile infracționale împotriva persoanei vătămate în vârstă de doar 12 ani, mizându-se și de această dată pe omisiunea încunoștințării organelor judiciare.

De altfel, din cazierul judiciar al persoanei solicitate se constată că față de acesta, autoritățile judiciare franceze au stabilit măsuri educative pentru săvârșirea infracțiunii de furt săvârșit după încălcarea proprietății (cazier judiciar dosarul instanței de fond).

b) în contextul argumentativ menționat anterior, se impune observația că nepredarea persoanei solicitate echivalează, în concret, cu necercetarea efectivă a acestuia și diminuarea atingerii scopului procesului penal.

Practic, urmărirea și judecarea în lipsă a persoanei solicitate nu poate contribui la realizarea în totalitate a scopului procesului penal, cu influență directă asupra eficienței în plan educativ și preventiv a măsurilor de siguranță/sancțiunilor aplicabile în cauză.

În aceeași ordine de idei, predarea lui A. este în măsură să asigure suficiente garanții privind respectarea prezumției de nevinovăție prin formularea unei apărări nemijlocite în fața autorităților judiciare franceze privind neparticiparea sa la comiterea infracțiunii care a stat la baza mandatului european de arestare (se au în vedere susținerile persoanei solicitate prin care evidențiază faptul că la data comiterii faptei nu se afla pe teritoriul Franței).

S-a mai susținut că pronunțarea unor măsuri educative pentru infracțiuni comise contra patrimoniului (fapte săvârșite tot pe teritoriul Franței și în circumscripția aceleiași autorități judiciare) conduce la concluzia că infracțiunea care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare nu reprezintă un accident, ci o constantă a conduitei persoanei solicitate în perioada în care a locuit în Franța (fișa de cazier judiciar dosarul instanței de fond).

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prima instanță a dispus, în mod corect, respingerea cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, constatând îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), care reglementează motivul opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare de către autoritatea judiciară română de executare, respectiv că poate refuza executarea când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

În cauză, contrar susținerilor parchetului, prima instanță a avut în vedere contextul desfășurării procedurii de emitere a mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare franceze, precum și împrejurările cauzei.

În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a analizat oportunitatea predării persoanei solicitate, atât din perspectiva desfășurării cronologice a demersurilor procedurale efectuate de autoritățile judiciare franceze ulterior comiterii faptei, cât și a tuturor împrejurările concrete ale cauzei.

Astfel, s-a avut în vedere că după comiterea faptei la data de 15.01.2016 și identificarea persoanei solicitate la scurt timp de la data faptei de către persoana vătămată C., în cauză a fost emis mandatul de arestare de către judecătorul de instrucție abia la data de 12.01.2017, iar la data de 01.09.2022 a fost emis prezentul mandat european de arestare.

Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere și faptul că mandatul european de arestare vizează o faptă - tentativă la furt cu violență în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 și 311-14 pct. l, 2, 3, 4, 6 din C. pen. francez, respectiv tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C. pen. în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. român - pentru care răspunderea penală s-a prescris la data de 15.01.2020, conform legislației penale din România, iar persoana solicitată era minoră la data săvârșirii faptei.

Susținerea parchetului, în sensul că nu au fost solicitate date referitoare la existența unor acte procedurale întreruptive, deși din cuprinsul informațiilor transmise de către autoritățile judiciare franceze existau cel puțin indicii temeinice referitoare la existența unor asemenea întreruperi, nu poate fi primită, întrucât din datele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare au rezultat suficiente informații pentru a concluziona, în mod cert, că răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris în raport cu legislația națională în materie.

În acest sens, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, s-a stabilit că în perioada 2018-2022 fondul normativ activ nu a prevăzut cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin urmare, în mod just a apreciat prima instanță că, raportat la momentul emiterii mandatului european de arestare în cauză, abia la data de 01.09.2022, adică la peste 6 ani de la data faptei și la peste 5 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislației din Franța, se ridică problema respectării dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba despre un inculpat minor la data faptei, situație în care a valorificat corect motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. 119/F din data de 03 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. 119/F din data de 03 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.